În ce situaţii poliţistul va fi obligat să testeze şoferii. Noi proceduri de testare pentru consumul de alcool și noi reguli privind retragerea permisului
Ordonanţa de urgenţă adoptată de Guvern care aduce modificări Codului Rutier instituie noi situaţii în care poliţistul este obligat să îl testeze pe șofer, a declarat Alexandru Popa, reprezentant al Direcţiei Rutiere.
Potrivit unei declaraţii transmise, sâmbătă, Agerpres, situaţiile în care poliţistul este obligat să îl testeze pe șofer sunt următoarele:
- în mașină sunt observate recipiente ce pot conţine băuturi alcoolice, care prezintă urme de consum sau substanţe susceptibile de a avea efecte psihoactive;
- a săvârşit în mod repetat, în ultimii trei ani, contravenţia prevăzută la art. 102 alin. (3) lit. a) – conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice, dacă fapta nu constituie, potrivit legii, infracţiune – ori a fost condamnat pentru cel puţin una dintre infracţiunile prevăzute la art. 336, art. 3361, art. 337 sau art. 338 din Codul Penal, infracţiunile prevăzute de Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri ori infracţiunile prevăzute de Legea nr. 194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive.
Potrivit lui Alexandru Popa, un alt aspect nou introdus privind testarea șoferilor este instituirea posibilităţii persoanei testate de a solicita poliţistului rutier o a două testare după 15 minute, dar nu mai mult de 20 de minute de la primul test, în cazul în care concentraţia aerului expirat a fost de până la 0,10 mg/L alcool pur în aerul expirat. El a adăugat că valoarea juridică prezintă rezultatul celei mai mici concentraţii de alcool pur în aerul expirat.
Instituirea măsurii retragerii permisului de conducere până la data primirii rezultatului analizei mostrelor biologice în cazul persoanelor care refuză sau nu pot să se supună testării în vederea verificării consumului de băuturi alcoolice sau substanţe psihoactive, precum şi condiţionarea restituirii permisului de conducere reţinut în cazul infracţiunilor prevăzute de art. 336, art. 3361 sau art. 337 din Codul penal de realizarea, în prealabil, a unei evaluări medicale de către titularul acestuia, pentru prevenirea repetabilităţii faptelor de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a substanţelor cu efecte psihoactive, constituie alte modificările aduse prin OUG privind siguranţa rutieră, a afirmat Alexandru Popa.
Alte modificări sunt reglementarea posibilităţii de a dispune imobilizarea vehiculului atunci când un șofer refuză sau nu poate să se supună testării pentru alcool sau substanţe psihoactive, iar conducerea acestuia nu poate fi asigurată pe loc de o altă persoană şi posibilitatea ca determinarea prezenţei în organismul unei persoane a substanţelor psihoactive să poată fi realizată şi în cadrul laboratoarelor de specialitate ale IGPR acreditate sau în unităţile sanitare publice acreditate şi autorizate.