Sari direct la conținut

Inregistrarea VIDEO INTEGRALA a consultarilor dintre Traian Basescu si liderii politici. Basescu: Eu nu am cum sa nu colaborez cu majoritatea parlamentara

HotNews.ro

HotNews.ro va pune la dispozitie inregistrarea VIDEO integrala a consultarilor de luni de la Palatul Cotroceni dintre Traian Basescu si liderii partidelor politice, in urma carora Victor Ponta a fost nominalizat pentru functia de premier. Imaginile au fost facute publice de Administratia Prezidentiala la putin timp dupa terminarea discutiilor pentru desemnarea premierului. In imagini se vede cum Traian Basescu a tinut o pledoarie pentru colaborarea cu majoritatea parlamentara.

Vezi mai jos inregistrarea completa a discutiilor realizata de cameramanul oficial al Administratiei Prezidentiale

Nota: prima inregistrare de mai jos are calitatea audio mai buna.

Fragmente din discutiile de la Palatul Cotroceni:

  • Victor Ponta i-a inminat personal lui Traian Basescu documentul prin care USL l-a desemnat candidat pentru functia de premier. Eduard Hellvig: propunerea oficiala a PNL este Victor Ponta pentru functia de premier
  • Vasile Blaga: PDL nu are propunere de premier. Basescu (rizind): Daca spuneati ca aveti propunere, poate faceam un aranjament. Dar daca nu aveti, eu ce sa va fac?
  • Dan Diaconescu: Am vazut rezultatul partidelor, le asteptam pe urmatoarele.
  • Kelemen Hunor: UDMR nu are o propunere de premier, consideram ca cei care au cistigat alegerile trebuie sa desemneze un premier
  • MR Ungureanu: Forta Civica nu are o propunere de premier
  • Varujan Pambuccian: Grupul minoritatilor il sustine pe Victor Ponta

Ce le-a spus Traian Basescu liderilor politici la finalul consultarilor:

  • In momentul de fata avem un singur nume rostit la consultari, acest nume e Victor Ponta. Desi abordarea mea e ca majoritatile se demonstreaza in Parlament, teoretic e o majoritate confortabila.
  • Pentru mine, lucrurile sint incheiate, cu atit mai mult cu cit reprezinta nu doar vointa partidelor, dar si vointa electoratului ca aceasta structura politica sa aiba guvernarea Romaniei.
  • As vrea sa va spun citeva lucruri care mi se par importante in perspectiva imediata. Vin de la un Consiliu European unde s-a discutat in principal teme economice. Slovenia si Cipru sint ultimele tari care au intrat in dificultate din zona euro. Pentru ROmania e esentiala stabilitatea fiscala, crearea de locuri de munca, absorbtia fondurilor europene
  • Incepind cu 11-12 ianuarie vom avea o noua vizita a Comisiei Europene pe raportul pe Justitie. Ma ingrijoreaza restantele parlamentare, le stiti si dvs, cu Parlamentul care se opune anchetarii unor politiceni. As vrea ca viitorul Parlament sa aiba ca prioritate zero rezolvarea acestor probleme
  • Revizuirea Constitutiei, legea sanatatii, reorganizarea administrativa, legea electorala – sint lucruri pe care trebuie sa le faceti de comun acord si eu sa le promulg. La fel pe politica de aparare, pe numirile procurorilor, pe avansarile in grad – Eu nu am cum sa nu colaborez cu majoritatea parlamentara.
  • Vad ca in ultimele zile a facut mare vilva o intilnire presedinte – presedntele Senatului, premier, dl Dragnea. De ce ne-am intilnit la miezul noptii? Nu, ne-am intilnit la ora 8 seara.
  • Din pacate, rezultatele opozitiei arata ca exista o discrepanta mare in Parlament intre putere si opozitie. De aceea, fac un apel catre putere sa ocroteasca opozitia.
  • Ar trebui sa nu stimulati traseismul, ne-a facut mult rau. Am convingerea ca ne-am invatat lectia. Votul a aratat ca electoratul nu e pregatit pentru votul uninominal si va trebui sa gasiti solutii. Votul uninominal nu se poate introduce decit cind este echilibru politic.
  • Catre grupul PNTCD: Felicitari ca ati intrat in Parlament!

Stire in curs de actualizare

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro