Harta muncii romanilor in UE dupa integrare
Dupa Spania, Portugalia sau Finlanda, si Franta a anuntat ca va ridica „treptat” restrictiile privitoare la migratia fortei de munca din cele zece noi state membre ale UE. In perspectiva, Romania si Bulgaria se vor lovi de aceste restrictii chiar daca vor fi acceptate in blocul celor 25 la 1 ianuarie 2007. Nimic nu este insa clar.
„Exista intentia sa se aplice un tratament diferit pentru Romania si Bulgaria”, a declarat Leonard Orban, secretar de stat in cadrul Ministerului Integarii. Cea mai mare opozitie s-ar putea s-o intimpinam din partea Germaniei si Austriei. Ele au fost singurele state care au cerut prelungirea pina in 2009 a restrictiilor impuse noilor tari membre UE.
Pentru Romania si Bulgaria, aceste bariere vor putea fi mentinute, intr-un scenariu optimist, doi ani. In cel mai rau caz, nemtii ne vor accepta forta de munca dupa sapte ani de la integrare.
Premierul francez, Dominique de Villepin, a anuntat ca Franta va proceda la „o ridicare progresiva si controlata a restrictiilor impuse liberei circulatii” pe piata sa de munca in cazul persoanelor originare din tarile Europei de Est, membre ale Uniunii Europene.
„Ridicarea acestor restrictii va viza cu prioritate anumite meserii pentru care este mai dificila gasirea fortei de munca necesare, iar modalitatile vor fi discutate cu partenerii sociali”, a explicat Villepin.
Primul-ministru francez a mentionat insa ca „ridicarea acestor restrictii va avea loc doar in anumite domenii considerate prioritare si unde exista probleme in gasirea de personal”.
Printre profesiile pe care Franta le cauta se numara cele din domeniile serviciilor, mentenanta industriala, constructii si sanatate.
Anuntul oficialitatilor de la Paris vine dupa interventia Bruxelles-ului, care a indemnat statele „vechi” ale Uniunii sa faca mai permisiva politica migratiei fortei de munca.
Aproape toate sindicatele franceze s-au pronuntat pentru ridicarea imediata a acestor restrictii. Guvernul de la Paris trebuie sa-si anunte decizia Comisiei Europene pina la 1 mai 2006.
Aceasta este data pina la care tarile din Europa Occidentala trebuie sa decida daca ridica restrictiile, le mentin pentru inca trei ani sau le limiteaza doar la anumite sectoare, asa cum doreste si Parisul. Cetatenii vizati de actualele restrictii sint cehii, polonezii, estonienii, letonii, lituanienii, slovenii, slovacii si ungurii.
Saptamina trecuta, Spania, Portugalia si Finlanda au decis sa-si deschida complet pietele de munca persoanelor originare din aceste state.
Anglia, Irlanda si Suedia au optat de la inceput pentru libera circulatie a fortei de munca. In schimb, Germania, Austria si Belgia doresc prelungirea restrictiilor aflate in prezent in vigoare pina in 2009. Barierele vor putea fi mentinute pina cel tirziu in 2011.
„Perioadele de restrictie ne dau posibilitatea sa ne ocupam de grijile cetatenilor tarilor noastre”, si-au motivat decizia cele doua state.
Tratament diferit pentru Romania si Bulgaria
Leonard Orban, secretar de stat in Ministerul Integrarii Europene, a declarat pentru „Cotidianul” ca decizia Frantei de a permite muncitorilor straini sa lucreze pe teritoriul sau vizeaza doar anumite domenii. „Este vorba, in primul rind, de persoane cu grad mare de calificare”, a spus Orban.
Dar deciziile pe care cele 15 state le iau cu privire la cei zece noi membri ar putea fi aplicate diferit in cazul aderarii Romaniei si Bulgariei. „In momentul de fata, nu e 100% sigur ca aceleasi decizii care au fost aplicate pentru noii membri ai UE se vor regasi in cazul Romaniei si Bulgariei. Exista intentia sa se aplice un tratament diferit”, a sustinut Orban.
Mai mult, secretarul de stat nu a exclus posibilitatea sa existe chiar o diferentiere intre Romania si Bulgaria. „Inca e devreme sa ne pronuntam, pentru ca nu avem imaginea finala, dar restrictiile s-ar putea aplica si diferit intre cele doua tari”, a precizat Orban.