Sari direct la conținut

Inspectorul școlar din Argeș: Nu am pârghie în cazul fetiței de 3 ani pusă să se dea peste cap în fața premierului. Copilul meu a participat anii trecuți și am fost mândru / Am avut onoarea ca un prim-ministru să asiste la paradă

HotNews.ro

​Fetița de 3 ani care a fost pusă de profesoară să facă o tumbă, pe ciment, în fața premierului Dăncilă face parte dintr-un club sportiv privat, “eventual afiliat la federația română de gimnastică”, a declarat pentru HotNews.ro inspectorul școlar general din Argeș. “Dacă aș avea o pârghie… cred că ar fi cumva cercetată disciplinar”, a afirmat Tudosoiu Dumitru, care a precizat în repetate rânduri că presa politizează evenimentul. Oficialul a explicat că Simfonia lalelelor se organizează de 41 de ani, de către Primărie în parteneriar cu Inspectoratul școlar și că anul acesta a primit pentru prima dată sesizări din partea părinților.

Copilul meu a participat, nu anul acesta, pentru că a fost ușor răcit, ci anul trecut, fiind clasă pregătitoare, și acum 2 ani, fiind grupa mare de grădiniță. Copilul meu a participat și eu m-am simțit tare mândru sa îl văd că are flori în mână și că este frumos îmbrăcat” – a declarat pentru HotNews.ro inspectorul școlar general din Argeș.

Cele mai importante declarații făcute de Tudosoiu Dumitru, inspector școlar general Argeș:

Despre fetița de 3 ani pusă să se dea peste cap, pe beton, în fața premierului Dăncilă: lucrurile acelea conduse de către profesorul grupului, de către doamna lor antrenoare, nu trebuia făcute așa, asta e altă discuție.

• Este un club sportiv, eventual afiliat la federația română de gimnastică. Ministerul Educației nu are treabă cu cluburile private.

În situația asta punctuală, eu nu am o pârghie, că nu e angajatul sistemului de educație preuniversitar.

• Dacă aș avea o pârghie… cred că ar fi cumva cercetată disciplinar, i-aș recomanda o cercetare disciplinară școlii respective, pentru că nu a respectat măsurile de siguranță privind copiii. Nu poți să faci exerciții de gimnastică cu copiii pe ciment, pe beton.

• Primăria municipiului Pitești este organizatorul evenimentului, iar noi, Inspectoratul Școlar, suntem partenerul acestui eveniment

• În baza parteneriatului pe care îl încheiem pentru Simfonia lalelelor, noi, Inspectoratul școlar, în fiecare an lansăm această invitație (…) și le spunem unităților de învățământ din județul Argeș că pot participa cu standuri de flori, cu standuri expoziționale, de promovare a școlilor sau și la Parada florilor, daca domniile lor consideră că vor să fie reprezentați în acest alai de copii care traversează tot centrul Piteștiului, fiecare școală cu însemnele ei, etc. Nu există o selecție a școlilor.

Anul acesta, pentru prima oară, am primit o serie de sesizări [din partea părinților – n.red.]. Toate sunt copie la indigo. Este clar că acolo este mai mult decât grija deosebită pentru copil și pentru modul lui de manifestare. Este o acțiune cu un alt iz. Cred că este o acțiune cumva instrumentată poate din zona politicului

Foarte mulți dintre copiii care au participat la paradă au venit însoțiți de părinți, au fost aplaudați de părinții lor, fotografiați de părinții lor

Copilul meu a participat, nu anul acesta, pentru că a fost ușor răcit, ci anul trecut, fiind clasă pregătitoare, și acum 2 ani, fiind grupa mare de grădiniță. Copilul meu a participat și eu m-am simțit tare mândru sa îl văd că are flori în mână și că este frumos îmbrăcat, alături de ceilalți copii din grupa lui

• Copiii au participat la o acțiune care se desfășoară de 41 de ani în Pitești, acțiune care a avut loc în fiecare an, indiferent de ce politician este sau de lipsa acestuia

Această acțiune nu a avut caracter politic

Dacă am avut onoarea ca un prim-ministru să asiste la această paradă a noastră, asta e cu totul și cu totul altceva. Nu pentru oamenii ăștia au venit copiii, noi nu am pregătit o Simfonie a lalelelor pentru o mână de oameni care au venit din București

Un reportaj de la eveniment, realizat de Recorder.ro:

Declarațiile integrale ale inspectorului școlar județean din Argeș, Tudosoiu Dumitru:

Tudosoiu Dumitru

Tudosoiu Dumitru

Foto: ISJ Arges

Rep: Care este opinia dumneavoastră, ca șef al învățământului din Argeș, cu privire la scoaterea copiilor la defilări în fața politicienilor?

