Habent sua fata libelli… (de Vladimir Tismaneanu)

In clipa in care am aflat despre cadoul facut lui Cozma, mi-am amintit calatoria mea in tara, in iunie 1990. Am fost martor ocular al salbaticiei mineresti, am vazut cum detasamentele de atac, acele fascii inarmate cu lanturi, rangi si alte ciudate instrumente, erau indrumate, cu grija, de diversi activisti care se pretindeau cetateni indignati.

Intr-adevar, cartile isi au propriul destin. Mi-a revenit in memorie dictonul latin, aflind ca deputatul Cozmin Gusa, unul dintre cei mai activi sustinatori ai necesitatii decomunizarii, l-a vizitat, recent, pe Miron Cozma la penitenciarul special Rahova. Cu acest prilej, el i-a daruit lui Cozma cartea mea „Stalinism pentru eternitate: O istorie politica a comunismului romanesc”.

Sa spun mai intii ca mi se pare o idee excelenta sa-i oferi acestui dovedit adversar al pluralismului si tolerantei o lucrare care isi propune sa decripteze mecanismele institutionale si psihologice ale sistemului totalitar din Romania. Universul de conspiratii al sectei comuniste, o secta in care s-au format multi dintre cei care au condus tara dupa 1989, nu a disparut complet.

Reverberatiile autoritarismului colectivist (fals egalitarist) se regasesc in exploziile populiste si in furia antidemocratica a unor miscari pseudo-anarhice precum mineriadele.

Cum spuneam intr-un interviu recent in revista „22″, nu pot decit sa sper ca Miron Cozma va gasi, citind aceasta carte, acel ragaz necesar reculegerii si reconsiderarii propriilor acte menite sa submineze ordinea de drept. Nu este niciodata prea tirziu pentru cunoasterea si recunoasterea adevarului, iar penitenciarul este menit sa fie un loc de penitenta.

In clipa in care am aflat despre cadoul facut lui Cozma, mi-am amintit calatoria mea in tara, in iunie 1990. Am fost martor ocular al salbaticiei mineresti, am vazut cum detasamentele de atac, acele fascii inarmate cu lanturi, rangi si alte ciudate instrumente, erau indrumate, cu grija, de diversi activisti care se pretindeau cetateni indignati.

Am fost in curte la Grupul pentru Dialog Social cind minerii au marsaluit pe Calea Victoriei, pe 14 iunie. Doar capacitatea formidabila de dialog si persuasiune a lui Gabriel Andreescu a reusit sa calmeze pornirile violente ale celor invitati de Ion Iliescu si colegii sai din FSN sa vina sa „faca ordine”.

A doua zi l-am vizitat la Spitalul de Urgenta pe Marian Munteanu, liderul studentilor si figura principala a Pietei Universitatii in perioada ei de eroica glorie.

Am mers impreuna cu Tudor Jebeleanu, fiind ajutati sa intram in spital de prietenul nostru Alexei Florescu, pe atunci psiholog la acea institutie si unul dintre cei care ii ajutasera medical pe grevistii foamei din zona hotelului „Intercontinental”, luati cu asalt de politia fesenista in zorii zilei de 13 iunie.

I-am daruit lui Marian cartea lui John Le Carré „Russia House”, pe care o adusesem cu mine sa o citesc in avion. Marian zacea extenuat, cu un zimbet trist asternut pe buze, in aceeasi camera cu fratele sau, si el batut la singe de „ortaci”.

Dupa citeva minute, a venit cineva care ne-a transmis ordinul dat de vicepremierul Cazimir Ionescu (ce-o fi facind Domnia Sa astazi?) ca „Vladimir Tismaneanu sa paraseasca de indata spitalul”. Fusesem, desigur, urmarit, iar autoritatile din epoca se temeau ca as putea inregistra un interviu cu militantul anticomunist.

Cine si-ar fi inchipuit ca peste 15 ani Cozma va ajunge sa rasfoiasca, poate chiar sa si citeasca, o carte scrisa de unul dintre criticii cei mai virulenti ai mineriadei si ai derapajului neo-dictatorial al regimului Iliescu-Roman.

Ma gindeam la aceste lucruri, citind unele dintre reactiile la articolele mele publicate in acest ziar. Se intreaba, de pilda, un cititor daca ii mai pasa cuiva de comunism. In ce ma priveste, cred ca raspunsul perfect a venit din partea unui alt cititor (ori cititoare), care mentiona ca originile politice ale noii clase politice sint direct legate de trecutul comunist.

In plus, comunismul a facut tot posibilul pentru a-si ascunde istoria reala si a camufla adevaratele relatii de putere. A scrie despre comunism intr-o maniera riguroasa, nu insa si neutra, mi se pare o necesitate din punctul de vedere al unei indispensabile igiene morale.

Postcomunismul romanesc, cu ale sale exasperante intirzieri, blocaje, turpitudini si degringolade, intre care mineriadele, precum si persistenta unei excesive influente a serviciilor secrete isi afla originea in regimul comunist.