Skip to content

Imediat după impunerea blocadei, Trump a amenințat navele „de atac rapid” ale Iranului cu un „sistem de ucidere rapid și brutal”

Președintele Donald Trump a lansat o nouă amenințare la adresa Iranului, afirmând că SUA vor scufunda orice navă iraniană de „atac rapid” care se apropie de blocada din Strâmtoarea Ormuz impusă de armata americană, scriu Reuters, Sky News și CNN.

Este primul mesaj al liderului de la Casa Albă după ce blocada Marinei SUA asupra porturilor iraniene a intrat în vigoare, la ora 17:00 (ora României).

Trump susține, în mesajul său, că, deși marina iraniană a fost „complet distrusă”, SUA nu i-au scufundat „navele de atac rapid”, avertizând că, dacă acestea se apropie de blocadă, Marina americană va folosi aceleași tactici utilizate împotriva ambarcațiunilor suspectate de trafic de droguri pe care le-a scufundat până acum.

Mesajul lui Trump

„Flota iraniană zace pe fundul mării, complet distrusă – 158 de nave. Ceea ce nu am lovit sunt cele câteva nave pe care ei le numesc «nave de atac rapid», deoarece nu le-am considerat o amenințare serioasă”, a scris președintele american.

„Avertisment: Dacă vreuna dintre aceste nave se apropie de BLOCADA noastră, va fi ELIMINATĂ imediat, folosind același sistem de ucidere pe care îl folosim pe mare împotriva traficanților de droguri de pe bărci. Este rapid și brutal”, a adăugat Trump, în mesajul publicat pe rețeaua lui de socializare, Truth Social.

„P.S. 98,2% din drogurile care intrau în SUA pe cale maritimă au fost OPRITE! Vă mulțumesc pentru atenția acordată acestei chestiuni. Președintele DJT”, a încheiat liderul de la Casa Albă.

Navele tuturor națiunilor care intră sau ies din porturile și zonele de coastă ale Iranului sunt acum supuse blocadei militare impuse de SUA.

Comandamentul Central al SUA a precizat, înainte de intrarea în vigoare a blocadei navale, că va permite în continuare navelor care călătoresc între porturi non-iraniene să tranziteze Strâmtoarea Ormuz.

Rămâne însă neclar cum va funcționa mai exact blocada.

„Perioadă de grație” pentru navele neutre

Navele neutre aflate în porturile iraniene beneficiază de o „perioadă de grație limitată” pentru a părăsi zona, în contextul blocadei impuse de SUA, a anunțat mai devreme Centrul britanic pentru operațiuni comerciale maritime (UKMTO).

UKMTO a precizat că durata perioadei de grație va fi specificată într-un aviz oficial destinat navigatorilor, care va include, de asemenea, detalii oficiale privind măsurile respective.

UKMTO a confirmat că blocada se va aplica „fără deosebire navelor sub orice pavilion care fac escală în porturile, terminalele petroliere sau facilitățile de coastă iraniene”.

Restricțiile acoperă întreaga coastă iraniană, a precizat Centrul britanic.

Într-o notificare oficială, agenția a precizat: „Se elaborează în prezent orientări suplimentare pentru navigatori cu privire la modul în care aceste măsuri vor fi aplicate în practică, inclusiv procedurile de stabilire a rutelor, de verificare și de tranzit autorizat. Se preconizează că vor fi furnizate clarificări suplimentare prin avize ulterioare, pe măsură ce vor fi disponibile informații.”

ONU: Nicio țară nu are dreptul de a bloca strâmtoarea Ormuz

Șeful agenției maritime a ONU a declarat, anterior în cursul zilei de luni, că nicio țară nu are dreptul de a bloca navigația în strâmtoarea Ormuz, o rută comercială paralizată de războiul actual între SUA și Iran.

„Conform dreptului internațional, nicio țară nu are dreptul de a interzice trecerea inofensivă sau libertatea navigației în strâmtorile utilizate pentru tranzitul internațional”, a declarat secretarul general al Organizației Maritime Internaționale (OMI), Arsenio Dominguez, într-o conferință de presă, potrivit agențiilor AFP și Agerpres.

Marina SUA a început o blocadă asupra porturilor iraniene situate în strâmtoarea Ormuz și împrejurimi, zonă controlată de forțele iraniene de la izbucnirea războiului actual în urma loviturilor americane și israeliene contra Iranului, pe 28 februarie.

Traficul maritim prin strâmtoarea Ormuz, pe unde tranzitează 20% din producția mondială de petrol și gaz natural lichefiat, a fost redus deja cu aproximativ 90% de la începutul conflictului actual, conform companiei de date maritime Lloyd’s List Intelligence.