Sari direct la conținut

Guvernul vrea să transforme prefecții în demnitari, să nu mai fie înalt funcționari publici

HotNews.ro
Cseke Attila, Foto: Captura
Cseke Attila, Foto: Captura

Guvernul a discutat, miercuri, în primă lectură, un proiect de act normativ privind delimitarea funcțiilor politice de cele publice, a anunțat Cseke Attila, ministrul dezvoltarii. Acesta a spus că a propus Guvernului modificarea statutului prefectului astfel încât să nu mai fie înalt funcționari publici, ci să aibă funcție de demnitate publică. „Această situație pe care am avut-o până acum este o ipocrizie”, a spus ministrul, care consideră că astfel sunt eliminate acele „tertipuri” prin care oameni veniți din sfera politică ajung înalt funcționari publici.

Potrivit acestuia, Constituția României prevede la articolul 123 că prefectul este reprezentantul Guvernului în teritoriu, ceea ce înseamnă că este numit politic, la fel ca miniștrii și secretarii de stat. „Reprezentantul Guvernului în teritoriu nu poate fi decât politic”, a afirmat ministrul.

Acesta a mai spus că au existat discuții cu Comisia Europeană pe domeniul administrației, iar în perioada 2017-2018, aceasta a cerut delimitarea categoriei politice de nivelul funcționarilor publici.

Cseke Attila spune că au devenit notorii cazurile în care persoane venite din sfera politică au fost promovate temporar ca înalt funcționari publici, fără a trece prin stagii de specialitate și fără a ocupa posturile prin concurs.

Actul normativ ar urma să fie pus miercuri seara în dezbatere publică, urmând să obțină avizele necesare pentru a fi aprobat de Guvern.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro