Skip to content

Interceptarea „repetată și periculoasă” a unui avion spion de către aeronave militare rusești la Marea Neagră, dezvăluită de Londra

Două avioane rusești de război au interceptat „în mod repetat și periculos” un avion spion al forțelor aeriene britanice, luna trecută, deasupra Mării Negre, conform dezvăluirii făcute astăzi de Ministerul britanic al apărării, citat de BBC.

Potrivit Londrei, un avion de vânătoare rusesc Su-35 s-a apropiat atât de multe de aeronava Rivet Joint încât a dus la declanșarea sistemelor de urgență și la dezactivarea pilotului automat. În plus, un avion Su-27 a efectuat șase treceri prin fața aeronavei britanice, apropiindu-se chiar și la șase metri de aceasta.

„Un exemplu de comportament periculos și inacceptabil”

Secretarul britanic al apărării, John Healey, a lăudat „profesionalismul remarcabil” al echipajului britanic din timpul manevrelor rusești „inacceptabile”, pe care instituția le-a descris drept cea mai periculoasă acțiune rusească după 2022.

Ministerul britanic a spus că aeronava Rivet Joint era neînarmată și efectua un zbor internațional de rutină pentru a contribui la securizarea flancului estic al NATO.

„Acest incident este un alt exemplu de comportament periculos și inacceptabil al piloților ruși față de o aeronavă neînarmată care operează în spațiul aerian internațional”, a declarat secretarul Healey, condamnând interceptările rusești.

„Aceste acțiuni creează un risc serios de accidente și potențială escaladare”, a avertizat oficialul britanic.

„Acest incident nu va descuraja angajamentul Regatului Unit de a apăra NATO, pe aliații noștri și interesele noastre de agresiunea rusă”, a mai declarat John Healey.

Londra a îndemnat ambasada Rusiei să condamne incidentul.