HARTĂ Atacul Rusiei în Ucraina: Unde au avut loc până acum bombardamente și ce orașe au fost vizate
- Redactia Hotnews
HotNews.ro
Rusia a declanșat joi dimineață o amplă operațiune militară împotriva Ucrainei, atacând direct mai multe orașe și puncte cheie din Ucraina.
- Harkiv, Dnipro, Mariupol, Kiev și Odesa sunt doar câteva din orașele vizate de atacurile rusești de joi dimineața.
- Dincolo de exploziile auzite lângă orașe, bombardamente ar mai fi avut loc și în apropiere de alte baze militare precum Chuguev, Myrohorod, Kramatorsk, Vasylkiv sau Ivano-Frankivsk
- Totodată, CNN a raportat că o coloană întreagă de blindate a trecut granița dinspre Belarus. Din Harkiv apar informații neconfirmate încă despre un desant al trupelor aeropurtate, sute de militari parașutați în apropiere de oraș după bombardamentele de joi dimineață.
- Informații apar că instalații radar din zona Crimeei, Kherson și Odesa au fost atacate. Tot în zonă apar informații că ar exista schimburi de foc între trupe la sol.
- Noi informații confirmate de autoritățile ucrainene indică un asalt cu elicoptere asupra aeroportului Hostomel, în apropiere de Kiev. O parte din elicopterele rusești ar fi fost doborâte.
- Cel puțin un avion militar de transport ucrainean a fost doborât lângă Kiev. Multiple victime în zona Hostomel unde au loc schimburi ample de focuri. Dinspre Belgorod (rusia) o coloană mare de tancuri și blindate a intrat în Ucraina conform CNN.
- Sunt raportate atacuri cu rachete balistice din Belarus. Trupele ruse au ajuns și în zona Kherson de lângă Crimeea.
- Apar informații cum că armata ucraineană a distrus mai multe tancuri rusești folosindu-se de rachete Javelin. În Kherson administrația locală a pierdut controlul. Lângă Kiev, la aeroportul Hostomel, au loc lupte dure pentru control.
- Trupele rusești ar fi preluat controlul centralei de la Cernobîl. Alte trupe rusești ar fi lansat atacuri la Melitopol.
Livemapua.com, un serviciu care documentează atacurile conflictului ruso-ucrainean încă din 2014, a publicat o hartă cu locurile unde au fost raportate până la această oră atacuri.
UPDATE – Harta de mai jos reprezintă situația de la ora 21.30:
–
A map of the current incursion of #Russian forces into #Ukraine as of 3:30PM #Kyiv time | EMPR #StandWithUkraine #Russia #RussiaInvadesUkraine pic.twitter.com/wdIJAjWL4E
— Euromaidan PR (@EuromaidanPR) February 24, 2022
–
Citește LIVETEXT pe HOTNEWS.RO despre evenimentele din Ucraina:
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro