Sari direct la conținut

Guvernul Slovaciei vede „oportunități de afaceri” în Ucraina după ce i-a tăiat ajutorul militar

HotNews.ro
Robert Fico alaturi de Vladimir Putin in 2016, Foto: Mikhail Metzel / TASS / Profimedia Images
Robert Fico alaturi de Vladimir Putin in 2016, Foto: Mikhail Metzel / TASS / Profimedia Images

Noul program de guvernare al executivului slovac condus de premierul populist Robert Fico vede „oportunități de afaceri” în Ucraina, deși guvernul de la Bratislava a tăiat ajutoarele militare pentru Kiev, relatează Euractiv.

Partidul Smer-SD condus de Fico a câștigat alegerile parlamentare organizate pe 30 septembrie, obținând 22,95% din voturile exprimate, potrivit numărătorii finale. În condițiile unui parlament puternic fragmentat, formațiunea lui Fico a ajuns la un acord de guvernare cu Hlas („Vocea”), un partid condus de fostul premier Peter Pellegrini, și Partidul Național Slovac.

Pellegrini, la rândul său un fost membru al Smer-SD care a părăsit formațiunea, dăduse asigurări în timpul negocierilor că noua coaliție de guvernare va păstra continuitatea în ceea ce privește politica externă în condițiile în care Fico a militat virulent în timpul campaniei pentru tăierea ajutoarelor pentru Ucraina.

Micuța Slovacie s-a dovedit unul dintre cei mai fermi susținători ai Ucrainei după începerea invaziei rusești anul trecut, aprobând numeroase ajutoare militare pentru Kiev. Dacă ar fi să ne raportăm la valoarea pachetelor de asistență raportat la populație, atunci Slovacia ar fi chiar printre cei mai importanți parteneri ai Ucrainei.

Se pare însă că partidul lui Pellegrini a renunțat la condiția privind continuarea sprijinului pentru Kiev, Fico anunțând la doar o zi după învestirea în funcție că guvernul său va tăia toate ajutoarele militare destinate Ucrainei.

Ce „oportunități de afaceri” vede guvernul lui Robert Fico în Ucraina

Potrivit programului agreat acum de coaliția de guvernare de la Bratislava, guvernul slovac vede Ucraina în principal ca o oportunitate de afaceri, în special în ceea ce privește „oportunitatea de a dezvolta Slovacia, mai ales regiunile noastre din est”.

Guvernul lui Fico spune că în acest sens vor fi folosite fonduri europene, dar subliniază și oportunitățile pentru companiile slovace. Documentul afirmă de asemenea că biroul vicepremierului pentru dezvoltare și digitalizare, portofoliu acordat lui Peter Pellegrini, trebuie prin urmare să analizeze întâi activitățile economice actuale și să prezinte apoi „o foaie de parcurs în privința următorilor pași”.

Executivul slovac spune că vrea să prezinte „inițiative concrete” care să ajute companii cheie din Slovacia să participe la eforturile de stabilizare și apoi de reconstrucție a Ucrainei. Guvernul lui Fico spune în acest sens că va aloca fonduri la nivel național.

Cunoscut pentru pozițiile sale pro-ruse, Fico a declarat în timpul campaniei electorale, printre altele, că „războiul din Ucraina nu a început acum un an, ci în 2014, când naziștii și fasciștii ucraineni au început să ucidă cetățeni ruși în Donbas și Lugansk”.

De asemenea, Fico a făcut elogiul Uniunii Sovietice pentru că ar fi eliberat teritoriile cehe și slovace de Germania nazistă la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial. „Pentru numele lui Dumnezeu, ei ne-au eliberat, ar trebui să arătăm puțin respect”, și-a îndemnat el conaționalii.

„Trebuie să spunem întregii lumi că libertatea a venit din Est, războiul vine întotdeauna din Vest”, a mai spus el. „A fost fără echivoc o victorie a Armatei Roșii, iar Smer-SD va aminti această istorie în fiecare zi, în fiecare oră, în fiecare secundă”, le-a spus Fico susținătorilor săi la un miting electoral de dinaintea alegerilor.

Urmărește ultimele evoluții din a 635-a zi a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.RO.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro