Skip to content
UPDATE

Hillary Clinton îi acuză pe republicani că „mușamalizează” acțiunile lui Trump, în comisia de anchetă privind dosarele Epstein. „Teatru politic partizan”

Hillary Clinton, fostă șefă a diplomației americane, a fost chemată să depună o mărturie în spatele ușilor închise, joi, în ancheta deschisă de comisia de supraveghere din cadrul Camerei Reprezentanților cu privire la dosarele Epstein, și i-a acuzat pe republicani că sunt „pe deplin conștienți” că ea nu deține nicio informație care să ajute investigația, cerând în schimb citarea președintelui Donald Trump, au scris AFP, Politico și CNN.

  • Depunerea depoziției a fost oprită temporar după apariția unei imagini în mediul online cu Hillary Clinton în fața membrilor din comisie, potrivit The Telegraph. Echipa fostului secretar de stat a spus că această situație contravine regulamentului Camerei.

Hillary Clinton a susținut că nu își amintește să îl fi cunoscut vreodată pe Jeffrey Epstein, decedat în 2019, și că a interacționat doar cu fosta asociată a finanțistului condamnat pentru infracțiuni sexuale, Ghislaine Maxwell, care ispășește în prezent o pedeapsă de 20 de ani de închisoare, tot pentru infracțiuni sexuale.

Clinton a acuzat comisia că „distrage atenția de la acțiunile președintelui Trump”

Ea a reclamat un „teatru politic partizan” al republicanilor, care susțin, în schimb, că mărturia fostului secretar de stat este vitală pentru investigația comisiei parlamentare de supraveghere.

„M-ați constrâns să depun mărturie, pe deplin conștienți că nu am cunoștințe care să vă ajute investigația, pentru a distrage atenția de la acțiunile președintelui Trump și pentru a le mușamaliza în ciuda apelurilor legitime de răspunsuri”, a declarat Clinton, conform declarației sale de deschidere din comisia de supraveghere, pe care a postat-o ​​pe X.

Ea a solicitat comisiei să îl citeze și pe președintele Donald Trump să depună mărturie despre interacțiunile cu Jeffrey Epstein.

„Acest eșec instituțional este conceput pentru a proteja un partid politic și un funcționar public, mai degrabă decât pentru a căuta adevărul și dreptatea pentru victime și supraviețuitori, precum și pentru publicul care dorește, de asemenea, să ajungă la rădăcina acestei probleme”, a continuat Clinton. „Inima mea se frânge pentru supraviețuitori. Și sunt furioasă în numele lor.”

Soțul ei, fostul președinte Bill Clinton, va depune mărturie vineri

Depoziția lui Hillary Clinton din Chappaqua, New York, a avut loc cu o zi înainte ca soțul ei, fostul președinte Bill Clinton, să depună la rândul său o mărturie în cadrul anchetei parlamentare.

Soții Clinton nu sunt acuzați de vreo infracțiune și au negat că ar fi avut vreo cunoștință despre infracțiunile sexuale pe care le-au comis Epstein și Maxwell. Fostul președinte american a recunoscut că a zburat cu avionul lui Epstein de mai multe ori, dar susține că nu a vizitat niciodată insula privată a finanțistului, căzut în dizgrație după valul de acuzații de infracțiuni sexuale.

După Al Doilea Război Mondial, Harry Truman și Gerald Ford au fost singurii foști președinți care au depus mărturie în fața unei comisii parlamentare – Truman pentru a discuta despre Carta ONU la a 10-a aniversare, iar Ford pentru a vorbi despre a 200-a aniversare a Constituției SUA, potrivit CBC.

Bill Clinton, președinte al Statelor Unite între 1993 și 2001, a dat mai multe mărturii sub jurământ în timpul celor două mandate. Alți președinți, ca Ronald Reagan și Donald Trump, au trimis doar răspunsuri scrise – Reagan în dosarul Iran-Contra, iar Trump în legătură cu întrebări despre echipa sa de campanie din 2016 și contactele cu Rusia.