Tudosoiu Dumitru: Întrebarea este ușor tendențioasă. Care este opinia mea cu privire la scoaterea copiilor în fața politicienilor? Copiii nu au fost scoși în fața politicienilor.

Rep: Dar cum au ajuns acolo?

Tudosoiu Dumitru:Copiii au participat la o acțiune care se desfășoară de 41 de ani în Pitești, acțiune care a avut loc în fiecare an, indiferent de ce politician este sau de lipsa acestuia. Putea să nu vină niciun fel de politician de la București sau din altă zonă, parada a avut loc din Piața Primăriei până în Piața Vasile Milea, unde efectiv era expoziția florală și copiii au defilat pe această întreagă bucată din oraș, zona centrală, și eu cred că a fost o paradă pentru toți piteștenii, nu neapărat pentru unul sau mai mulți politicieni.

Rep: Spuneți că a fost o paradă “nu neapărat pentru unul sau mai mulți politicieni”. Deci a fost o paradă a copiilor și pentru politicieni.

Tudosoiu Dumitru: Este o sărbătoare a Piteștiului, a noastră, a tuturor.

Rep: Este o paradă a Piteștiului în care anual vin politicieni să…

Tudosoiu Dumitru: Vin sau nu vin. A fost invitat și președintele României. Dacă domnia sa putea participa la această întâlnire, nu puteam spune că acei copii au defilat strict pentru președintele României. Nu, au defilat pentru toată lumea. Dacă nu a sosit, nu a sosit.

Rep: Dvs ati fi de acord ca copilul dvs, să zicem că are 3 ani, să defileze în fața PNL-ului sau a USR-ului sau a altui partid care vremelnic se află la conducerea țării?

Tudosoiu Dumitru: Iarăși întrebarea dumneavoastră este tendențioasă și o duceți într-o zonă strict politică. Această acțiune nu a avut caracter politic, ca să ne înțelegem.

Rep: Cum nu a avut caracter politic, când în primul rând au fost numai politicieni?

Tudosoiu Dumitru: Nu a avut caracter politic. Ce caracter politic a avut, când au fost 100.000 de oameni în Pitești în acea zi și nu au fost membri ai vreunui partid politic? Dacă am avut onoarea ca un prim-ministru să asiste la această paradă a noastră, asta e cu totul și cu totul altceva. Nu pentru oamenii ăștia au venit copiii, noi nu am pregătit o Simfonie a lalelelor pentru o mână de oameni care au venit din București. Absolut deloc. Anul trecut nu a venit niciun premier al României, și tot aceeași formulă guvernamentală era. Asta nu înseamnă că nu am ținut Parada Florilor. Acum 2 ani la fel, acum 3 ani, acum 10 ani.

Rep: Această paradă înțeleg că se organizează anual, de 41 de ani. Care este beneficiul pentru copii? Ce învață dintr-un astfel de eveniment, dar mă refer la evenimentul de anul ăsta și din 2009, când am văzut că au performat în fața aleșilor politici? Nu este competiție, este doar defilare.

Tudosoiu Dumitru: Eu cred că este o formă prin care fiecare unitate se face vizibilă. În egală măsură cu defilarea, există la foarte multe unități de învățământ standuri amenajate în care ei, prin manufacturile pe care le-au făcut în timpul anului școlar, prin organizarea unui stand al școlii, fac și o formă de promovare. Si dacă la nivelul grădinițelor nu am putea vorbi neapărat despre o formă de promovare, la unitățile de învățământ liceal da.

Rep: O formă de promovare prin copii?

Tudosoiu Dumitru: Păi și când facem târguri de carte sau târgurile acelea în care liceenii își prezintă oferta educațională, la fiecare stand, unde avem posibilitatea să le organizăm, în centre comerciale sau la Universitatea Pitești, facem același lucru. Copiii vin, vorbesc, îi informează pe alții despre cât de frumoasă, cât de bună este școala pe care o reprezintă, astfel încât putem spune că copiii sunt PR, știți?

Rep: Și acum copila aceea de 3 ani pentru PR a fost adusă?

Tudosoiu Dumitru: Nu pentru PR, doamnă. De ce amestecați dvs. lucrurile? Credeți că noi avem nevoie la nivelul municipiului Pitești, de 40 de ani încoace, să facem PR? Nu, eu tocmai v-am spus că și la alte evenimente unde au fost copii nu ideea de PR a fost folosită, că ideea de a-ți reprezenta școala ta, să fii mândru că ești elev în școala ta, să poți să faci o acțiune comună. Tocmai am depășit momentul Școala altfel în care copiii de toate vârstele au manufacturat tot felul de chestiuni și sunt foarte bucuroși să le prezinte, să le arate. E o sărbătoare. Dacă dvs. vreți să fiți în zona asta de am folosit copiii, au fost traumatizați, oricum veți spune asta.

