Sari direct la conținut

„Iadul pe Pământ”: Pandemia devastează zonele rurale ale Indiei

HotNews.ro
Incinerari Covid India 2, Foto: SOPA Images / ddp USA / Profimedia
Incinerari Covid India 2, Foto: SOPA Images / ddp USA / Profimedia

Coronavirusul face ravagii în India rurală în comparație cu marile orașe unde numărul de noi infecții a încetinit treptat după valul de luna trecută, relatează Reuters.

Peste jumătate din noile contagieri raportate luna aceasta în statul Maharashtra din vestul țării au fost înregistrate în mediul rural, în creștere rapidă față de procentul de 33% înregistrat luna trecută.

Procentul este de aproape de 66% în Uttar Pradesh, cel mai populat stat al Indiei și unul predominant rural.

Imaginile difuzate de televiziunile din această țară arată oameni plângând deasupra trupurilor neînsuflețite ale celor dragi în spitale rurale dărăpănate în timp ce alții încearcă să își îngrijească rudele bolnave în pavilioane improvizate.

Statul Bihar din estul țării înregistrează o creștere a numărului de cazuri pe care sistemul său spitalicesc cu greu ar fi putut să îl gestioneze chiar și în cele mai bune vremuri.

FOTO: Narinder Nanu / AFP / Profimedia Images

„Nu avem niciun doctor aici, ea doarme toată noaptea aici, având grijă de soțul ei”, afirmă într-un interviu acordat India Today fratele unei femei însărcinate care își îngrijește soțul cu dificultăți respiratorii.

Pe un coridor din afara salonului, doi fii jelesc deasupra trupului neînsuflețit al tatălui lor, murmurând în mod repetat că ar fi putut fi salvat dacă ar fi primit un pat într-o unitate de terapie intensivă.

Ministrul apelor din Bihar a anunţat miercuri pe Twitter că o „plasă a fost amplasată” pe Gange, la graniţa sa cu statul Uttar Pradesh, unde patrulele au fost întărite, potrivit Barrons.

Guvernul statului „s-a sesizat în cazul nefericit al cadavrelor care pluteau” în apele Gangelui, a precizat ministrul, declarându-se „întristat de tragedie şi de prejudiciul cauzat fluviului Gange”.

Acesta a anunțat că autopsiile au dezvăluit că defuncţii muriseră de patru – cinci zile.

Locuitori intervievați de AFP au afirmat că aceste cadavre ar fi putut fi abandonate în apele fluviului, sacru pentru hinduşi, de rudele lor care nu şi-au permis să cumpere lemn pentru incinerările tradiţionale sau din lipsă de spaţiu în crematoriile copleşite de numărul morţilor de COVID-19.

Potrivit presei, 25 de cadavre au fost găsite şi în districtul Gahmar din statul Uttar Pradesh.

FOTO: Prakash Singh / AFP / Profimedia Images

La spitalul general din Bijnor, un oraș din nordul Uttar Pradesh, o femeie zace într-un pat de carton lângă un coș de gunoi și deșeuri medicale.

„Cum poate fi cineva tratat dacă situația este așa?”, întreabă fiul ei. „Este iadul pe Pământ aici”.

Autoritățile de la New Delhi au raportat miercuri un nou număr record de 4.205 decese cauzate de COVID-19, bilanțul total al morților cauzate de coronavirus în această țară depășind pragul de 250.000.

India are acum jumătate din numărul total al contagierilor și 30% din decesele cauzate de coronavirus de la izbucnirea pandemiei, potrivit ultimului raport al OMS, însă experții afirmă că numărul real ar fi mult mai mare.

Citește și:

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro