Hotel Europa: un exod si semnificatiile sale

Provocarea imigraţiei ilegale şi a refugiaţilor relevă, dramatic, dispariţia solidarităţii europene. În faţa unui exod care nu are echivalent decât în mişcările de populaţie ce urmează celor două războaie mondiale, strategia comună este absentă.

Ceea ce se face simţit este un instinct de salvare individual, o încercare de a imagina soluţii temporare, care să ofere iluzia responsabilităţii politice şi a respectabilităţii statelor. Dincolo de acest decor înşelător nu se află nimic. Coeziunea care ar fi trebuit să decurgă din angajamentele comunitare este absentă. Unitatea spaţiului Schengen este, la rândul ei, erodată fatal.

State eşuate şi modernizare ratată

Exodul care îşi are punctul culminant în această vară nu este decât finalul unui parcurs politic ce pare regula în majoritatea ţărilor non- europene din bazinul mediteraneean. Din Libia până în Siria,peisajul este dominat de conflicte intestine, de barbarie şi de extinderea islamismului, ca o maree de sânge. Aceste state sunt state eşuate- din acest eşec instituţional se hrăneşte, pe de o parte, dorinţa de a părăsi o naţiune muribundă, dar şi agresivitatea reţelelor de crimă organizată ce trafichează persoane.

La un secol de la debutul configurării ei politice sub semnul autodeterminării, lumea arabă, din Irak până în Magreb, este marcată de moştenirea acestei modernizări ratate. Patrimonialismul, în variate forme, a fost unica formă de regim politic pe care spaţiul arab a cunoscut-o. Indiferent de decorul şi de travestiul ideologic, numitorul comun a fost dat de existenţa unui control absolut asupra unei mase de supuşi deposedaţi de drepturi.Motivate secular sau de obedienţă islamică, statele arabe au fost şi au rămas, în majoritatea lor, incapabile să genereze acel minim de securitate socială şi de pace politică pe care se fondează echilibrul unei comunităţi.

Iluziile “ primăverii arabe” au lăsat loc unui avans al islamismului. Nu democraţia ( cu excepţia notabilă a Tunisiei ) a triumfat, ci o sinteză, teribilă, de haos şi de fanatism. Ridicarea Statului Islamic este parte din această istorie punctată de crime. Totalitarismul islamic este o alternativă misionară, agresivă, o religie politică ce capătă conturul statalităţii.

Cazul Siriei este, în acest context, unul exemplar şi tragic. Rigiditatea criminală a clanului Assad a permis coagularea islamismului, pe ruinele opoziţiei seculare. În absenţa capacităţi de dialog cu proprii săi cetăţeni, regimul Assad a făcut să se nască, pe teritoriul Siriei, un califat al ororii absolute. Expansiunea Califatului, cu întreg său cortegiul de barbarie, este una dintre raţiunile ce explică amploarea valului de refugiaţi ce atinge graniţele Europei.

Vara lui 2015 este momentul care trebuie să marcheze ieşirea Europei din starea de autism. Nu democraţiile sunt majoritare în spaţiul nostru de proximitate geografică. Fanatismul, ura, tribalismul sunt factorii ce modelează universul care se află în vecinătatea noastră. A ignora această realitate politică este o probă de orbire şi de iresponsabilitate. Izolaţionismul, refuzul oricărei acţiuni care să contribuie la stabilizarea şi refacerea acestor zone sunt tot atâtea conduite suicidare. Exodul cu care se confruntă Europa este efectul unui eşec istoric: consecinţele lui sunt dramatice , pe termen mediu şi lung.

Valorile care nu se pot abandona sau contractul cetăţeniei

Exodul din vara lui 2015 este şi prilejul de a ne întoarce la sursele intelectuale care dau societăţilor noastre specificul lor. Există, în perspectiva lumii de astăzi, un excepţionalism al Occidentului care trebuie reafirmat. Pacea şi prosperitatea europeană, ce contrastează cu impasul şi eşecul din lumea ce ne înconjoară la sud şi la est, nu sunt un accident. Temelile acestui model sunt valorile care ne definesc. Domnia legii,pluralismul, egalitatea între bărbaţi şi femei, separaţia statului de biserică, libertatea individuală şi acceptarea dreptului la critică, toate acestea sunt temeliile pe care se ridică acest edificiu. Viitorul libertăţii în spaţiul Europei depinde de hotârea cu care vom afirma şi apăra aceste valori.

Ce este o naţiune în Occident, astăzi? Intrebarea aceasta devine imposibil de evitat, în aceste momente când Europa este obligată să gestioneze o criză umanitară fără precedent. O naţiune nu este doar o limbă, un teritoriu, un trecut. Ea este, înainte de toate, o comunitate de oameni liberi care se întemeiază pe acceptarea valorilor care o definesc şi care îi asigură coeziunea.

Contractul care o întemeiază este unul care trece dincolo de graniţe etnice,lingvistice sau religioase. El este un contract ce face apel la fidelitatea faţă de lege, de constituţie,la încrederea în demnitatea umană şi în pluralism. Acest contract este rădăcina excepţionalismului Occidental. Renunţarea la el echivalează cu abandonarea oricărei speranţe.

Integrarea în societăţile occidentale este, în cele din urmă, expresia voinţei de a ratifica acest contract pe care îl reînnoim,cu fiecare generaţie. Atentatele de la “Charlie Hebdo”, ( ce par atât de îndepărtate de noi, dar a căror memorie nu trebuie dată uitării) au acţionat ca o hârtie de turnesol ce indică existenţa unei crize a cetăţeniei în spaţiul european. Ataşarea la totalitarismul islamist înseamnă auto-excluderea din acest spaţiu definit de valori codificate constituţional şi acceptate de comun acord.

Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro