Sari direct la conținut

Grupul pentru Dialog Social si FDGR-ul lui Klaus Iohannis risca sa ramana fara sedii. Un deputat PSD propune reguli noi in cazul ONG-urilor de utilitate publica

HotNews.ro
Liviu Plesoianu, Foto: Captura Facebook
Liviu Plesoianu, Foto: Captura Facebook

Guvernul Grindeanu si PSD pun in discutie asociatiile si fundatiile cu statut de utilitate publica, operatiune care pare sa tinteasca atat FDGR-ul lui Klaus Iohannis, cat si Grupul pentru Dialog Social, cu toate ca problema inflatiei de ONG-uri care detin acest statut este reala si a fost semnalata inca din 2016. Forumul Democrat al Germanilor din Romania functioneaza ca asociatie de utilitate publica din 2008, insa PSD doreste sa interzica ONG-urilor care in ultimii doi ani au desfasurat activitati politice sa mai detina acest statut, care le ofera acces la resurse bugetare, sedii gratuite si facilitati fiscale.

  • Un alt ONG care ar risca sa-si piarda sediul daca legea trece este Grupul pentru Dialog Social. Initiatorului proiectului de lege, deputatul PSD Liviu Plesoianu, a declarat insa pentru HotNews.ro ca nu a vizat un ONG anume.

Premierul Grindeanu a anuntat lunea trecuta (20 martie) la Antena 3, ca a cerut secretarului general al guvernului o evidenta a asociatiilor care detin statutul de utilitate publica. Grindeanu a raspuns unei intrebari adresate de Mircea Badea: „Cand vom renunta la ONG-urile de utilitate publica si cand anume vom obliga ONG-urile, in mod corect, la transparenta? Sa stim exact cine le finanteaza”.

A doua zi, marti, 21 martie, deputatul PSD Liviu Plesoianu a depus la Senat pentru adoptare in regim de urgenta un proiect de lege care modifica radical regulile de acordarea a statutului de utilitate publica. Daca proiectul va fi adoptat, organizatii neguvernamentale ca Grupul pentru Dialog Social (GDS) si Forumul Democrat al Germanilor din Romania (FDGR) risca sa piarda acest statut.

Una din primele modificari la lege pe care deputatul PSD le evidentiaza pe blog conditioneaza acordarea statutului de utilitate publica de neimplicarea asociatiilor si fundatiilor in activitati politice.

  • e) Nu a desfasurat in ultimii 2 ani si nu desfasoara nici in prezent activitati politice de orice fel: activitati de strangere de fonduri sau campanii de sprijinire ori opozitie fata de un partid politic sau un candidat pentru o functie publica in care acesta poate fi numit ori ales.

Cele mai proeminente asociatii si fundatii care detin statut in prezent statutul de utilitate publica sunt Grupul pentru Dialog Social si Forumul Democrat al Germanilor din Romania si ambele se raporteaza critic, prin reprezentantii lor, la PSD. Pe de alta parte, asa cum este formulat articolul, orice „opozitie fata de un partid politic” poate duce in mod arbitrar la retragerea statutului de utilitate publica.

Violeta Alexandru, fost ministru pentru Consultare Publica si Dialog Civic, a sesizat ambiguitatea formularii: „Este un articol interpretabil si pretabil la abuzuri, vag si care sugereaza ca cei care primesc utilitate publica trebie sa nu iasa din linia celui care-i acorda statutul”. Alexandru, in prezent expert in cadrul Institutului pentru Politici Publice (IPP) mai spune ca este nevoie de ordine in acest domeniu, dar ca proiectul de lege nu ofera solutii suficiente in acest sens. (Vezi dezbaterea initiata in septembrie anul trecut pe tema ONG-urilor cu statut de utilitate publica)

Contactat de HotNews.ro, deputatul PSD, Liviu Plesoianu, sustine ca initiativa sa legislativa nu vizeaza un ONG anume si ca nu este indreptat impotriva GDS sau FDGR.

