Inca suntem carausii de hartii ai statului roman. De ce am cerut ancheta parlamentara pe sistemele IT
Informatizarea administrației publice din România s-a împotmolit în corupție, dezorganizare și stupiditate. Statul român a ratat intrarea în epoca digitală.
Anul trecut, când eram la Cancelaria Prim-ministrului Cioloș, am demarat un proces de debirocratizare, numit de presă Comisia de Tăiat Hârtii. A fost un efort uriaș, s-a lăsat cu o ordonanță de urgență (41/2016) și mai multe ordine de miniștri, asumate de colegii de cabinet (mai ales la Ministerul Muncii, la Finanțe și eu însumi, ca ministru al Fondurilor Europene, ulterior).
Totuși nu am reușit să urnim lucrurile atât cât ne-am dorit. Prietenii și cititorii de pe Facebook ne spuneau: dați, domle, o lege simplă: statul nu are voie să îți mai ceară un document care se află/poate fi emis de o altă instituție a statului. Cu această idee am plecat la drum. Însă viața reală, mai ales la stat, e mai complicată.
E și rea voință. Țin minte o directoare de agenție care îmi explica faptul că e musai ca șomerii să aducă toți adeverințe medicale pentru a fi înscriși în baza de date. De ce? Păi, domnule consilier de stat, dacă găsesc loc de muncă unuia și el e bolnav? Asta în condițiile în care doamna conducea o agenție care nu prea găsește locuri de muncă nimănui, deși cu asta se ocupă. Apropo, doamna a fost readusă în funcție de PSD.
Dar dincolo de stupiditate, e și bariera fizică a lipsei digitalizării reale. Ideile și intențiile noastre bune s-au lovit de impotența statului român de a trece de la politica plimbatului de hârtii la soluția civilizată a guvernării digitale.
La aproape un an de când puneam bazele Comisiei pentru Tăiat Hârtii, în guvernul Cioloș, am cerut demararea unei anchete parlamentare pe acest subiect, ca deputat USR.
Deputați USR și PNL au semnat deja cererea de demarare a unei anchete parlamentare pe tema informatizării sectorului public. Un subiect de importanță majoră, cum nu se poate mai potrivit pentru noul activism parlamentar indus de majoritatea PSD – ALDE. Dacă tot ne-am pomenit cu un Parlament pus pe anchetat, haideți să nu cercetăm găuri fictive în buget (apropo, ați reținut ceva din marea anchetă?), ci haideți să luăm la puricat subiecte serioase.
Se fură bani din informatizare – și cazul Sebastian Ghiță arată asta. Însă problema e mult mai gravă decât furtul propriu zis.Fapt este că guvernarea modernă nu este posibilă fără informatizare. Iar sistemele informatice precare împiedică acum o bună guvernare.
Orice discuție legată de implementarea de politici publice în România este mai degrabă una de principiu. Pentru că, în lipsa unor date exacte, statul român nu poate ști exact care este impactul real al acestora.
PSD-ul, care trâmbițează de zor Legea Salarizării Unice, știe foarte bine că o asemenea lege este ca un salt în necunoscut. Din cauza unui contract IT prost făcut, guvernul Grindeanu nu știe exact care va fi impactul unei asemenea legi. Pentru că nu știe, de exemplu, câți angajați sunt la stat și ce salarii au aceștia. Nu știe pentru că bazele de date ale sistemului REVISAL nu au putut fi completate și cu angajații de la stat. Baza de date se află la firma care a făcut softul, iar accesul la ea sau schimbarea codului sursă nu e permis. Firma este una din imperiul lui Sebastian Ghiță. Pe care tare mult aș vrea să îl aud depunând mărturie în Parlament pe subiect, apropo.
Vom da astăzi numai câteva exemple.
În ultimii 10 ani au fost cheltuite din bani publici miliarde de euro pentru echipamente, software și servicii IT, beneficiarii contractelor fiind în principal firmele din grupul controlat de Sebastian Ghiță (identificate de o anchetă a DNA), dar și alte entități precum SIVECO sau UTI. De aceste firme încă depind sistemele care asigură decontarea serviciilor medicale (PIAS), calculul și plata prestațiilor sociale (SAFIR), salarizarea personalului din domeniul educațional (EDUSAL), gestionarea programelor „Bani de liceu”, „Bacalaureat”, „Titularizare” (PMIPN), colectarea datelor cu privire la înscrierea în învățământ (SIIIR), gestionarea datelor tuturor angajaților în mediul privat din România (REVISAL). Această dependență costă statul român milioane de lei anual în contracte de mentenanță.
Mai precis, între ianuarie 2011 și iulie 2016, potrivit cercetărilor realizate anul trecut de Corpul de Control al Prim-ministrului, 19 instituții publice au încheiat peste 10.000 de contracte, în valoare de 3,7 miliarde de lei, cu TVA, ajungându-se astfel la aproximativ 700 milioane de euro.
Deficienţele majore ale acestor sisteme duc la presiuni birocratice inutile şi cheltuieli de timp şi bani pentru români. Din cauza nefuncţionării corecte a sistemelor SAFIR şi SPV, în cazul obținerii indemnizațiilor pentru creșterea copilului, beneficiarii trebuie să depună trei dosare cu documente identice.
Pe lângă adeverința medicală mai sus pomenită, dorită de doamna Președintă, șomerii mai trebuie să obţină o adeverinţă că nu au venituri. Adică un cetățean e trimis de o instituție a statului care îl declară șomer la altă instituție a statului care îi dă hârtie că e chiar șomer. Evident, dacă Agenția pentru forțele de muncă ar lua direct situația veniturilor omului de la ANAF, nu ar mai fi șomerii cărăuși de hârtii. Dar asta nu e posibil fizic, sistemele informatice SAFIR şi SPV nu au fost făcute să comunice între ele (toate sistemele astea au niște nume cu inițiale complicate).
SAFIR este un sistem de importanță națională, care trebuie să asigure plata venitului minim de incluziune începând cu 2018 și care acum este în colaps, fără a exista vreun plan care să prevadă remedierea disfuncționalităților. Guvernul Cioloș a schimbat fundamental modul de plată al ajutoarelor sociale (dl Tăriceanu, nu e nevoie să le tăiați, doar să le calibrați inteligent, și chiar ați votat legea anul trecut). Doar că pentru a aplica legea, e nevoie de un sistem informatic. Sistemul electronic al plăților sociale – acest SAFIR – este învechit, nu a fost recepționat legal și nu poate fi updatat.
O altă problemă majoră este Platforma Informatică a Asigurărilor de Sănătate, PIAS. Acest sistem ineficient suferă continuu blocaje, deşi dezvoltarea lui a costat statul român peste 180 de milioane de euro. Potrivit recentului proiect de lege privind cartea electronică de identitate, cardul de sănătate va fi înlocuit de cartea electronică de identitate, fără a se tranșa problema cardurilor de sănătate care vor continua să fie puse pe piață.
Nu în ultimul rând, Ghiseul.ro a trezit speranțe, dar e un eșec. Din 2010, numărul de instituţii către care se pot face plăţi online a stagnat la 200. Nu se iau măsuri pentru dezvoltarea Ghiseul.ro, ci se realizează un nou proiect pe fonduri europene – TREZOR, care va face același lucru, fără să existe un plan de corelare a celor două sisteme.
În unele cazuri se inventează nevoi doar pentru mai da bani pe niște sisteme informatice. Arhiva electronică a celebrului POSDRU a fost plătită (5 milioane de euro) dar nu a fost folosită niciodată. Agenția pentru Egalitate de Șanse s-a apucat să facă ceva măreț numit SIRMES (sistem unic integrat informatizat de intervenție, monitorizare și prevenire a violenței domestice și traficului de persoane). Că tot am sărbătorit la Parlament cu mare pompă ziua egalității de șanse. Poliția e pasivă la cazurile de violență domestică, adăposturile pentru victime sunt puține și ținute mai ales de către ONG-uri cărora guvernul PSD le taie și finanțarea și posibilitatea de a colecta 2%. Ce face statul cu problema violenței domestice? Mai face un sistem informatic. 38 de milioane de euro. Cu Academia Națională de Informații ca partener. Ce are academia SRI cu violența domestică, nu e clar. Rise Project are o anchetă foarte interesantă pe subiect.
INTERVIURILE HotNews.ro