Influenţa minelor din Marea Neagră asupra preţului petrolului şi alimentelor
Aşa cum bine ştiţi, de o perioadă de timp, în Marea Neagră se găsesc mine care plutesc în derivă. Bineînţeles că mişcarea lor necontrolată reprezintă un risc major de securitate. Dar oare acesta este singurul risc?, se întreabă ziariștii turci de la Yani Șafak.
De unde a apărut această problemă a minelor?
Problema minelor care plutesc în derivă în Marea Neagră a devenit de actualitate în urma unei declaraţii a unui oficial din portul Soci, din Rusia, la mijlocul lunii martie. Dezbaterile privind minele din Marea Neagră au început în urma declaraţiilor oficialului portului Soci, care a anunţat că 420 de mine care au fost plasate de Ucraina în zonele portuare Odesa, Oceakov, Cernomorsk şi Yujniy plutesc necontrolat după ce furtunile au rupt cablurile de ancorare. Apoi, Turcia a detonat câteva mine care pluteau în apele strâmtorii Bosfor.
Ce a spus Hulusi Akar?
Din momentul în care s-a anunţat existenţa acestor mine, au fost lansate numeroase păreri. Printre acestea existau şi păreri care susţineau că aceste mine au fost plasate intenţionat. Şi eu eram printre cei care susţineau că în mijlocul războiului „nu poate exista o asemenea coincidenţă”.
Însă declaraţiile ministrului apărării Hulusi Akar indică o problemă destul de importantă. Akar spune: „Avem bănuieli că minele ar fi putut fi plasate în mod intenţionat. Poate că aceste mine au fost plasate pentru ca navele detectoare de mine maritime aparţinând NATO să intre în Marea Neagră. Pentru a exercita presiuni asupra noastră…”, declaraţie care a dat dezbaterii o nouă dimensiune.
Este adevărat, într-un climat de război, această declaraţie privind dimensiunea relaţiilor internaţionale este una destul de critică. Iar pe de altă parte, aceste mine au şi unele influenţe indirecte. Cum?
Cum afectează minele preţul petrolului şi al alimentelor?
Războiul care a început pe malul opus al Mării Negre a influenţat negativ preţul petrolului şi al alimentelor. Problema de bază îşi are originea în aprovizionarea dificilă din cauza războiului cu care se confruntă doi producători de cereale şi ulei vegetal. Pe de altă parte, o influenţă asupra preţurilor la energie a avut-o şi faptul că Rusia este una dintre cele mai importante ţări exportatoare de petrol şi gaze naturale. Şi odată cu problemele minelor, la toate acestea s-au adăugat şi dificultăţile de logistică.
În ştirea publicată în 8 aprilie 2022, Bloomberg atrăgea atenţia asupra acestei dificultăţi: „Preţul asigurărilor pentru transportul maritim din Marea Neagră nu mai poate fi controlat”. Ba au existat situaţii în care preţul asigurărilor era mai mare decât preţul transportului. Această situaţie duce la micşorarea numărului de nave cargo în Marea Neagră, o asemenea evoluţie fiind suficientă atât pentru a împinge în sus preţul alimentelor, cât şi pe cel al petrolului.
Importanţa Mării Negre în ceea ce priveşte petrolul
Puteţi vedea şi pe hartă; petrolul rusesc din portul Novorossiysk, petrolul kazak din terminanul CPC şi petrolul azer din terminatul Supsa se încarcă în nave pentru a fi vândut cumpărătorilor globali şi pornesc la drum pentru a trece prin strâmtorile turceşti. Aceste trei terminale din Marea Neagră au o capacitate de încărcare de 1,8 milioane de barili de petrol/zi.
Într-o perioadă în care se crede că o creştere cu 500 de mii de barili de petrol a producţiei zilnice de către OPEC ar relaxa pieţele, există un risc major în privinţa accesului pe pieţe a 1,8 milioane de barili/zilnic.
Se poate observa că minele care plutesc în derivă în Marea Neagră vor continua să ne mai ocupe încă o perioadă agenda cu diferitele lor dimensiuni. (Rador)
- Urmărește ultimele evoluții din a 50-a zi a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.RO