Skip to content

În timp ce PSD încerca să-l dea jos pe Bolojan de la Guvern, unul dintre adjuncții săi primea laude și voturi de la social-democrați. Bugetul Capitalei, adoptat în timp record / Milioane de lei pentru Catedrala Neamului

Bugetul Primăriei Capitalei pe anul 2026, propus de primarul Ciprian Ciucu, prim-vicepreședinte PNL, a fost aprobat, marți, în timp record, mai puțin de o oră și jumătate, cu tot cu citirea amendamentelor. De obicei, dezbaterea pe buget dura câteva ore. În paralel, în Parlament, PSD și AUR forțau cu o moțiune de cenzură demiterea Guvernului Bolojan.

UPDATE ora 13.12. Ulteriorul votului, consilierul general din partea PSD, Adrian Vigheciu a transmis redacției că laudele sale pentru Ciprian Ciucu au fost „o ironie”. Totuși, consilierii PSD au votat bugetul propus de edilul general, fără amendamente și critici.

  • Proiectul a fost adoptat cu 48 de voturi pentru și 5 abțineri. Consilierii PSD au lăudat „transparența” primarului Ciprian Ciucu și cum a fost prezentat bugetul, la dezbaterea publică. 

Singurul amendment aprobat a fost cel al Primarului Ciprian Ciucu, prin care, în linii mari, s-au alocat 6 milioane în plus la teatre, 7 milioane în plus la Poliția Locală, 57 milioane lei pentru consolidarea malurilor lacului Herăstrău, 5 milioane lei în plus pentru Asistență Socială și 4 milioane în plus la Autoritatea pentru Supravegherea și Protecția Animalelor. 

Singurii care au comentat felul în care primarul Ciprian Ciucu a împărțit banii au fost consilierii generali AUR. Aceștia, prin vocea consilierului Ovidiu Zară au spus că primarul nu a alocat banii necesari pentru plata restanțelor la stimulentul pentru adulții cu handicap, stimulent  acordat de fostul primar, Gabriela Firea, care în ultimii ani nu a mai putut fi plătit de municipalitate, din cauza dificultăților financiare.

„Am cerut să găsim soluții, ca sumele datorate persoanelor cu handicap să fie plătite, ați spus că nu sunt bani. (…) Nu găsim sumele necesare să ne achităm obligațiile pentru persoanele cu handicap? Suma propusă este mai mică ca anul trecut”, a declarat Zară. 

Primarul general a dat asigurări că „odată ce vom avea bugetul, începem să plătim aceste datorii către oameni”. 

Laude de la PSD

Adrian Vigheciu, consilier general PSD, a lăudat felul în care a fost dezbătut public bugetul. 

„Vreau să-l felicit pe domnul primar pentru amendamentul supus atenției noastre, care a emanat din dialogul transparent pe care l-a avut cu societatea civilă, care este un demers benefic de care trebuie să ne ținem și să-l promovăm, dialogul cu cetățenii a adus un plus în articularea bugetului nostru. Felicitări pentru inițiativa de a fi mai transparent în ceea ce privește cheltuirea banului public la nivelul PMB-ului, a declarat Vigheciu. 

Bugetul a fost aprobat în ședință de îndată, convocată ieri seară, pentru azi dimineață. Ciucu a invocat urgența, fiindcă suntem în luna mai, iar bugetul nu a fost adoptat. „Mai avem 6 luni să executăm bugetul”, a spus Ciucu. Acesta spune însă că a organizat în premieră o dezbatere publică,  în care a explicat pe înțelesul tuturor bugetul Primăriei Capitalei. 

Primăria Capitalei estimează că va avea 8,5 miliarde lei în 2026

Potrivit proiectului adoptat, bugetul Primăriei Capitalei pe anul 2026 este estimat la 8,4 miliarde de lei. O treime din bani sunt alocați proiectelor de investiții, iar cele mai mari sume – câte 1 miliard de lei – merg la două proiecte-mamut: modernizarea celor 50 km de linii de tramvai și a transportului public și modernizarea rețelei de termoficare. 

„8,5 miliarde de lei avem anul acesta pentru Primăria Generală, cu 16% mai mult față de anul trecut. Îi vom gestiona eficient, responsabil, în favoarea bucureștenilor! 2,7 miliarde de lei vor merge către investiții. E o creștere semnificativă față de anul trecut, când această componentă era de sub un miliard de lei. Pentru „funcționare”, aparatul PMB are 4 miliarde de lei (față de 4,9 miliarde anul trecut). Sunt bani care se duc pe Iluminat Public, Dezinsecție, Deratizare și toalete ecologice, dobânzi, rambursări, întreținere Arena Națională etc”, este prezentarea făcută de Primăria Capitalei pe pagina de Facebook. 

Pentru subvenții s-au alocat peste 2,59 miliarde de lei. Din această sumă, 1,37 miliarde lei merg către transportul în comun, iar 1,21 miliarde lei către sistemul de termoficare.

„Este important că avem, în sfârșit, un buget aprobat, chiar dacă a venit târziu. Bucureștiul are nevoie de predictibilitate ca să poată funcționa. Le mulțumesc consilierilor generali pentru vot – e un pas necesar, dar și o responsabilitate față de oraș”, a declarat primarul general, Ciprian Ciucu, după votul consilierilor generali. 

7 milioane lei pentru Catedrala Mântuirii Neamului

Pentru Catedrala Mântuirii Neamului Ciucu alocă 7 milioane lei. Primarul Ciucu a explicat că suma fusese deja promisă în timpul mandatului de primar al lui Nicușor Dan.

Potrivit listei de investiții publicate de Primăria Capitalei și analizate de HotNews, cele 2,7 miliarde lei, merg în bună parte către două proiecte mamut: 1 miliard de lei pentru modernizarea celor 50 de km de linie de tramvai și 1 miliard de lei către modernizarea rețelei de termoficare. Ambele proiecte sunt realizate cu bani europeni. 

Din cele 700 de milioane rămase, proiectul de infrastructură care primește cei mai mulți bani este lărgirea străzii Prelungirea Ghencea. Propunerea este să fie alocate 84 milioane lei pentru continuarea lucrărilor la tronsoanele rămase și 44 milioane de lei pentru linia de tramvai de pe Prelungirea Ghencea, tot parte a proiectului. Astfel rezultă un total de aproape 130 milioane lei. 

120 milioane lei sunt alocați și pentru modernizarea iluminatului public pe mai multe artere din București. 

Lărgirea străzii Dimitrie Pompeiu, proiect nou al Primăriei Capitalei, pentru care s-au parcurs până acum pașii birocratici, dar nu a început șantierul, primește 76 milioane lei din 544 milioane lei, cât este valoarea totală a investiției. Este vorba despre banii pentru exproprierile necesare începerii lucrărilor, planul fiind ca acestea să fie finalizate anul acesta, iar anul următor să înceapă șantierul. 

20 milioane lei pentru Pasajul Basarab

Pasajul Basarab va primi 20 milioane lei. Banii sunt necesari pentru reparații, pasajul fiind nerecepționat de 15 ani, astfel că nu s-au putut face până acum lucrări de întreținere. Primarul a anunțat la începutul anului că a găsit o soluție ca aceste lucrări să fie făcute și se vor desfășura din vară până la finalul anului. 

Tot la capitolul transporturi, Ciucu alocă 100 de milioane pentru plata celor 22 de troleibuze și a 12 microbuze electrice achiziționate de municipalitate, plus 20 milioane lei pentru modernizarea Depoului Berceni. 

Pentru canalul colector Ghidigeni, Olteniței Cheile Turzi, Henri Coandă  se propune alocarea a 85 milioane lei. Acesta face parte din proiectul modernizării stației de epurare Glina, și din  500 milioane lei, cât este valoarea proiectului, s-au plătit 146 milioane lei până la finalul anului trecut. 

Unde se fac piste pentru biciclete

Pentru amenajarea pistelor de biciclete, Ciucu alocă circa 37 milioane lei: 5,7 milioane lei pentru finalizarea lucrărilor la pistele de biciclete din zona de nord a Capitalei și 32 milioane lei pentru pistele care ar urma să fie construite de la  Piața Victoriei pe Bd. Iancu de Hunedoara – Șos. Ștefan cel Mare – Șos. Mihai Bravu și Calea Victoriei – Bd. Regina Elisabeta – Bd. M. Kogălniceanu – Splaiul Independenței –  Bd. Libertății – Bd. Unirii – Bd. Decebal – Bd. Basarabia. 

Pentru sistemul inteligent de management al traficului, s-au alocat 4.7 milioane lei, iar pentru continuarea lucrărilor la rețelele de utilități din cartierul ANL Henry Coandă – 25 milioane lei. 

23 milioane lei pentru Planul Urbanistic General

Pentru finalizarea Planului Urbanistic General se alocă 23 milioane lei, practic restul rămas de plată din contracul de 46 milioane lei, pentru realizarea Registrului Verde – 10 milioane lei, 22 milioane lei pentru concursuri de arhitectură și urbanism. 

În rest, mai sunt mici alocări pentru proiecte aflate în diverse stadii: 

  • 1,6 milioane lei pentru blocul din Rahova care a explodat în octombrie 2025; 
  • 3 milioane lei pentru  modernizarea Maternității Bucur,  din 260 milioane valoarea proiectului;
  • 3 milioane pentru Patinoarul Flamaropol din 250 milioane lei. S-au făcut lucrări de 30 milioane lei; 
  • restaurarea Palatului Voievodal – 2,5 milioane din 76. S-au făcut lucrări de 4 milioane lei. 

În buget, la cheltuieli de funcționare sunt trecute 255 milioane lei pentru despăgubiri, în procese pe care Primăria Capitalei le-a pierdut și dobânzi de 337 milioane lei, aferente creditelor luate. 

Ce bani primesc instituțiile subordonate

Bugetul total al Primăriei Capitalei, cu subordonate, este de 12, 8 miliarde lei, din care Primăria Capitalei are aproape 8,5 miliarde lei, iar subordonatele restul.  

Alocările propuse pentru instituțiile din subordine sunt: 

  • Administrația Domeniului Public a Municipiului București – 140 milioane lei; 
  • Arte și evenimente urbane București – 68 milioane lei; 
  • Clubul Sportiv al Municipiului București – 63 milioane lei; 
  • ASPA- 29 milioane lei; 
  • ALPAB – 66 milioane lei plus 57 milioane lei; 
  • Administrația Străzilor – 260 milioane lei; 
  • Administrația Municipală pentru Consolidarea Clădirilor cu Risc Seismic – 116 milioane lei; 
  • Administrația Spitalelor – 720 milioane lei; 
  • Administrația Cimitirelor – 31 milioane lei; 
  • ARCUB – 15 milioane lei; 
  • CREART – 32 milioane lei; 
  • Proedus – 14 milioane lei; 
  • Poliția Locală – 72 milioane lei;