INTERVIU. A renunțat la corporație pentru ferma familiei. Azi are un brand puternic în România: „La primele joburi, nu aveam curaj să negociez salariul”
„Am spus că nu o să fac niciodată ce fac ai mei”, mărturisește, într-un interviu pentru publicul HotNews, Mădălina Cocan. Lucra de ani buni în marketing când, alături de soțul său, i-au apărut „primele gânduri” de a se alătura afacerii de familie. A transformat ferma pe care părinții ei o aveau de peste 20 de ani într-o fabrică de lactate cu profit.
„Nu putem funcționa cu «eu știu să fac de toate»”, atrage atenția Mădălina Cocan asupra lipsei de personal calificat în anumite meserii.
„Tinerii își prețuiesc mult mai mult valoarea. Eu, la primele joburi, nu aveam curaj să negociez salariul”.
Ce sfat le dă tinerilor care vor să înceapă o afacere.
Dacă vă faceți în septembrie un abonament anual la HotNews Premium, un profesor primește gratuit un abonament pe 12 luni.
Abonamentele dascălilor sunt distribuite prin două organizații de educație care investesc în profesori.
Mădălina Cocan a intrat în antreprenoriat de la vârsta de 30 de ani, alături de soțul ei, Adrian. A pornit de la ferma părinților săi, începută în 1994, pe care a continuat-o cu o fabrică de lactate – „Lăptăria cu caimac” – care a avut în 2025 un profit net de 3,7 milioane de lei, potrivit Startup Cafe. Azi au peste 2.500 de animale.
Nu este ceva ce a vrut să facă de la început, dar după discuții cu familia a ajuns la concluzia că poate să își folosească cunoștințele pe care le avea în marketing pentru a dezvolta ferma de acasă.
Momentul în care a renunțat la jobul din corporație
HotNews: – La 36 de ani v-ați implicat în ceea ce azi este „Lăptăria cu caimac”. Cât știați atunci despre proces? Mădălina Cocan: – Eram mai tânără de atât, pentru că „Lăptăria cu caimac” este un produs gândit de mine și de Adrian, de soțul meu, încă dinainte să se vadă ceva oficial pe hârtie. Cred că primele gânduri despre cum să facem o fabrică de procesare a laptelui, ce fel de lapte să fie, cum să arate sticla, au venit prin 2014.
Și după această perioadă în care noi ne-am gândit foarte mult la ce și cum facem, am găsit varianta de fonduri nerambursabile, am creionat proiectul, chiar dacă în momentul respectiv eu aveam alt job.
În 2016 am semnat contractul de finanțare și în 2017 ne-am apucat de construcție. Iar eu am lucrat 100% pentru „Lăptăria cu caimac” din toamna lui 2017. În pregătirea lansării, căutarea ambalajelor, căutarea de agenție de marketing, de PR, tot ce a însemnat pregătirea pentru lansare, asta a fost parte din jobul meu.
„Agricultura însemna veri în care stăteau numai la soare”
– Dumneavoastră aveți o diplomă în marketing. Ați simțit de la început să vă implicați în afacerea familiei? – A fost o discuție de familie. Eu, în creșterea mea, am spus că nu o să fac niciodată ce fac ai mei, pentru că am fost copil de antreprenor, copil de inginer agronom și amândouă lucrurile mi se păreau grele, dificile, complicate. Agricultura însemna veri în care stăteau numai la soare, lucrau noaptea că era prea cald, dar și grijă a vremii: când plouă, de ce plouă.
După care, la partea de antreprenoriat, am fost martor la toate transformările legislative. Părinții mei au început businessul în 1994. Deci am fost martor la enorm de multe etape ale economiei românești. Și atunci nu mi-am dorit să fac asta.
Când s-a pus discuția dacă facem ceva, dacă dezvoltăm ceva mai mult decât ferma pe care o au ai mei, am avut o condiție esențială: ca partea de marketing pe care eu am studiat-o și pe care o îndrăgesc foarte tare, să o pot aplica.
„Nu știu dacă am ajuns la echilibru”
– Când s-a produs schimbarea de la „nu îmi place” la „poate găsesc un mod să mă implic”? – În momentul când în familie aveam discuții intense pentru a face sau nu o fabrică de lactate. Știam de când s-a semnat raportul de finanțare că timpul meu la jobul pe care îl aveam atunci este limitat și că la un moment dat voi deveni full-time în zona asta. Dar chiar și așa, acum nu mă ocup de partea de câmp. În continuare mă ocup de brand, de partea de fabrică, nu de partea de agricultură așa cum o văzusem eu în copilărie la părinții mei.
– Ce job aveați înainte de „Lăptăria cu caimac”? – Marketing manager. Lucram la o companie din industria de ingrediente pentru brutărie, patiserie și cofetărie că marketing manager.
