Skip to content

În ciuda avertismentului primit de la Iran, Bulgaria a decis: Stratotanker-ele americane vor fi desfășurate pe teritoriul țării

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Parlamentul bulgar a autorizat miercuri desfășurarea în țară a avioanelor de realimentare ale Forțelor Aeriene ale Statelor Unite, destinate să sprijine operațiunile armatei americane în Orientul Mijlociu, scrie AFP.

Cu 136 de voturi „pentru”, 13 „împotrivă” și două abțineri, legiuitorii au aprobat cererea transmisă de Statele Unite vineri.

Decizia autorizează staționarea a cel mult opt avioane de realimentare Stratotanker KC-135 și a până la 250 de militari înarmați și dotați cu muniție, însărcinați cu sprijinirea operațiunilor Statelor Unite în Orientul Mijlociu.

Forțele americane vor fi staționate la baza aeriană militară din Bezmer, în sud-estul Bulgariei, în perioada 24 iulie – 1 octombrie 2026.

Această autorizație se bazează pe acordul de cooperare în domeniul apărării încheiat în 2006 între Bulgaria și Statele Unite, care permite forțelor americane accesul la mai multe facilități militare bulgare, printre care și cea de la Bezmer.

Avertismentul Teheranului

Cu o zi înainte, Teheranul avertizase că acordarea acestei permisiuni ar face din Bulgaria „un complice al agresorilor și al criminalilor”.

Orice parte care participă în orice fel la o agresiune militară împotriva Iranului trebuie, fără îndoială, să-și asume responsabilitatea pentru consecințe, a avertizat marți purtătorul de cuvânt al ministerului iranian de Externe, Esmail Baghaei, potrivit agenției oficiale Irna.

„Ținem la relațiile noastre bune cu Republica Islamică Iran și este categoric exclus ca operațiuni militare în Orientul Mijlociu să fie desfășurate de pe teritoriul bulgar”, a declarat miercuri la Sofia premierul bulgar Roumen Radev.

Potrivit prim-ministrului bulgar, „aceste avioane de realimentare vor fi utilizate exclusiv pentru misiuni logistice și de realimentare în zbor, în afara spațiului aerian bulgar”.

Avioane de realimentare ale Forțelor Aeriene ale Statelor Unite au fost deja desfășurate în februarie pe aeroportul civil din Sofia, cu permisiunea guvernului fostului premier Rossen Jeliazkov.

La sfârșitul lunii mai, Radev a anunțat că a primit o cerere de prelungire a staționării acestora, afirmând totodată că și-a condiționat acordul de eliminarea obligației de viză pentru cetățenii bulgari care doresc să se deplaseze în Statele Unite. Sofia nu a obținut însă această măsură din partea administrației de la Washington.

Ultimele avioane americane au părăsit aeroportul din Sofia la sfârșitul lunii iunie.