Sari direct la conținut

Guvernul italian îl acuză pe Jens Stoltenberg de „trădare” după o decizie pentru flancul sudic al Alianței

HotNews.ro
Guvernul italian îl acuză pe Jens Stoltenberg de „trădare” după o decizie pentru flancul sudic al Alianței
Giorgia Meloni alături de Jens Stoltenberg, FOTO: Francesco Fotia / Shutterstock Editorial / Profimedia

Guvernul italian l-a acuzat luni de trădare pe Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO, criticându-l în termeni duri pe motiv că nu a numit un italian în funcția de responsabil al Alianței cu coordonarea acțiunilor de pe flancul sudic, relatează Reuters.

Funcția respectivă a fost creată mai devreme în cursul lunii iulie la solicitarea premierului italian Giorgia Meloni, iar guvernul ei a declarat la momentul respectiv că este de părere că un italian ar trebui să primească slujba.

NATO nu a anunțat deocamdată cine va fi însărcinat cu acest rol, însă ministrul italian al apărării Guido Crosetto a declarat pentru ziarul La Stampa că Stoltenberg a nominalizat în cursul weekendului un spaniol.

Crosetto a spus că vede această decizie „aproape ca un afront personal”.

El a relatat că i-a scris lui Stoltenberg un mesaj „foarte furios”. „M-a înfuriat și vor exista repercusiuni la un nivel personal”, a mai spus ministrul italian într-o remarcă neobișnuit de dură din partea unui oficial militar al NATO la adresa șefului alianței.

„Trădarea lui [Stoltenberg] a fost una a unui principiu. Italia a fost cea care s-a luptat să fie creat rolul de responsabil pentru frontul de sud”, a explicat Guido Crosetto poziția guvernului de la Roma.

NATO nu a dorit să comenteze acuzațiile formulate de ministrul italian al apărării

Crosetto a speculat de asemenea că Stoltenberg nu a dorit ca această funcție să fie creată și a pedepsit Italia fiindcă a militat pentru crearea ei.

Interpelat cu privire la criticile formulate de Crosetto, biroul de presă al NATO s-a rezumat să declare că Alianța „va anunța orice numire la momentul potrivit”.

Țările membre ale NATO l-au ales pe olandezul Mark Rutte în funcția de secretar general al Alianței la sfârșitul lunii trecute, însă el va prelua de facto șefia blocului militar abia pe 1 octombrie, când expiră mandatul lui Jens Stoltenberg.

Întrebat dacă se așteaptă ca Rutte să dea curs solicitării guvernului de la Roma și să numească după preluarea mandatului un italian ca responsabil pentru flancul sudic, Crosetto a declarat că speră că postul va fi primit de „cea mai calificată persoană”.

INTERVIURILE HotNews.ro