Sursa foto: Grigorescu Denis

Rep: Cine a organizat evenimentul?

Tudosoiu Dumitru:Primăria municipiului Pitești este organizatorul evenimentului, iar noi, Inspectoratul Școlar, suntem partenerul acestui eveniment încă de dinainte să fiu eu pe acest post. Deci de 41 de ani se desfășoară în parteneriat. Nu este o chestiune făcută acum, pentru că vine un premier.

În baza parteneriatului pe care îl încheiem pentru Simfonia lalelelor, noi, Inspectoratul școlar, în fiecare an lansăm această invitație. Dacă a devenit tradiție în Pitești, aproape că a devenit de la sine înțeleasă invitația noastră, dar noi o facem și în mod oficial și le spunem unităților de învățământ din județul Argeș că pot participa cu standuri de flori, cu standuri expoziționale, de promovare a școlilor sau și la Parada florilor, daca domniile lor consideră că vor să fie reprezentați în acest alai de copii care traversează tot centrul Piteștiului, fiecare școală cu însemnele ei, etc. Nu există o selecție a școlilor.

Rep: Ați primit vreo sesizare de la părinți anul acesta?

Tudosoiu Dumitru:Anul acesta, pentru prima oară, am primit o serie de sesizări. Toate sunt copie la indigo. Este clar că acolo este mai mult decât grija deosebită pentru copil și pentru modul lui de manifestare. Este o acțiune cu un alt iz.

Rep: Spuneți că este o acțiune politică sau ce anume este?

Tudosoiu Dumitru: Cred că da, cred că este o acțiune cumva instrumentată poate din zona politicului, nu știu, dar nu mi se par în regulă cu natura evenimentului și cu dorința noastră, an de an, de a promova orașul, de a promova Simfonia lalelelor și unitățile de învățământ.

Rep: Ce spun părinții, în aceste sesizări?

Tudosoiu Dumitru:Nu am apucat să le citesc, dar am vazut că invocă niște articole de lege, sunt adresate și către Protecția copilului și se arată extrem de nemulțumiți, cum de altfel ați început și dumneavoastră acest interviu.

La rece acum întrebându-mă dvs și fără a studia materialul, nu pot să vă spun ce voi face în legătură cu aceste lucruri. E și foarte dificil, ce să le spui? Foarte mulți dintre copiii care au participat la paradă au venit însoțiți de părinți, au fost aplaudați de părinții lor, fotografiați de părinții lor, nu de către un premier, sau de către un politician sau prefect sau președintele Consiliului Județean. Aceștia sunt o mână de oameni, nu aceștia contează. Contează în sine toți ceilalți, zecile de mii care au fost în oraș.

Cred că am în jur de 10-15 sesizări și e prima dată când se întâmplă lucrul acesta, cel puțin din 2012 și până astăzi. Dar lucrurile în viața socială și politică din România evoluează și e normal să se creeze la fiecare eveniment, si la noi, și în țară, o zonă de negativism, de a atrage atenția în altă direcție decât cea care a fost creionată și gândită.

Rep: Dvs ați fi de acord ca copilul dvs. să apară lângă un politician, într-un astfel de eveniment?

Tudosoiu Dumitru:Copilul meu a participat, nu anul acesta, pentru că a fost ușor răcit, ci anul trecut, fiind clasă pregătitoare, și acum 2 ani, fiind grupa mare de grădiniță. Copilul meu a participat și eu m-am simțit tare mândru sa îl văd că are flori în mână și că este frumos îmbrăcat, alături de ceilalți copii din grupa lui. Nu am avut niciun fel de problemă în sensul ăsta. Nu cred că mi-am trimis copilul acolo să se pozeze cu un eventual politician care acceptă invitația. În mod sigur nu asta am intenționat. M-am bucurat sincer pentru manifestare, în niciun caz ca a venit nu știu cine să îl vadă.

Rep: Ați repetat că Simfonia Lalelelor “Nu a avut caracter politic” și că nu contează o mână de oameni politici, ci miile de oameni prezenți. Atunci de ce îi invitați an de an pe acești politicieni?

Tudosoiu Dumitru: Pentru că fiind o sărbătoare a Piteștiului, poate chiar a județului, suntem onorați să promovăm Piteștiul și Argeșul la nivel de țară în asemenea evenimente.

Rep: Care este rezultatul acestor promovări?

