Incendiu în zona Piața Muncii din București izbucnit la acoperișurile a trei case. Au fost afectate 17 proprietăți
Un incendiu a izbucnit, miercuri după-amiază, la acoperişurile a trei case din zona Muncii din Sectorul 3 al Capitalei, iar flăcările s-au extins la mai multe proprietăți, pompierii intervenind cu 20 de autospeciale. Patru persoane au nevoie de îngrijiri medicale.
18:40 Incendiul care a pornit la acoperişurile a trei case a afectat în total 17 proprietăţi, iar patru persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale. Între timp, focul a fost localizat, efectivul pompierilor fiind redus, a transmis ISU București-Ilfov.
17:00 ISU a transmis că până în acest moment au fost asistate medical trei persoane (o persoană cu arsuri superficiale la picioare, transportată la spital, o persoană expusă la fum și o persoană cu puseu hipertensiv). Incendiul se manifestă în acest moment pe o suprafață de aproximativ 700 mp și în continuare se acționează pentru localizare, conform ISU.
Incendiul are loc pe strada Intrarea Sectorului din zona Piața Muncii, iar inițial la fața locului au intervenit 12 autospeciale, conform ISU București-Ilfov, scrie News.ro.
Flăcările s-au extins și ard acoperișurile a trei case, iar forțele de intervenție au fost suplimentate, în acest moment fiind alertate 20 de autospeciale de stingere, 4 echipaje SABIF şi 8 ambulanţe SMURD.
„Până în acest moment au fost evacuate două persoane. Două persoane solicită îngrijiri medicale (una din cele două persoane prezintă arsuri la nivelul membrului inferior, iar cea de-a doua intoxicată cu fum)”, au transmis reprezentanţii ISU Bucureşti-Ilfov, precizând că accesul autospecialelor se realizează cu dificultate.
În prezent, pompierii lucrează la localizarea incendiului.