Sari direct la conținut

Guvernul amână până la sfârșitul anului aplicarea OUG care lăsa spitalele fără medici și școlile fără profesori

HotNews.ro
Personal medical / Sursă foto: AGERPRES
Personal medical / Sursă foto: AGERPRES

Guvernul va modifica în ședința de joi OUG 9/2025 care le interzice angajaţilor pensionari din spitale şi instituţii publice să-şi continue activitatea, chiar dacă salariatul a solicitat suspendarea plăţii pensiei. „Prorogăm până la sfârșitul anului aplicarea măsurii privind eliberarea din funcție a angajaților aflați la vârsta pensionării”, a anunțat premierul Marcel Ciolacu la începutul ședinței de Guvern de joi.

„În acest interval de timp, se vor organiza concursuri pentru posturile contractuale din administrația centrală și locală. În niciun caz, nu lăsăm spitale fără medici și școli fără dascăli”, a precizat Ciolacu.

Aplicarea OUG 9/2025, înainte de organizarea concursurilor, ar fi lăsat spitalele fără medici şi școlile fără profesori.

Dacă se va aplica această măsură, mai multe unități medicale vor rămâne fără medici, ținând cont că și așa schemele de personal sunt insuficiente. Alături de sănătate, ordonanța afectează și zona de educație, întrucât și aici plecarea persoanelor ajunse la vârsta pensionării sau deja pensionați va afecta și acest domeniu, ținând cont că nu sunt nici aici suficienți profesori, mai ales în zonele rurale, potrivit Radio România Actualități.

Sindicatele din sănătate avertizează că vor fi trimiși acasă specialiști încă apți

Ordonanța de Urgență care interzice prelungirea contractului unui angajat care este şi pensionar, chiar dacă acesta a optat pentru suspendarea plăţii pensiei, riscă să creeze o situație dificilă în sistemul medical, spun sindicatele din domeniu: în unele spitale, în special din provincie, gărzile nu pot fi acoperite fără medici care au trecut de vârsta de pensionare, din cauza deficitului de personal.

Prevederea introdusă în Legea salarizării prin OUG 9/2025 stipulează: „Raportul de muncă al personalului contractual plătit din fonduri publice în conformitate cu prezenta lege, care îndeplineşte condiţiile de pensionare şi pentru care a fost emisă decizia de pensionare, încetează de drept, în condiţiile art. 56 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, chiar dacă salariatul a solicitat suspendarea plăţii pensiei.”

„Blocăm angajările, trimitem acasă specialiştii încă apţi”, spun sindicatele.

Sindicaliştii din sistemul medical avertizează asupra unei situaţii dificile generate Ordonanţa 9/2025, având în vedere deficitul de personal din anumite sectoare, potrivit News.ro.

„O modificare importantă ce priveşte angajaţii care au şi calitatea de pensionari: Guvernul a introdus recent în Legea salarizării, prin intermediul unei ordonanţe de urgenţă, o modificare ce constă în interdicţia continuării activităţii unui angajat din sistemul public care are şi calitatea de pensionar, chiar dacă acesta a optat pentru suspendarea plăţii pensiei”, au transmis, marţi, reprezentanţii Federaţiei „Solidaritatea Sanitară”.

Aceştia avertizează că, odată cu constatarea unei astfel de situaţii, inclusiv în spitalele publice, angajatorul are obligaţia de a înceta de drept raporturile de muncă cu angajatul respectiv.

Alegeri București 2025: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.

INTERVIURILE HotNews.ro