Sari direct la conținut

Inflația din SUA a scăzut sub 3%. Vestea vine ca o mănușă pentru democrați, care fuseseră atacați în campania electorală pe tema prețurilor

HotNews.ro
Presedintele Rezervei Federale, Jerome Powell, Foto: Jess Rapfogel / AP / Profimedia
Presedintele Rezervei Federale, Jerome Powell, Foto: Jess Rapfogel / AP / Profimedia

Inflația din SUA a scăzut la 2,9% în iulie, motivând Rezerva Federală să reducă ratele dobânzilor la întâlnirea sa din septembrie.

Noua cifră a inflației e o veste bună nu doar pentru FED, ci și pentru Casa Albă, democrații fiind atacați în campania pentru alegerile prezidențiale din acest an din cauza prețurilor mari, potrivit FT.

Înainte de a reduce dobânzile, oficialii Fed au vrut să se asigure că inflația scade sustenabil din SUA și că americanii își reduc cheltuielile.

Fed majorase ratele dobânzilor pentru a lupta împotriva inflației care atinsese maxime ale ultimilor zeci de ani în 2022 din cauza blocajelor și a creșterii cererii în urma pandemiei de Covid-19.

Banca centrală a SUA a menținut dobânzile la un maxim din ultimii 23 de ani, de 5,25-5,5%, de mai bine de un an.

Oficialii Fed se vor întâlni în continuare la jumătatea lunii septembrie, când se așteaptă să reducă costurile de împrumut pentru prima dată de la debutul pandemiei în martie 2020.

Pe măsură ce cântărește noi reduceri, Fed se uită cu mare atenție la piața forței de muncă din SUA, care în iulie a crescut mai lent decât se aștepta.

Rata șomajului a crescut timp de patru luni consecutive, ajungând la 4,3%, stârnind temeri că economia se slăbește.

Economiștii acuzau FED că a așteptat prea mult pentru a reduce ratele și că astfel a declanșat tulburări pe piețele financiare din SUA săptămâna trecută. Mai mult, ei spuneau că dacă nu va reduce consistent dobânzile, SUA riscă să intre în recesiune.

Președintele Fed, Jay Powell, a declarat ca răspuns că inflația poate reveni la ținta de 2% a băncii centrale fără o recesiune.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
INTERVIURILE HotNews.ro