Iașiul va organiza o petrecere de Revelion în aer liber / Argumentul primarului Chirica: ”Toţi cei care nu vor fi afară, vor fi în spaţii închise”
Autorităţile ieşene vor organiza în noaptea de Revelion o petrecere în Piaţa Palatului Culturii din municipiu, care va dura patru ore şi jumătate ore, costul evenimentului fiind de 600.000 de lei, transmite News.ro.
Edilul Mihai Chirica susţine că în Piaţa Palatului Culturii din Iaşi va fi organizat un concert, începând cu ora 20.00, care va fi susţinut de Direcţia 5, Mircea Baniciu, Ovidiu Lipan Ţăndărică Project, Nicoleta Nucă, Alexandra Ungureanu, Admiral C4C şi artişti ieşeni.
La miezul nopţii va fi organizat, timp de aproximativ zece minute, tradiţionalul foc de artificii. Programul se va încheia cu un moment muzical, care va dura cel mult 20 de minute.
Valoarea totală a cheltuielilor alocate de Primăria Iaşi pentru manifestările din seara de Revelion se ridică la circa 600.000 lei.
Primarul Mihai Chirica a declarat că programul concertului de Revelion este mai redus faţă de anii precedenţi, el afirmând că riscul îmbolnăvirii de Covid este mai mare în spaţiile închise decât în aer liber.
„Trebuie să avem şi o analiză raţională. Toţi cei care nu vor fi afară, vor fi în spaţii închise. Riscul de infectare pentru cei care vor veni la concert este mult mai redus faţă de cel al oamenilor care vor sta în interior.
Oricum, vom pune la dispoziţie mască pentru fiecare participant, iar fiecare sector va avea o persoană care să supravegheze ca fiecare participant să poarte mască de protecţie”, a spus primarul Mihai Chirica.
Pe reţelele sociale, părerile ieşenilor privind organizarea evenimentului sunt împărţite. În timp ce unii oameni afirmă că este bine că este organizată petrecerea de Revelion în aer liber, alţii susţin că sunt bani aruncaţi în vânt, în condiţiile în care suntem în plină pandemie, iar ieşenii se vor feri de locurile aglomerate.