India va organiza un examen național despre „semnificația Mamei Vacă”
India va organiza luna viitoare, în premieră, un examen online voluntar la nivel naţional având ca temă „ştiinţa vacii”, un demers menit să promoveze şi să protejeze animalul considerat sacru de majoritatea hindusă din ţară, relatează dpa și CNN, potrivit Agerpres.
Programa anunţată pentru examen a declanşat însă o serie de controverse, unele relatări din media atrăgând atenţia asupra unor pasaje care conţin afirmaţii fără caracter ştiinţific, precum cea conform căreia laptele de vacă ar conţine urme de aur, sau că seismele se produc din cauza sacrificării vacilor.
Examenul din data de 25 februarie se va adresa copiilor, adulţilor şi cetăţenilor străini şi urmează să fie organizat anual, după cum a precizat Rashtriya Kamdhenu Aayog (RKA), comisia naţională pentru bunăstarea vacilor, înfiinţată de guvernul naţionalist hindus aflat la putere.
Examenul cu durata de o oră va conţine întrebări cu răspunsuri multiple şi va fi disponibil în douăsprezece limbi regionale, pe lângă hindusă şi engleză, a declarat pentru DPA purtătorul de cuvânt al comisiei, Pureesh Kumar.
Potrivit The Hindu, participarea la examen este gratuită.
Examenul are ca scop „creşterea nivelului de conştientizare în masă cu privire la vacile domestice, trezirea curiozităţii indienilor cu privire la vaci şi o mai mare conştientizare privind potenţialul neexplorat şi oportunităţile de afaceri pe care le poate oferi o vacă, chiar şi după ce încetează să mai dea lapte”.
Candidaţii la examen cu cele mai bune rezultate urmează să primească certificate şi premii, notează DPA şi The Hindu.
„Oamenii, în special generaţia tânără, nu sunt conştienţi de adevărata valoare economică şi ştiinţifică şi de semnificaţia Mamei Vacă”, a declarat directorul comisiei, Vallabhbhai Kathiria.
După ce programa a atras critici, comisia a eliminat materialul problematic de pe site-ul său.
„Mass-Media a relatat despre unele secţiuni controversate, inclusiv despre cutremure din cauza sacrificării vacilor, aşa că am iniţiat o revizuire. Vom publica materialul, precum şi cărţile recomandate pe site în următoarele zile, pentru a-i ajuta pe candidaţi să se pregătească pentru examen”, a precizat un reprezentant al comisiei.
Citește și: