GSP: Semnul prin care familia și-a dat seama că Nelu Varga are atac cerebral. Ce s-a întâmplat când erau la masă
Nelu Varga, 51 de ani, patronul celor de la CFR Cluj, a făcut dezvăluiri tulburătoare despre atacul vascular cerebral pe care l-a suferit în urmă cu câteva luni.
Nelu Varga spune că a fost nevoit să își schimbe drastic stilul de viață, pentru a se asigura că evită o tragedie.
„Sincer, a fost foarte grav. Dumnezeu m-a ajutat. Toată problema mi s-a întâmplat la masă, cu familia. Şi am avut noroc că un membru al familiei şi-a dat seama că este mai grav decât ceea ce am crezut eu, că de la supa picantă nu puteam vorbi dintr-o dată.
Şi-a dat seama că e mult mai grav. A chemat ambulanţa şi noroc de la Dumnezeu că au fost doctorii la locul potrivit, în momentul potrivit. Au avut injecţia care m-a salvat în acel moment şi în a doua zi am putut deja vorbi”, a povestit el.
