Sari direct la conținut

Ialomiţa: Dosar penal pentru ucidere din culpă şi braconaj, după ce un bărbat l-a împuşcat mortal pe un altul, la o partidă de vânătoare

HotNews.ro
Ialomiţa: Dosar penal pentru ucidere din culpă şi braconaj, după ce un 
bărbat l-a împuşcat mortal pe un altul, la o partidă de vânătoare

Un bărbat de 47 de ani a murit după ce a fost împuşcat în timpul unei partide de vânătoare desfăşurate pe malul Dunării, în judeţul Ialomiţa, scrie News.ro.

Poliţiştii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă şi braconaj. „Din verificările efectuate a reieşit că, în timp ce un bărbat în vârstă de 30 de ani, din oraşul Hârşova, se afla la o partidă de vânătoare, împreună cu alte 5 persoane, pe malul drept al fluviului Dunărea, în zona teritorială a comunei Giurgeni, ar fi tras accidental într-unul din bărbaţii care îl însoţeau”, au arătat reprezentanţii Poliţiei.

Victima, în vârstă de 47 de ani, a decedat.

În acest caz se fac verificări pentru a se stabili întreaga activitate infracţională, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Feteşti, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „ucidere din culpă ” şi „braconaj cinegetic”.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro