Sari direct la conținut

Haiti cere SUA și ONU să trimită trupe pentru securizarea zonelor strategice

HotNews.ro
Soldat in fata resedintei presedintelui haitian Jovenel Moise, Foto: Tcharly Coutin / Xinhua News / Profimedia
Soldat in fata resedintei presedintelui haitian Jovenel Moise, Foto: Tcharly Coutin / Xinhua News / Profimedia

Guvernul haitian a cerut Statelor Unite şi ONU să trimită trupe în Haiti pentru a ajuta la securizarea unor locuri strategice, solicitare ce survine asasinării preşedintelui Jovenel Moise, a declarat vineri un ministru haitian, relatează sâmbătă AFP.

”După asasinarea preşedintelui, ne-am gândit că mercenarii ar putea distruge unele infrastructuri pentru a crea haos în ţară. În cadrul unei convorbiri telefonice cu secretarul de stat al SUA şi cu responsabili ai ONU am făcut această solicitare”, a declarat pentru AFP Mathias Pierre, ministrul responsabil cu probleme electorale.

Preşedintele haitian Jovenel Moise, în vârstă de 53 de ani, a fost asasinat în noaptea de marţi spre miercuri de bărbaţi înarmaţi care au luat cu asalt reşedinţa acestuia din cartierul Pelerin situat în capitala ţării, Port-au-Prince. În atac a fost grav rănită şi prima doamnă, Martine Moise. (Sursa: Agerpres)

Ajută-ne să facem HotNews mai bun
Vrem să aflăm ce subiecte sunt importante pentru tine și cum putem îmbunătăți HotNews. Am pregătit un chestionar a cărui completare durează 5 minute şi care e anonim, dacă nu vrei să ne laşi adresa de mail. Nu e obligatoriu să răspunzi la fiecare întrebare, deși ne-am bucura. Orice contribuție ne ajută să luăm decizii mai bune.
Formular Feedback
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro