In război cu Școala de Război

Pe 8 decembrie 1939, în prezența regelui Carol al II-lea și a membrilor guvernului, se inaugura la București noul sediu al Școlii Superioare de Război (1), pe un amplasament situat pe platoul Cotrocenilor, ales nu numai pentru a fi în proximitatea cartierelor militare, ci și ”pentru a domina cât mai mult posibil orașul”. ⁽¹

Nu era o singură clădire, ci un ansamblu, ultimul dintr-o serie de proiecte și operaţiuni urbane care, începute la sfârşitul secolului al XIX-lea şi continuate până în anii 1930, s-au concentrat asupra unui teritoriu relativ extins și în mare măsură neconstruit situat în partea de vest a Bucureștiului. Unele dintre ele au avut un caracter preponderent tehnico-edilitar, ca sistematizarea cursului Dâmboviței (1881-1883), altele au urmărit valorificarea potențialului urbanistic al cursului și cornișei Dâmboviței prin amplasarea unor echipamente și instituții publice importante. ⁽²

1 – Școala Superioară de Război (arhitect Duiliu Marcu, 1937-1939)

Așa cum apare în planul de situație iniţial al proiectului semnat de Duiliu Marcu (2), Școala Superioară de Război era elementul dominant al unei compoziții axiale cu trei piețe urbane: prima, situată la intersecția Bulevardului Eroilor cu Dâmbovița; a doua, cea mai importantă, se deschidea către platoul din fața ansamblului; a treia era situată în spatele acestuia, spre Șoseaua Panduri. Un scenariu spațial monumental care nu se datora doar formației autorului, fost elev al Ecole des Beaux-Arts din Paris, sau contextului politic și cultural al epocii, ci și necesității de a exprima simbolic un mesaj instituțional: ”amplasarea acestui edificiu pe platoul cel mai ridicat al Capitalei, cu o perspectivă de un kilometru și cu o vedere impresionantă asupra întregului oraș, dă acestei Școli caracterul unei veritabile acropole militare care îmbogățește Bucureștiul cu o adevărată bijuterie.” ⁽³

Alături de amplul dispozitiv urban, imaginea arhitecturală sublinia importanța noului edificiu: o compoziție simetrică ierarhizată, care miza pe forța dată de simplitatea și proporțiile volumelor, dar și pe tratamentul sculptural al fațadelor și coronamentului la care, din cauza războiului, s-a renunțat. ⁽⁴

2 – Planul de situație al ansamblului Școlii Superioare de Război (arhitect Duiliu Marcu, 1937-1939)

Regimul comunist a continuat proiectul ansamblului Școlii Superioare de Război – redenumită Academia Militară – într-o formulă diferită, dar nu opusă ideii compoziționale inițiale, adăugând în fața clădirii ”Monumentul Eroilor Patriei”, dedicat ostașilor români care au luptat în al doilea război mondial, și construind o parte a cadrului arhitectural al bulevardului (3).

3 – Academia Militară (1960)

In anii 1980, extinderea fronturilor de blocuri până la intersecția cu strada Berzei a dat axului, chiar dacă într-o expresie arhitecturală nu foarte potrivită, amplitudinea sa maximă. Intr-un oraș sărac în spații monumentale, perspectiva deschisă spre Academia Militară era unul din puținele elemente structurante și, s-ar putea spune, memorabile.

Spun ”era” pentru că, recent, această situație s-a schimbat neașteptat și dramatic. Până în urmă cu câteva luni, profilată pe cer cu silueta sa clară, marcată de corpul central, Academia Militară era edificiul emblematic care dădea sens bulevardului. Reactivarea unui PUZ aprobat în 2013 și autorizarea pe baza lui a construirii unei clădiri de 9 etaje pe str. Progresului, în spatele Academiei Militare, au condus la o nefericită interacțiune vizuală: privit de la distanță, elementul final al axului a dispărut ca reper și a fost înlocuit de o pată confuză rezultată din suprapunerea contururilor celor două clădiri (4). Vechea imagine s-a păstrat numai din apropiere, de unde, datorită perspectivei ascendente, Academia Militară mai poate fi văzută fără clădirea din spate.

4 – Academia Militară și clădirea în construcție pe str. Progresului (2021)

Explicațiile pentru ceea ce s-a întâmplat de-a lungul întregului proces țin (și) de incompetență, nepăsare, incultură etc. dar, dincolo de aceste cauze imputabile unor persoane, există una de fond: inconsistența sistemului de protecție patrimonială.

Ansamblul numit generic Academia Militară este clasat ca monument istoric de grupa A (valoare națională sau universală) ⁽⁵, dar face parte și din Zona protejată nr. 77 – Academia Militară, situată pe teritoriul sectorului 5. Beneficiază deci de o dublă protecție, ca monument individual și ca zonă protejată.

Conform Art. 9, alin. (1) din Legea nr. 422 din 2001 privind protejarea monumentelor istorice, fiecare monument are o zonă de protecţie ”delimitată pe baza reperelor topografice, geografice sau urbanistice, în funcţie de trama stradală, relief şi caracteristicile monumentului istoric”, cu scopul de a asigura ”conservarea integrată şi punerea în valoare a monumentului istoric şi a cadrului său construit sau natural”. Mai departe, același articol prevede la alin. (4) că ”în zona de protecţie pot fi instituite servituţi de utilitate publică şi reglementări speciale de construire prin planurile şi regulamentele de urbanism aprobate şi avizate conform legii”.

Dacă zonele de protecție ale clădirilor incluse recent în Lista Monumentelor Istorice sunt stabilite odată cu clasarea, pe limite cadastrale, cele ale monumentelor mai vechi au rămas definite – în baza unei dispoziții legale tranzitorii, devenită permanentă –, ca o suprafață cu raza de 100 de metri măsurată de la limita de proprietate; în unele situații însă, această convenţie are doar o semnificaţie birocratică, dar nu şi o eficienţă practică, pentru că incidenţele vizuale sunt mai complicate și necesită un alt tip de delimitare. Academia Militară este un astfel de exemplu: din cauza topografiei terenului și a perspectivei foarte lungi a Bulevardului Eroilor, ar fi fost necesară extinderea consistentă în profunzime a zonei de protecție dar, ca și în cazul altor monumente bucureștene importante, nu a existat nici o preocupare pentru (re)definirea ei printr-un studiu de vizibilitate adecvat.

Situația nu era totuși cea a unui vid de reglementare pentru că, urbanistic, exista o prevedere indicativă reprezentată de restricția, cuprinsă în PUZ Zone construite protejate ⁽⁶, privind construirea unor clădiri mai înalte în spatele Academiei Militare. Deşi iniţial a fost luată în considerare, în final nu s-a mai ţinut seama de ea; ”dezvoltarea” a învins simbolul…

II. Din apropiere, ansamblul își păstrează încă imaginea, chiar dacă vegetația înaltă din fața lui, prost aleasă, a crescut necontrolat, acoperind o mare parte a fațadei principale, în timp ce vulgaritatea comercială a panourilor publicitare de mari dimensiuni poluează perspectiva dinspre Bulevardul Eroilor.

Dar, spre deosebire de aceste intruziuni totuși minore, ușor de înlăturat, ceea ce este pe cale să se producă va avea urmări ireversibile: nu cu mult timp în urmă, Primăria Sectorului 5 a aprobat un plan urbanistic de detaliu ⁽⁷ care prevede construirea unei clădiri de birouri cu o înălţime de 60 de metri pe Şoseaua Panduri nr. 70-81, chiar în spatele Academiei Militare. Impactul ei vizual va fi dezastruos pentru că, fiind mai înaltă și situată pe o poziție avansată, va destabiliza imaginea ansamblului monumental pe o lungime considerabilă a axului Bulevardului Eroilor, de la intersecția cu strada Berzei (5) până foarte aproape de Academia Militară (6). Despre ce ”punere în valoare a monumentului” mai poate fi vorba, atât timp cât din direcţia principală de percepţie nu va mai putea fi văzut singur, așa cum a fost dintotdeauna, decât de jos, de la baza platoului?

5 – Academia Militară, clădirea în construcție pe str. Progresului și conturul clădirii de birouri propusă pe Șoseaua Panduri nr. 79-81 văzute de la intersecția str. Știrbei Vodă cu str. Berzei (simulare conform planşei de reglementări a PUD)

Dacă în cazul clădirii de pe str. Progresului se putea invoca argumentul teoretic al distanței mai mari de 100 de metri față de monumentul istoric, în cel de-al doilea există însă o evidentă problemă de legalitate, pentru că situarea parcelei de pe Șoseaua Panduri în interiorul zonei de protecție ⁽⁸ ar fi făcut necesar avizul Ministerului Culturii. Acest aviz nu există și nici nu a fost solicitat.

Explicația principală, dar probabil nu singura, trebuie căutată în ordinea nefirească a urbanismului bucureștean din ultimii ani. In afara Primăriei Municipiului București (P.M.B.), există – în virtutea unei tradiții inerțiale, fără o justificare morfologică sau istorică reală – 6 primării de sector care tind să se transforme în enclave funcționând autonom, fiecare cu logica ei. P.M.B. are autoritate asupra zonelor protejate și gestionează Planul urbanistic general, modificat permanent dar niciodată actualizat; primăriile de sector (P.S.) se ocupă de restul orașului, pe care îl controlează prin PUZ-uri coordonatoare care, contrar numelui, nu doar coordonează, ci și reglementează, mutând majoritatea deciziilor la nivel local. ⁽⁹

In cazul în speță, Bulevardul Eroilor și Academia Militară, fiind situate într-o zonă protejată, intră sub jurisdicția P.M.B., în timp ce terenurile din spate depind de P.S. 5; prin urmare, în planșa de reglementări a PUZ-ului coordonator al Sectorului 5, zona de protecție a monumentului Academia Militară nu este indicată, pentru că zona protejată Academia Militară ține de competența P.M.B.! S-a ajuns astfel în situația absurdă în care un sector a desființat o prevedere legală: raza de protecție de 100 de metri a Academiei Militare nu mai există, iar fostele teritorii industriale de dincolo de Șoseaua Panduri – esențiale prin poziția lor pentru imaginea bulevardului și ansamblului Academiei Militare – sunt tratate ca niște parcele oarecare, unde se poate construi în voie, fără restricții.

Dacă acest PUZ ar fi avut cu adevărat un rol coordonator și ar fi abordat în mod competent, așa cum se susține ⁽¹⁰, ”conectivitatea cu aria protejată și coerența funcțional-volumetrică”, rezultatul ar fi fost cu totul altul, iar ansamblul monumental nu ar mai fi fost definitiv compromis prin punerea lui într-o relație spațială imposibilă.

Citeste intreg articolul si comenteaza pe contributors.ro