Sari direct la conținut

Guvernul britanic spune că ar vrea „mai multă recunoștință” din partea Ucrainei pentru armele trimise

HotNews.ro
Ben Wallace (centru) alaturi de premierul Rishi Sunak in parlament, Foto: AFP / AFP / Profimedia
Ben Wallace (centru) alaturi de premierul Rishi Sunak in parlament, Foto: AFP / AFP / Profimedia

Ben Wallace, ministrul britanic al apărării, a sugerat miercuri ca Ucraina să dea dovadă de ceva mai multă recunoștință în privința numeroaselor echipamente militare pe care le-a primit din partea țărilor occidentale, relatează The Guardian.

Oficialul britanic a făcut comentariul după ce a fost întrebat de jurnaliști de criticile președintelui ucrainean Volodimir Zelenski cu privire la faptul că țării sale nu i s-a oferit la Vilnius un calendar ferm de aderare la NATO sau un set de criterii de îndeplinit pentru a fi acceptată în alianța militară.

Wallace a spus că graba ucrainenilor de a obține toate lucrurile de care au nevoie pentru lupta cu forțele de invazie înseamnă de asemenea că aceștia nu sunt mereu recunoscători pentru ajutoarele primite.

„Indiferent că ne place sau nu, oamenii vor să vadă mai multă recunoștință”, a spus el în marja summitului NATO de la Vilnius.

„Uneori le ceri țărilor să renunțe la propriile stocuri de arme”, a subliniat el, adăugând că solicitările repetate în acest sens riscă să provoace probleme electorale pentru politicienii occidentali care altfel ar sprijini ferm Ucraina.

„Uneori trebuie să îi convingi pe legiuitorii din Deal[ul Capitoliului] din America, a adăugat Wallace într-o referință la Congresul de la Washington.

Ben Wallace spune că a primit o „listă de cumpărături” de la guvernul ucrainean

Ministrul britanic al apărării a povestit de asemenea că anul trecut s-a deplasat în Ucraina unde a primit o „listă de cumpărături” pentru armele dorite de Kiev.

„Știți, nu suntem Amazon. Le-am spus asta anul trecut când am condus 11 ore doar pentru a primi o listă”, a relatat acesta.

Ben Wallace a declarat însă că înțelege că președintele Zelenski se adresează propriului popor prin aceste declarații și a subliniat că rezultatul summitului a fost unul bun pentru Ucraina.

Potrivit oficialului britanic, mesajul clar că „locul Ucrainei este în NATO” reprezintă o invitație de facto de a se alătura alianței după încheierea războiului.

Comentariile sale vin după ce mai devreme în cursul zilei de miercuri cotidianul american The Washington Post a scris că Zelenski i-a înfuriat pe oficialii americani din cauza declarațiilor pe care le-a făcut în timp ce se îndrepta spre Vilnius.

În luna octombrie a anului trecut presa americană a scris că președintele Joe Biden și-a pierdut cumpătul în timpul unei conversații telefonice pe care a avut-o cu Zelenski din cauza cererilor repetate ale acestuia pentru noi livrări de armament.

Urmărește ultimele evoluții din a 504-a zi a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.RO.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro