Insomnii kremlinologice: List der Vernunft…

Era prin 1974, poate 1975. Mona Țepeneag mi-a dăruit câteva din cărtile din biblioteca sovietologică (dar și anarhistă) a lui Dumitru Țepeneag, rămas la Paris unde edita revista “Cahiers de l’Est”. Intre acestea, “La Grande Terreur” de Robert Conquest. Am citit-o de cel puțin trei ori înainte de plecarea mea din țară. Este una din cărțile care m-au convins definitiv că regimurile comuniste, fără excepție, au înscrisă in codul lor genetic criminalitatea. Care criminalitate provine din ideologia lor rece, vorba lui Kostas Papaioannou. Imi amintesc de comisarul poporului pentru justitie (sic), Nikolai Krîlenko, care era si președintele Asociației Sahistilor din URSS. Vechiul bolșevic, amic candva cu Lenin, scria despre necesitatea de a aplica principiul luptei de clasă in șah. Suna hilar, dar povestea se incheia cu camere de tortură, plutoane de execuție și deportări in Gulag.

Era nevoie de vigilență revolutionară chiar și acolo. Trebuiau demascați “vraghi naroda” (dușmanii poporului), “năpârcile contrarevoluționare”, “cainii turbati”. Si nu doar ei, ci și neamurile lor, până la a n-a generatie. Teoria lui Stalin a ascuțirii luptei de clasă pe măsură inaintării spre socialism era culmea acestei eclipse a rațiunii, spre relua titlul unei cărți de Max Horkheimer. Delir ce se pretinde dialectic. “Humanisme et terreur”, ca să citez titlul unei cărți nefericite de Maurice Merleau-Ponty. Sau, tot din el, “Les aventures de la dialectique”. Krîlenko fost el insuși impușcat in iulie 1938, in timpul Marii Terori. Cum să nu ai insomnii când iți amintești acum, când Robert Conquest nu mai e, de aceste lecturi?

Suntem la Sinaia, cred că in 1978, in apartamentul parinților prietenului meu Radu Stern. Sosesc Andrei și Catrinel Pleșu. Este cu noi și istoricul de arta Radu Bogdan. Vorbim despre câte-n lună și in in stele, ajungem, inevitabil, la problema “ideii care ne sucește mintile”. Le povestesc despre Conquest. Le spun că, dacă Hegel ar fi trăit in veacul XX, aceasta carte ar fi fost esențială pentru scrierea unei noi “Filosofii a istoriei”. Una care să-i includa, in tentativa sisifică de a vorbi despre viclenia Rațiunii, pe Lenin, pe Stalin si pe Hitler. List der Vernunft, n’est-ce pas?

Imi scrie un bun prieten, profesorul Toma Pavel de University of Chicago, drept comentariu la un articol scris impreună cu Marius Stan și apărut in excelenta revistă “Verso”. Citez aici cu permisiunea sa: “Ideea hegeliană a perioadelor in veșnic progres este una din cele mai triste mistificări ale spiritului uman. Cind o religie promite mintuirea veșnică, ințeleg — asta e rostul religiilor, să ne detașeze de această lume. Dar ca filozofii și istoricii să invente un mit istoric asemanator și să-l predice in ciuda evidenței vizibile cu ochii liberi deceniu după deceniu, mi se pare deprimant.”

Citeste intreg articolul si comenteaza pe Contributors.ro