  • „E vorba de eliminarea oricarei suspiciuni, avand in vedere ca unele din aceste ONG-uri au desfasurat activitati cu caracter politic, ca la acordarea statutului de utilitate publica a contat activitatea politica. Este fara legatura cu PSD, cu PNL sau alt partid. La modul cel mai serios, nu am avut in vedere o organizatie neguvernamentala anume. Daca se vorbeste de depolitizare, trebuie sa se aplice pentru toata lumea in mod egal pentru dubla masura”, a explicat Plesoianu.

Intrebat cum justifica urgenta proiectului de lege, deputatul PSD a declarat: „Este fara doar si poate un subiect dezbatut pe larg in toate felurile, activitatea societatii civile in general. Este o chestiune de foarte multa vreme amanata. Cred ca daca vorbim de transparentizare e cazul sa se intample in cazul tuturor”.

Daca vom consulta lista asociatiilor si fundatiilor de utilitate publica, data publicitatii anul trecut, vom constata ca doar GDS, FDGR si, eventual, asociatiile minoritatilor nationale care si-au trimis reprezentanti in Parlament (Asociatia Macedonenilor, Asociatia Uniunea Elena din Romania, Uniunea Democrata Turca din Romania etc) se incadreaza la articolul mentionat mai sus si ar putea pierde statutul de utilitate publica in caz ca legea va fi adoptata. Victima colaterala a acestei prevederi va fi insa si un Institut al PSD, „Ovidiu Sincai”, condus de Adrian Nastase, insa acesta nu mai are relevanta in partid.

Proiectul de lege a fost depus martea trecuta la Senat de deputatul PSD Liviu Plesoianu si propune modificarea ordonantei 26/ 2000 privind organizarea si functionarea asociatiilor, fundatiilor si federatiilor. Deputatul PSD explica pe blogul sau ca scopul initiativei este „transparentizarea finantarilor obtinute de ONG-uri si clarificarea obtinerii recunoasterii utilitatii publice (care ofera acces la resurse publice, si resurse financiare bugetare).”

Deputatul PSD mai propune in proiectul de lege ca asociatiile si fundatiile sa primeasca statutul de utilitate publica potrivit unui algoritm procentual: 40% – servicii sociale; 30% – educatie; 10% – stiinta, cercetare, inovatie, mediu si protectia animalelor, protectia consumatorului; 10% – valori nationale si ale minoritatilor nationale – traditii si patrimoniu cultural; 10% diplomatie si relatii internationale, militar-aparare-cultul eroilor.

Recunoasterea utilitatii publice ar urma sa se faca pe o durata de cinci ani si sa poata fi reinnoita, tot pentru aceeasi perioada, fara a se limita numarul de reinnoiri.

Potrivit initiativei legislative, „Guvernul, la propunerea autoritatii administrative sau a Ministerului Justitiei, retrage actul de recunoastere” a utilitatii publice in cazul in care asociatia sau fundatia nu mai indeplineste una sau mai multe dintre conditiile care au stat la baza acordarii acestui statut.

Deputatul, PSD, Liviu Plesoianu, este unul din invitatii obisnuiti ai Antenei 3. Pressone.ro scria inainte de alegerile parlamentare de anul trecut ca Plesoianu, care se prezinta drept specialist marketing, este cel care, la 1 decembrie 2015, a castigat concursul „Desteapta-te, romane!”, organizat de Antena 3. La acel concurs, Plesoianu propunea un proiect de tara (care poate fi citit aici) – in fapt, un discurs in care vorbeste despre potentialul Bucurestiului de a deveni un centru cultural-umanist mondial.

El are si un site dedicat dezvoltarii personale, unde se prezinta ca trainer, coach si mentor. El sustine ca poate ajuta pe oricine sa atinga excelenta in orice domeniu. Pressone mai scrie ca, potrivit profilului sau de pe LinkedIn, Plesoianu este managing director la agentia Trust Creative – pe care o detine -, a lucrat la Studio Moderna, iar la inceputul carierei sale a fost redactor-sef al publicatiei „Casa NATO”, editata de asociatia omonima, fondata de fostul premier Adrian Nastase.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro