În ritmul actual, ne trebuie „50 de ani” pentru a repatria toţi copiii ucraineni din Rusia, deplânge Olena Zelenska
Prima doamnă a Ucrainei, Olena Zelenska, a făcut apel, marți, la comunitatea internaţională să depună mai multe eforturi pentru a ajuta la repatrierea copiilor ucraineni care au fost duşi în Rusia de când Moscova a lansat invazia neprovocată la scară largă asupra Ucrainei în 2022, relatează News.ro citând CNN.
Zelenska a avertizat că, în ritmul actual, ar fi nevoie de 50 de ani pentru a repatria toţi copiii ucraineni care au fost duşi în Rusia.
Prima doamnă a Ucrainei a precizat totuși că, graţie eforturilor unei coaliţii internaţionale formate din 41 de ţări şi Consiliului Europei, 1.625 de copii au fost repatriaţi în Ucraina.
„În spatele fiecărui nume se ascund luni întregi de căutări, negocieri şi riscuri”, a spus ea.
Ucraina acuză Moscova că a deportat ilegal sau strămutat cu forța peste 19.500 de copii în Rusia și Belarus, încălcând Convențiile de la Geneva. În iunie, un raport al universităţii americane Yale estima că cifra ar putea fi aproape de 35.000.
Rusia neagă că a strămutat copiii împotriva voinței lor și susține că a evacuat voluntar oamenii pentru a-i scoate din zona de război.
