Grupurile de mame și luptele dintre femei. Cum ajungem să ne criticăm una pe alta cu orice preț: „Mi-am dorit o comunitate, m-am ales cu anxietate”

Să spunem lucrurilor pe nume! „Satul” ăla care se presupune că te ajută să crești un copil nu mai există. Nu doar pentru că astăzi trăim în altfel de comunități. Ci pentru că – mai ales atunci când devenim părinți – ne despart „ideologiile” sau stilul de parenting ales, mai bine spus. Nu mai suntem aceiași, nu ne mai raportăm doar la binele propriu. Gândim la dublu, și pentru cei mici. Valorile pe care vrem să le transmitem și după care alegem să ne creștem copiii pot fi „inacceptabile” pentru cei din jur. Așa se ajunge la dezechilibre „comunitare” și „identitare”.

Iar unele dintre noi ne trezim singure, private de somn și de sprijin emoțional, dezamăgite de cea mai bună prietenă (sau grupul de prietene), fără de care, până deunăzi, lumea părea de neconceput.

Cele mai bune prietene. Nu și după maternitate

Nu a fost o ceartă. Nici măcar o discuție serioasă. A fost una dintre acele conversații aparent banale care, privită din afară, n-ar părea că poate schimba nimic.

Copilul meu ieșise recent dintr-un episod dur de febră, cu nopți albe, vizite la camera de gardă și frici (adevărate) de mamă la început de drum. Aveam un play-date – sau mai bine zis o seară între prietene-mame cu copii cam de aceeași vârstă. Abia așteptam să le revăd. De fapt, abia așteptam să văd oameni! Adulți care să știe să lege propoziții coerente – pentru că, în afară de soțul meu, nu mai văzusem pe nimeni de câteva săptămâni.

Mă întâlneam cu aceleași femei cu care împărtășisem bune și rele, cu care obișnuiam să petrec vacanțe sau cafele lungi în oraș. Una dintre ele a venit cu copilul răcit cobză, fără să ne prevină. N-avea nicio problemă: „e doar o răceală”, ne-a spus. Și n-o deranja deloc faptul că jucăriile celor mici ajungeau dintr-o gură în alta. Iar eu vedeam negru în fața ochilor. Și virusuri peste tot!

Citește continuarea articolului AICI.