Sari direct la conținut

Guvernul a modificat Ordonanța-trenuleț în urma protestelor: Polițiștii și militarii vor fi plătiți pentru munca prestată în zilele libere și sărbători legale

HotNews.ro
Protest organizat de Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi al Personalului Contractual în Bucuresti, 17 ianuarie 2025. Inquam Photos / George Călin
Protest organizat de Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi al Personalului Contractual în Bucuresti, 17 ianuarie 2025. Inquam Photos / George Călin

După ce mii de polițiști au protestat în București împotriva prevederilor din Ordonanța-trenuleț, Guvernul a aprobat joi o ordonanță de urgență care prevede plata muncii efectuate în zilele de repaus săptămânal, sărbători legale și alte zile nelucrătoare la nivelul aplicabil în noiembrie 2024, a anunțat Ministerul Afacerilor Interne.

Astfel, în anul 2025, personalul militar, polițiștii și polițiștii de penitenciare vor beneficia de drepturile financiare prevăzute de legislația în vigoare la sfârșitul anului 2024 pentru:

  • Activitatea desfășurată în zilele de sâmbătă, duminică și sărbători legale;
  • Munca suplimentară prestată peste programul normal, în condiții operative sau neprevăzute, dacă nu poate fi compensată cu timp liber în termen de 90 de zile.

La stabilirea cuantumului drepturilor cuvenite personalului se are în vedere inclusiv luna februarie 2025, în integralitate.

„Ieri, la ședințele de bilanț ale Poliției Române și Poliției de Frontieră, am afirmat că vom reveni rapid la cadrul legislativ din noiembrie 2024 privind plata muncii prestate în zilele libere. Am respectat acest angajament, așa cum am discutat și cu reprezentanții organizațiilor profesionale și sindicale.”, a declarat Cătălin Predoiu, ministrul Afacerilor Interne.

Măsuri suplimentare pentru echilibrarea programului de lucru

Pe lângă reglementarea plății, ordonanța de urgență introduce obligația comandanților și șefilor de unități de a asigura o planificare echilibrată a muncii în ture și schimburi, astfel încât:

  • Un angajat să nu lucreze mai mult de 40% din durata normală a timpului de lucru lunar în astfel de ture;
  • Ordonatorii de credite să acorde, cu prioritate, timp liber corespunzător pentru munca suplimentară prestată, fără a afecta eficiența misiunilor.

MAI precizează că Ordonanța de urgență adoptată joi de Guvern modifică Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 156/2024 (așa numita Ordonanță trenuleț).

Și Ministerul Apărării (MApN) a comunicat ulterior adoptarea acestor modificări prin ordonanță de urgență.

„Drepturile financiare vor fi acordate personalului militar, polițiștilor și polițiștilor de penitenciare, în cursul anului 2025, inclusiv pentru luna februarie 2025, în integralitate, pentru activitatea desfășurată în zilele de sâmbătă, duminică și sărbători legale și pentru munca suplimentară prestată peste programul normal, în condiții operative sau neprevăzute, dacă nu poate fi compensată cu timp liber în termen de 90 de zile”, a comunicat MApN.

Luna trecută, mii de polițiști din organizaţiile sindicale din apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, la care s-au alăturat şi unele structuri ale rezerviştilor militari au protestat, vineri, în Capitală, nemulţumiți de prevederile Ordonanţei trenuleţ.

INTERVIURILE HotNews.ro