Împușcarea unei ursoaice „periculoase” în nordul Italiei stârnește indignarea activiștilor / Animalul avea 3 pui și atacase un turist anul trecut
Autoritățile locale din nordul Alpilor italieni au ucis marți o ursoaică considerată „periculoasă”, după ce a rănit un turist francez la începutul lunii iulie, decizie care a stârnit proteste din partea grupurilor care militează pentru drepturile animalelor, informează Reuters.
Corpul forestier local a împușcat ursoaica, cunoscută sub numele de KJ1, după ce a localizat-o prin intermediul dispozitivului radio utilizat pentru urmărirea și monitorizarea animalelor sălbatice, la ordinul lui Maurizio Fugatti, șeful autorității provinciale din Trento.
„KJ1 era un exemplar periculos”, a afirmat autoritatea locală, adăugând că ursul a intrat în contact cu oamenii de șapte ori, inclusiv în incidentul în care a fost rănit un francez, în vârstă de 43 de ani, care făcea jogging, în apropiere de Dro, pe 16 iulie anul trecut.
Zona din jurul orașului Trento, care a fost repopulată cu urși începând din 1999 în cadrul unui program finanțat de UE, a fost vizată de mai multe atacuri ale urșilor în ultimii ani, ceea ce a ridicat întrebări cu privire la modul în care se poate realiza o coabitare reușită cu animalele.
Organizația Internațională pentru Protecția Animalelor (OIPA) afirmă că ursoaica avea în jur de 22 de ani și avea trei pui care se luptă acum să supraviețuiască pe cont propriu.
„Animalele sunt ființe sensibile care trebuie respectate și îngrijite și nu obiecte care trebuie îndepărtate”, a transmis OIPA, într-un comunicat, acuzându-l pe Fugatti că urmărește o strategie „anti-urși”.
Anterior în cursul acestui an, autoritățile din Trento au anunțat că o altă ursoaică cu pui, care a ucis în 2023 o persoană ce făcea jogging, urma să fie relocată într-un sanctuar din Germania, după ce ordinele privind împușcarea ei au fost blocate de contestațiile legale ale ecologiștilor.