Tudosoiu Dumitru: Piteștiul, fiind un oraș foarte frumos din punctul meu de vedere, poate fi vizitat, sunt mai multe obiective în orașul și județul nostru. E o formă prin care putem să arătăm că în fiecare an îi așteptăm și că putem să organizăm ceva în care oamenii să se simtă bine. Nu înțeleg de ce dumneavoastră faceți legătura asta cu politica. Dacă dvs. faceți o chestiune la 165.000 de locuitori și invitați de la președintele României, la primul ministru, până la academicieni, au fost n ambasdori, reprezentanți ai orașelor înfrățite cu care Piteștiul are o relație de colaborare și prietenie de ani de zile. Au fost primari ai acelor orașe care au fost și expozanți. E ceva rău să îi aduci? De ce trebuie să cantonăm o întreagă desfășurare de forțe destinată întregului oraș și să lăsăm la o parte bucuria cetățenilor pentru că 2 ore a venit un parlamentar, sau un politician, sau un prim-ministru, de parcă ar fi ceva rău? Nu pentru ei a fost făcut evenimentul, anul trecut nu a participat niciun prim-ministru sau altcineva și noi ne-am făcut evenimentul. În fiecare an au fost lansate invitații și noi nu am ținut cont de coloratura politică a unei guvernări sau a unui președinte. E o onoare să-ți vină președintele țării sau primul ministru la un eveniment important. Nu văd ceva rău. A, că e o zonă acum în care se stă cu lunetele pe politician și că politicianul nu este ce ar trebui să fie pentru România este altceva. Dar nu poți să nu inviți personalități ale României.

Rep: Imaginea acelei fetițe care a fost adusă acolo să facă spectacol în primul rând în fața politicienilor, că ei erau în primul rând, nici nu știu dacă restul oamenilor a văzut-o, a arătat că oamenii sunt în slujba politicului. Care este interesul acelei fetițe să facă spectacol în fața oamenilor?

Tudosoiu Dumitru:Acea fetiță făcea parte dintr-un lot al unui club privat.

Rep: banuiesc că acreditat sau autorizat

Tudosoiu Dumitru:Da, ok, dar nu asta era ideea. Făcea parte dintr-un lot al unui club privat de sportive, de gimnaste care, din câte am înțeles din ce ne-a spus crainicul evenimentului care prezenta fiecare unitate și moment în parte, erau fetițe până la vârsta de 14 ani, care au obținut titlul de campioane balcanice la gimnastică. Era o onoare pentru ele să fie recunoscute și știute ca și campioane balcanice la gimnastică. Nu avea legătură că vine premierul, putea să nu vină premierul și ele erau la defilare, la fel cu pieptul înainte și cu fruntea sus că au obținut un rezultat. De ce asociați?

Rep: Deci dvs sunteți de acord cu prezența acelei fetițe în fața oamenilor? O fetiță de 3 ani pusă pe beton să facă o tumbă?

Tudosoiu Dumitru: Nu. Eu sunt de acord cu modul în care fiecare are dreptul și posibilitatea într-un cadru organizat să se prezinte și să arate și celorlalți că au avut o performanță. Că lucrurile acelea conduse de către profesorul grupului, de către doamna lor antrenoare, nu trebuia făcute așa, asta e altă discuție.

Este un club sportiv, eventual afiliat la federația română de gimnastică. Ministerul Educației nu are treabă cu cluburile private.

În situația asta punctuală, eu nu am o pârghie, că nu e angajatul sistemului de educație preuniversitar. Dar nu asta este ideea, că dacă aș avea o pârghie

Rep: Ce ați face, dacă ați avea o pârghie?

Tudosoiu Dumitru:Cred că ar fi cumva cercetată disciplinar, i-aș recomanda o cercetare disciplinară școlii respective, pentru că nu a respectat măsurile de siguranță privind copiii. Nu poți să faci exerciții de gimnastică cu copiii pe ciment, pe beton. Dar vedeți asta pentru că noi construim în jurul evenimentului negativul de rigoare. Alta era ideea: în fața primăriei au fost montate două sau trei scene în trepte. Pe una dintre ele au fost invitați și s-a umplut de invitați, naționali, internaționali, locali. Una a fost rezervată colegilor dvs din mass-media și care nu a fost ocupată, dar au venit cetățeni care au ocupat-o, si încă una pentru cetățeni. Dar cetățenii, indiferent că au avut loc în acele gradene sau nu, au participat activ și au pozat și s-au bucurat de-a lungul străzii principale, de la plecare și până în capăt, la zona expozițională. Deci nu putem spune că cineva a defilat pentru mine, pentru primul ministru sau pentru cei de la presă, pentru că erau alte sute, mii de ochi în aceeași zonă mare din piață care i-au văzut pe acei copii.

Simfonia lalelelor în 2009

Ce spune Legea educației, cu privire la evenimentele politice

  • Articolul 7 – (1) În unitățile, în instituțiile de învățământ și în toate spațiile destinate educației și formării profesionale sunt interzise activitățile care încalcă normele de moralitate și orice activități care pot pune în pericol sănătatea și integritatea fizică sau psihică a copiilor și a tinerilor, respectiv a personalului didactic, didactic auxiliar și nedidactic, precum și activitățile de natură politică și prozelitismul religios.

Citeste si:

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro