Hamas anunță că a acceptat armistițiul propus de Qatar și Egipt. Israelul cataloghează propunerea inacceptabilă
Gruparea palestiniană Hamas a transmis luni, într-o declarație de presă, că liderul său, Ismail Haniyeh, i-a informat pe prim-ministrul Qatarului și pe șeful serviciilor secrete din Egipt cu privire la acceptarea propunerii lor privind un armistițiu, relatează Reuters.
În replică, un oficial israelian a declarat că Hamas a aprobat o propunere egipteană „îndulcită” care nu este acceptabilă pentru Israel.
„Acesta ar părea a fi un șiretlic menit să facă Israelul să arate ca partea care refuză un acord”, a spus oficialul israelian, care a vorbit sub condiția anonimatului.
Anunțul Hamas privind un acord a venit la câteva ore după ce Israelul a ordonat evacuarea unor părți din Rafah, orașul din sudul Gazei care a servit ca ultimul sanctuar pentru aproximativ jumătate din cei 2,3 milioane de locuitori ai Gazei. Israel afirmă că orașul servește drept bază Hamas, unde ar putea fi ținuți ostatici israelieni, și operațiunea lor nu va fi gata până nu va elimina luptătorii Hamas din acest oraș
Ce prevede acordul acceptat de Hamas
Anunțul Hamas că acceptă o propunere de încetare a focului a venit după săptămânile de discuții mediate de Egipt și Qatar care dădeau semne că nu duc nicăieri, relatează BBC. Negocierile au fost dificile, implicând indirect nu doar Hamas și Israel, ci și SUA, Qatar și Egipt.
În acest moment, nu este clar exact ce prevede acordul acceptat de Hamas, dar în ultimele zile mai multe relatări neconfirmate oficial au vorbit despre un acord în faze care ar duce la eliberarea a zeci de ostatici israelieni în schimbul unui număr mult mai mare de prizonieri palestinieni arestați de Israel.
Hamas a militat pentru încheierea completă a războiului, dar Israelul a precizat că este ceva ce nu poate accepta, deoarece ar permite Hamas să supraviețuiască.
Un oficial Hamas, Taher al-Nono, a declarat că acordul acceptat de grupare include o încetare a focului, reconstrucția Gazei, întoarcerea persoanelor strămutate și un schimb de prizonieri, potrivit Reuters. El nu a menționat nimic despre eliberarea ostaticilor care sunt ținuți în Gaza și care ar fi trebuit să parte a propunerii de încetare a focului.
Propunerea acceptată este un acord în trei faze, fiecare cu o durată de 42 de zile, a declarat luni șeful adjunct al grupării care guvernează Gaza pentru Al Jazeera. Khalil Al-Hayya a mai spus că a doua etapă a acordului prevede o retragere completă a Israelului din Gaza.
Reacții după anunțul Hamas
Președintele turc Recep Tayyip Erdogan a salutat acceptarea armistițiului de către Hamas și spune că speră că Israelul va face același lucru. Erdogan cere și țărilor occidentale să își sporească presiunea asupra Israelului pentru a opri operațiunile militare.
Statele Unite vor discuta în următoarele ore răspunsul Hamas privind armistițiul propus de aliații din Orientul Mijlociu, a declarat reporterilor purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Matthew Miller.
„O operațiune majoră în Rafah nu este ceva pe care să o putem sprijini”, a declarat oficialul, dar a insistat că nu va specula cu privire la acțiunile pe care le-ar lua SUA dacă o astfel de operațiune ar avea loc.
Citește și: