Sari direct la conținut

VIDEO „Adio părinte, maestru şi poet.” Ziua în care credincioșii și-au luat rămas bun de la Papa Francisc 

VIDEO „Adio părinte, maestru şi poet.” Ziua în care credincioșii și-au luat rămas bun de la Papa Francisc 
Credincioși, în timpul liturghiei de înmormântare a Papei Francisc Foto: Profimedia

Un oraş transformat, suspendat între tăcerea unei reverențe colective și freamătul unei mobilizări impresionante. Roma şi întreaga lume şi-au luat adio, sâmbătă, de la cel mai iubit lider al Bisericii. În total, 400.000 de oameni au fost prezenți, la Vatican, pe străzile Romei, pentru cel cunoscut ca „papa săracilor”. Unii au venit de pe alte continente și și-au amintit, pentru HotNews, de lecțiile pe care le vor păstra mereu oferite de Papa Francisc.

Piaţa Sfântul Petru din Vatican e stăpânită de liniște, deși este plină. Fără vuietul obişnuit al turiștilor, fără comercianţii care le caută contactul vizual, însă plină de oameni. 

Într-o solidaritate tăcută, oamenii au venit să-și ia rămas bun de la Papa Francisc, transformând Vatican în capitala unei umanităţi în doliu.

Peste 250.000 de oameni s-a aflat în apropiere de Piața Sfântul Petru. În total, însă, numărul celor prezenți în oraș s-a ridicat la 400.000, după cum a estimat ministrul italian de interne. O prezență care amintește de cea din 2005, când 300.000 de oameni au participat la înmormântarea Papei Ioan Paul al II-lea. 

Piața Sfântul Petru, la înmormântarea Papei Francisc Foto: Profimedia

Zonele centrale din Roma – Via della Conciliazione, Borgo Pio, Lungotevere și până la Colosseum – au fost blocate circulației auto, iar multe dintre vitrinele magazinelor mici din cartierele istorice au fost acoperite cu pânze sau au obloanele trase. E un gest simbolic de respect. 

În jurul Vaticanului, barurile şi restaurantele au oferit apă gratuită şi adăpost de soarele insidios de aprilie.

Puţin mai aproape de papă. Efortul unui tânăr pentru a participa la slujba din Piaţa Sfântul Petru Foto: HotNews.ro.

Oamenii papei Francisc

Mulți dintre oameni au venit din colțuri îndepărtate ale lumii pentru a arăta cât de mult îl respectă pe cel care a promovat compasiunea, dialogul și reforma în Biserica Catolică. 

Au stat în picioare, sub umbrele sau se întind pe jos, pe caldarâmul încălzit de soare. Copiii au stat pe pături şi au desenat, în timp ce adolescenţii s-au strâns în grupuri să cânte la chitară. Au fost o mulţime de grupuri de la şcoli confesionale, organizaţii religioase sau cercetași.

Copiii desenează pe pătură, în Piaţa Sfântul Petru Foto: HotNews.ro.

Peste 5.000 de preoţi

Mai departe, în faţa Bazilicii Sfântul Petru, pe scaune, au fost aşezaţi liderii formali ai lumii, veniţi din peste 150 de ţări – președintele american Donald Trump, președintele ucrainean Volodimir Zelenski, argentinianul Javier Milei sau prinţul William. 

La ora 10:00 fix a început liturghia. Ceremonia a fost condusă de Cardinalul Giovanni Battista Re, alături de 220 de cardinali, 750 de episcopi și peste 4.000 de preoți. Fără cei din mulţime, amestecaţi printre credincioşi.

Mulțimea a izbucnit în aplauze în momentul în care sicriul de lemn al suveranului pontif, purtat de 14 bărbaţi cu mănuși albe din altarul Bazilicii Sfântul Petru, a fost scos în piaţă. 

Din nou, au fost  aplauze atunci când cardinalul Re a vorbit despre grija papei Francisc pentru imigranţi, despre apelurile sale constante pentru pace, despre mediu sau despre cât de importantă e pacea. 

„Francisc a fost un papă printre oameni, cu o inimă deschisă față de toată lumea”, a spus el. A vorbit apoi despre cum papa Francisc „a implorat neîncetat pacea”. 

Cardinalul Giovanni Battista Re, cel care a oficiat liturghia de înmormântare, sfințește sicriul papei Francisc Foto: Profimedia

„Confruntat cu războaiele furibunde din ultimii ani, cu ororile lor inumane și cu nenumăratele morți și distrugeri, Papa Francisc și-a ridicat neîncetat vocea implorând pacea”, a mai spus cardinalul. A vorbit despre pacea dorită de papa Francisc, în timp ce Biserica pe care a condus-o a fost, cu puțin timp în urmă, locul în care Donald Trump și Volodimir Zelenski au discutat din nou, față-n față, despre războiul din Ucraina. 

E doar o parte din moştenirea papei Francisc. „Rugaţi-vă pentru mine”, le spunea papa Francisc celor pe care-i întâlnea, indiferent că erau preşedinţi de stat sau oameni ai străzi. Astăzi, aceştia îi ascultă rugămintea.

La finalul slujbei, maicile voluntare împart ediţia de luni a cotidianului Vaticanului, cel care anunţă decesul papei Foto: HotNews.ro.

M-am îndrăgostit şi mai tare când le-a spus preoţilor că trebuie să miroasă ca oile”

„Un om plin de compasiune. Un om căre a ţinut la cei săraci, la cei marginalizaţi, pentru cei cu mai puţin privilegii, pentru cei de la periferia societăţii şi pentru cei dezavantajaţi”, explică un arhiepiscop venit din Nigeria pentru a asista la ceremonii.

„M-am îndrăgostit şi mai tare de el când le-a spus preoţilor că trebuie să miroasă ca oile ca să fie adevăraţi păstori. Cu alte cuvinte, să aibă legături mai strânse cu cei săraci, să-i cunoscă, să-i iubească, să-i ghideze şi să-i ajute”, spune o maică venită din Africa de Sud.

„Îl admir pentru felul său de a fi umil şi pentru compasiunea sa. A iubit să fie lângă cei săraci. În plus, a trăit în acord cu vorbele sale. Nu doar spune că iubeşte, ci trăia asta cu adevărat”, spune un alt bărbat, care a venit la Vatican din Insulele Solomon, în nord-estul Australiei.

Oraşul şi papa

Moartea papei Francisc a pus în mișcare o serie de ritualuri vechi de secole și o operațiune logistică și de securitate uriașă, meticulos planificată, care nu a mai fost văzută în Italia de la funeraliile lui Ioan Paul al II-lea, din urmă cu peste 20 de ani.

Italia a trimis peste 2.500 de ofițeri de poliție și 1.500 de soldați pentru a asigura securitatea în timpul funeraliilor. În plus, au fost staţionate nave militare înarmate în largul coastei și iar escadrile de avioane de luptă au fost puse în aştepare, scrie Associated Press. Acestora li s-au adăugat agenți de securitate, carabinieri, voluntari ai Protecției Civile și forțe internaționale, care au păzit fiecare intersecție, în timp ce elicoptere şi drone au survolat orașul. 

Numărul vizitatorilor străini în Italia atinsese deja un nivel record, potrivit CNN. Roma este și mai plină decât de obicei în acest an din cauza Jubileului de la Vatican, în cadrul căruia se estimează că mai mult de 32 de milioane de pelerini se vor înghesui alături de vizitatorii obișnuiți, care au fost în număr de 37,3 milioane anul trecut. Acestora li se adaugă pelerinii veniţi special pentru funeralii.

Sicriul cu trupul Papei Francisc a fost transportat cu un papamobil până la Biserica Maria Maggiore Foto: Profimedia

Mulţimea a început să trezească oraşul amorțit atunci papa Francisc a părăsit Piaţa Sfântul Petru. Aplauzele și strigătele „Papa Francesco!” s-au înmulțit pe străzi, în timp ce defunctul suveran pontif a pornit în ultima călătorie, la bordul unui papamobil special adaptat, de la Vatican spre mormântul său de la Bazilica Santa Maria Maggiore din cartierul Esquilino din Roma.

Flancat de polițiști pe motociclete, vehiculul, care a fost folosit într-una dintre călătoriile lui Francisc în străinătate, traversează râul Tibru din Roma pentru a se îndrepta încet pe Via Vittorio Emmanuel, trecând prin Piazza Venezia, Forumul Roman și Colosseum. Cei care nu au putut să i se alăture au privit ceremonia de pe telefoane.

Un bărbat urmăreşte pe telefon ultimul drum al papei Francisc Foto: HotNews.ro.

Dar cei mai mulţi au fost pe străzi. Drumul funerar care traversează orașul până la Bazilica Santa Maria Maggiore e ca o autostradă mărginită de oamenii care au venit să-l vadă pentru ultima dată pe Suveranul Pontif. 

Pe traseul cortegiului, au fost amplasate ecrane mari pentru ca și cei care nu se aflau în apropierea drumului să poată urmări ceremonia. Unii au adus flori sau au lăsat mesaje scrise pe pancarte. „Adio părinte, maestru şi poet”, era scris pe pancarta unor spanioli.

Un grup de tineri din Spania a venit la Roma să-i spună adio papei Francisc Foto: HotNews.ro.

Mulţi dintre pelerini au rămas multă vreme pe străduţele mici din jurul Vaticanului. Alţii s-au refugiat pe străzile lăturalnice traseului cortegiului. Au spus rozarii în grupuri mici, direct pe caldarâm, au cântat melodii religioase, au râs și au aplaudat din nou. Au fost mici reverenţ pentru cei 12 ani de pontificat. 

Funeralii simplificate: dorințele Papei Francisc

Papa Francisc a dorit ca funeraliile sale să fie mai simple decât cele ale predecesorilor săi. Astfel, a fost eliminată tradiția de a expune corpul fără sicriu și de a folosi mai multe bare diferite. În schimb, a fost utilizat un sicriu de lemn acoperit cu zinc, iar înmormântarea a avut loc într-o nișă din Bazilica Santa Maria Maggiore, lângă capela Salus Populi Romani.

Atunci când cortegiul a ajuns în faţa Bazilicii, papa primeşte un ultim rămas bun din partea unui grup de 40 de persoane, inclusiv prizonieri, refugiați, transsexuali și persoane fără adăpost, care aştepaseră sosirea sa pe treptele bazilicii din secolul al IV-lea. 

Apoi, sicriul de lemn intră în bazilică şi, deşi e uşor de înţeles, nimeni nu poate vedea ce se întâmplă. Acesta e sfârşitul epocii Francisc.

Doliul şi conclavul

Regulile Vaticanului spun că înmormântarea declanșează oficial nouă zile de doliu, cunoscute sub numele de „Novendiales”, în care slujbele pentru Papa Francisc vor avea loc zilnic până pe 4 mai. 

În această perioadă, cardinalii din întreaga lume vor ajunge la Roma, pregătiți pentru conclav, a cărui dată nu a fost încă anunțată. Acesta nu poate începe mai devreme de 15 zile de la moartea papei precedent (care ar fi 6 mai).

Cu o zi înainte de conclav, aceştia vor fi prezenţi la o slujbă în Bazilica Sfântul Petru. Apoi, se îndreaptă spre Capela Sixtină şi nu mai pot fi văzuți în public până la alegerea papei. 

În timp ce cardinalii sunt ascunși de ochii oamenilor, mulțimile se adună în Piața Sfântul Petru pentru a se ruga, sperând să fie acolo când vor vedea fum alb ieșind din Capela Sixtină, ceea ce înseamnă că a fost ales un nou papă. Acesta este ales cu majoritatea a două treimi dintre cei prezenţi. Dacă nu se întruneşte majoritatea, votul se reia.

În prima zi a conclavului, există un singur vor, seara. În zilele următoare, sunt patru voturi: două dimineața, două după-amiaza târziu. De două ori pe zi, până la alegerea unui papă, buletinele de vot sunt arse. Fumul care iese din Capela Sixtină provine de la aceste hârtii.  

Alegeri 2025: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
INTERVIURILE HotNews.ro