Sari direct la conținut

Inca o propunere legislativa impotriva hipermarketurilor: Mai multi parlamentari UNPR propun ca supermarketurile sa fie scoase la minim 5 km in afara oraselor si sa fie inchise duminica

HotNews.ro

Mai multi deputati UNPR au depus o propunere legislativa prin care supermarketurile cu suprafata mai mare de 800 metri patrati ar urma sa fie scoase in afara oraselor, la minim 5 km de marginea acestora, si ar avea un program fix prin care sambata ar inchide la ora 14.00 iar duminica ar fi inchise. In plus, supermarketurile sunt obligate sa ofere producatorilor romani spatiu de desfacere pentru produsele lor alimentare.

Propunerea legislativa, inaintata Senatului pe 18 mai si care nu a intrat inca in procesul legislativ, prevede astfel:

* Supermarketurile sunt obligate sa respecte urmatorul program saptamanal de functionare:

a) luni-vineri: ora 08.00 – 22.00 deschis;

b) sambata: ora 08.00 – 14.00 deschis

c) duminica: inchis.

* Supermarketurile sunt obligate sa isi desfasoare activitatea in afara oraselor, la o distanta de minim 5 km fata de marginea acestora;

* Supermarketurile sunt obligate sa puna la dispozitia producatorilor romani zone speciale de desfacere a produselor alimentare, separat de produsele de import si sa sigure spatii speciale producatorilor romani pentru contractarea produselor romanesti, sub forma unor birouri specializate.”

Pe de alta parte, nu se precizeaza ce se intampla in cazul in care la 5 km de marginea unui oras se intra in zona administrativa a altui oras.

Precizam ca initiatorul acestei legi, Marin Anton, a mai avut un proiect similar anul trecut, cand era deputat PNL, prin care hipermagazinele urmau sa fie inchise in weekend. ​

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro