Incendiu la un spital din Brașov. O pacienta a fost găsită carbonizată / Reacția Colegiului Medicilor
Un incendiu a izbucnit, duminică, la Spitalul de Pneumoftiziologie din municipiul Braşov, iar o pacientă a fost găsită carbonizată într-un salon de la etajul întâi al clădirii.
Autorităţile au demarat o anchetă, dar presupun că victima este o pacientă care a dat foc unei saltele, potrivit News.ro.
„În jurul orei 16.15, dispeceratul ISU Braşov a fost anunţat cu privire la izbucnirea unui incendiu la etajul 1 al Spitalului Mârsescu din municipiul Braşov. La faţa locului au fost mobilizate o autospecială de stingere cu apă şi spumă, o autospecială de descarcerare, o autoscară, două ambulanţe SAJ şi un echipaj SMURD”, anunţă ISU Braşov, într-un comunicat de presă.
Incendiul a fost observat şi lichidat în scurt timp, intervenţia fiind începută, în primă fază, de către pacienţi şi personalul unităţii medicale.
„Din păcate, în urma evenimentului, o persoană a fost găsită decedată. Totodată, 10 pacienţi aflaţi la etajul 1 ai fost evacuati”, a adăugat ISU Brașov.
Cauza şi împrejurările producerii incendiului urmează să fie stabilite.
Totodată, două cadre medicale, care au prezentat intoxicaţii cu fum, au fost evaluate la faţa locului de către personalul medical. Acestea au refuzat transportul la spital.
Colegiul Medicilor: „Sistemul medical românesc poartă răni adânci lăsate de incendiile din spitale”
Colegiul Medicilor din România a transmis, după incendiul de la Brașov, că prevenirea și apărarea împotriva incendiilor trebuie să fie o prioritate permanentă în spitale.
„Sistemul medical românesc poartă răni adânci lăsate de incendiile din spitale. În spatele acestor tragedii sunt vieți pierdute, familii îndurerate și suferințe pe care nu avem voie să le uităm”, a transmis organizația.
Colegiul Medicilor spune că este nevoie de reguli respectate, verificări, echipamente și personal pregătit, dar și de remedierea la timp a deficiențelor.
„Siguranța într-un spital este o responsabilitate comună, cu atribuții clare și obligații care trebuie îndeplinite”, mai afirmă Colegiul Medicilor, care transmite că este alături de medicii de la Spitalul de Pneumoftiziologie Brașov.