Sari direct la conținut

Guvernul a avizat favorabil proiectul de lege care ar putea ajuta si ferma de porci detinuta de fiul liderului PSD, Liviu Dragnea

HotNews.ro

Guvernul a avizat favorabil, cu observatii, proiectul de Lege pentru aprobarea „Programului carne de porc din fermele romanesti”, initiata de senatorul PSD Doina Silistru, impreuna cu un grup de parlamentari PSD, ALDE, a declarat, miercuri, Alina Petrescu, purtatorul de cuvant al Guvernului. Aceasta a precizat ca observatiile sunt de ordin tehnic, nu pe fondul propunerii legislative. Reamintim ca parlamentarii PSD au depus in urma cu o luna, la Senat, acest proiect de lege prin care se acorda ajutoare de stat fermelor de porci, unul dintre beneficiari putand fi chiar fiul liderului PSD, Liviu Dragnea.

Alina Petrescu a mai spus ca acest program este strict motivat de studiile legate de carnea de porc si tomate, produse care ar avea cea mai mare nevoie de sprijin de la stat in 2017. „Aici stam cel mai prost”, a precizat purtatorul de cuvant al Guvernului. „Daca anul viitor se schimba cifrele, se vor schimba si produsele”, a mai spus Alina Petrescu.

HotNews.ro a aratat ca programul prevede ca se acorda ajutor de stat sub forma unor pachete de sprijin, valoarea unui pachet fiind echivalentul a 10.000 euro pentru porcii grasi care se livreaza si se clasifica in abatoare autorizate.

Ferma de porci detinuta de fiul liderului PSD, Liviu Dragnea, a incasat subventii de la Uniunea Europeana in valoare de peste 3.000.000 de euro in ultimii trei ani, dupa cum rezulta din datele furnizate HotNews.ro de Agentia pentru Plati si Interventii in Agricultura (APIA). Stefan Valentin Dragnea a preluat ferma in aprilie 2014, astfel incat doar sumele incasate in 2013, circa 700 de mii de euro, nu se pun in contul fiului lui Dragnea.

Ministrul agriculturii, Petre Daea, a intervenit vineri noapte in direct la B1 in jurnalul de la ora 23 pentru a comenta scandalul fermei de porci detinuta de fiul liderului PSD, Liviu Dragnea, in Teleorman, scrie Flux 24. „Il felicit pe fiul domnului Dragnea”, a spus Petre Daea, potrivit sursei citate. Ministrul agriculturii a mai spus ca proiectul de sprijin financiar pentru fermele de porci dateaza din timpul campaniei electorale, cand numele sau nu a fost pomenit ca ar avea legatura cu programul PSD. Daea a comentat si importul de porci facut de Dragnea jr din Germania si Olanda.” Nu avem capacitatea de a creste purcei. Nu avem maternitate.”

Reamintim ca Hotnews.ro a dezvaluit vineri cum a ajuns in 2014 o ferma de porci de la Teldrum la fiul liderului PSD, Liviu Dragnea, printr-un intermediar, pentru modica suma de 500 de lei. Doi ani mai tarziu, in campania electorala, liderul PSD promite cresterea subventiei la porci.

Promisiunea se transforma in mare viteza, la numai o luna dupa alegeri, in proiect de ordonanta. Ministerul Agriculturii pune in dezbatere publica la data de 1 februarie proiectul: 10.000 de euro pentru fiecare 200 de capete.

Potrivit informatiilor HotNews.ro, proiectul de ordonanta nu a fost inca adoptat. Ministru Agriculturii, Petre Daea, anunta pe 6 februarie ca a notificat Bruxelles-ul pentru accordarea ajutorului de stat si afirma ca „daca nu sunt in stare sa impun regula pentru ca tara mea, ca agricultura sa se dezvolte, atunci nu am ce cauta ca ministru”.

Pe de alta parte, HotNews.ro a descoperit ca mai multi parlamentari PSD au depus in urma cu o luna, la Senat, un proiect de lege de aprobare a „Programului carne de porc in ferme romanesti” prin care se acorda scheme de ajutor de stat producatorilor de carne de porc.

Programul prevede ca se acorda ajutor de stat sub forma unor pachete de sprijin, valoarea unui pachet fiind echivalentul a 10.000 euro pentru porcii grasi care se livreaza si se clasifica in abatoare autorizate.

Pe 28 octombrie 2016, Liviu Dragnea anunta programul PSD pe agricultura, care contine un capitol special pentru tomate si, coincidenta fericita, porci: ”Exportăm 20 de mii de tone, importăm 230 de mii de tone, adică exportăm 30 milioane de euro, încasăm 30 de milioane de euro din export și plătim peste 350 de milioane de euro – deci romanii duc in afara tarii 350 de milioane de euro ca să mâncăm de Crăciun carne de porc din Germania, din Olanda, din Ungaria. Nu putem sa mancam carne de porc din Romania, aici suntem?! Programul nostru este ca 8 ani de zile sa fie ajutor pentru ingrasare, 10 mii de euro anual pentru fermele cu 200 de capete” (Vezi pe pagina de FB a liderului PSD video cu Dragneadespre subventia la porc – minutul 18)

Citeste si Ferma de porci a fiului lui Liviu Dragnea a primit subventii UE si din bugetul national in ultimii 3 ani in valoare de peste trei milioane de euro

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro