Imunoglobulina achiziționată prin Mecanismul european de Protecție Civilă nu a ajuns în țară, cu toate că ministrul Sănătății promisese că primele 10.000 de doze ajung încă de săptămâna trecută
Imunoglobulina achiziționată prin Mecanismul european de Protecție Civilă nu a ajuns încă în țară, au declarat, luni, pentru HotNews.ro, reprezentanții asociațiilor de pacienți. „Nu a ajuns în țară imunoglobulina, și oricum, din momentul în care va intra în țară până ajunge la spitale va mai dura câteva zile”, a declarat pentru HotNews.ro un reprezentant al Asociației române a pacienților cu imunodeficiențe primare.
UPDATE:Sorina Pintea a declarat, luni, că doze de imunoglobulină vor sosi în ţară în această săptămână. Întrebată dacă în această săptămână va ajunge în România imunoglobulină, ministrul a răspuns: „Da, marţi seara, miercuri dimineaţă încep să vină livrările”.(Sursa: Agerpres)
Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, declarase, pe 16 martie, că „Săptămâna viitoare va veni în ţară imunoglobulina pe care am achiziţionat-o prin Mecanismul de Protecţie Civilă, plus că vor mai veni încă câteva mii de fiole de la distribuitori care au întins o mână României. Acele zece mii de doze plus câteva mii de doze de la distribuitori.”
De asemenea, Sorina Pintea afirma, pe 12 martie, într-o conferință de presă la sediul Ministerului, că problema imunoglobulinelor „s-a rezolvat parțial”, urmând ca „în maximum două săptămâni” să intre în țară 10.000 de doze de imunoglobulină din Austria. „Spun maxim pentru a avea o marjă de siguranță”, spunea atunci Sorina Pintea.
Sorina Pintea a precizat atunci că Austira, Italia și Statele Unite ale Americii s-au oferit să ofere ajutor României după ce țara noastră activase, cu o săptămână mai devreme, mecanismul de protecție civilă în cazul imunoglobulinei, din cauză ca medicamentul lipsește de pe piața de mai bine de jumătate de an.
Ministrul Sănătății a mai precizat atunci că, dupa cele 10.000 de doze din Austria (echivalentul a 50 de kilograme), urmează să mai ajungă in Romania încă 100 de kilograme de imunoglobulină, din Italia și Statele Unite.
„Ceea ce am cerut și urmează să primim ajunge pentru următoarele 2-3 luni”, spunea atunci Sorina Pintea.
Întrebată de jurnaliști, pe data de 12 martie, și ce se va întâmpla dacă în urmatoarele două saptămâni apare vreo urgență, până ca primele 10.000 de doze să intre in țară, Sorina Pintea a răspuns că „îmi este greu să vă raspund la această întrebare”.