– Produsele s-au vândut mai întâi într-un supermarket și în băcănii, iar acum sunt în aproape toate supermarketurile. În acest proces de tranziție, cum s-a schimbat definiția dumneavoastră a echilibrului dintre viața personală și cea profesională? – Nu știu dacă pot să spun că sunt într-un echilibru între viața profesională și viața personală. Eu lucrez cu tatăl meu și soțul meu, Adrian. Eu lucrez cu familia în fiecare zi. Ne întâlnim la birou. Acasă, mă așteaptă copiii și mama care nu mai face parte activă din business. Nu știu dacă am ajuns la un echilibru, nu știu dacă voi ajunge vreodată și, sincer, nici nu mai caut.
Am găsit o modalitate care funcționează pentru mine. Am trecut prin momente în care n-a funcționat. Pe măsură ce evoluează atât business-ul cât și familia, probabil că această stare va trebui evaluată și ajustată, astfel încât să mă adaptez fie realității de acasă, fie realității de la job. Mă aștept în continuare să fie un echilibru care se tot modifică de fiecare dată în funcție de evoluția fiecărui părți, job sau casă.
„E dificil să lucrezi cu familia pentru că nu te poți plânge de colegul de job acasă”
– Este mai ușor sau mai greu să lucrezi cu familia? – Depinde de familie. Este dificil să lucrezi cu familia pentru că nu te poți plânge de colegul de job acasă, pentru că e aceeași persoană. Eu nu pot să spun-i spun soțului meu cât de tare m-a enervat colegul de birou astăzi, pentru că sunt unul și același.
Trebuie să rezolvăm problemele pe loc, să ne reglăm supărările și stresul din zona de birou, pentru că acasă trebuie să fim din nou părinți, parteneri și nu putem să cărăm după noi toate lucrurile. Și atunci nu e ușor, chiar nu este ușor deloc. Pe de altă parte, dacă încercăm noi să ne dezvoltăm, să creștem, să fim un pic atenți la modul în care reacționăm la lucruri, să învățăm din stările proaste, să învățăm din stările bune, din momentele copleșitoare, dar și din momentele de bucurie, atunci putem să găsim o variantă care să funcționeze pentru noi.
„Am învățat că trebuie să ceri ajutor”
– În spatele unui brand vizibil există mulți ani de încercări. Care a fost cea mai valoroasă lecție învățată dintr-o astfel de încercare? – Am învățat că trebuie să ceri ajutor. Cred că asta este o lecție valoroasă pentru că eu sunt obișnuită în general să mă descurc pe cont propriu. Am fost educată să pot, să rezolv, să mă descurc. Asta a fost parte din creșterea mea. Și să recunosc că nu pot sau că nu pot singură, nu mi-a venit natural. Cred că asta a fost una din lecțiile extrem de importante: să ridic două degete și să spun „până aici am putut, de aici nu mai știu cum să mă descurc”.
Și am făcut-o și la nivel personal în momentele dificile cu mine, dar și la nivel de business, în momentul în care am spus că avem nevoie de a treia persoană, iar rolurile noastre să se redefinească.
„Văd că tinerii sunt un pic mai detașați”
– Cum vedeți potențialul tinerilor români care intră acum pe piața muncii? – Îl văd foarte diferit de cum era al nostru. Și nu diferit rău sau diferit foarte bine, ci pur și simplu diferit. Cu ambele, bune și rele. Eu am avut primul job plătit în clasa 11-a. Am fost un mic formator pentru copiii de gimnaziu. Ulterior am lucrat pe parcursul facultății și după facultate, din ziua în care am absolvit.
În momentul respectiv, noi ne doream foarte tare să muncim. Ne doream și eu și prietenii din generația generația mea, independență, în special financiară, ne doream să dovedim că putem, că suntem capabili. Ne doream să mergem să avem joburi în companii foarte bune. Și atunci ne luptam pentru asta și asta a fost generația mea.
Ce văd acum? Văd că tinerii sunt un pic mai detașați, că nu mai văd aceeași ambiție de a demonstra, ceea ce într-un fel este bine. Noi simțeam foarte tare presiunea de a demonstra că suntem, că putem, pe când generația de astăzi este mai echilibrată și se simte bine cu ea, fără să trebuiască să demonstreze în exterior ceva. Ceea ce mie îmi se pare un lucru bun.
Îi văd de asemenea că își prețuiesc mult mai mult valoarea. Eu, de exemplu, în primele joburi, nu aveam curaj să negociez salariul. La prima mea angajare în corporație, mi s-a părut minunat salariul care mi s-a oferit, pentru că cineva mă lua pe mine fără experiență și mă plătea. Iar eu nu aveam gândirea că ar trebui să negociez sau să mă gândesc la beneficii. Pur și simplu le-am luat ca atare.
Acum tinerii vin cu așteptări, vin cu mult mai multă încredere în sine, unor justificată, alteori doar puțin umflată de accesul la informație și social media pe care îl avem, dar cu siguranță își știu valoarea și se valorizează mult mai bine decât am făcut-o eu la aceeași vârstă.
„Găsim greu tineri care să lucreze în zona asta”
– Și dacă ne uităm la domeniul agricol și la cel alimentar, sunt ele mai ocolite de tineri? – Eu înclin să spun că da, dar aici facem un pic diferența. Când vine vorba de agricultură, avem tinerii care continuă businessul familiei și acolo ei, chiar dacă fac o facultate, nu sunt parte din forța de muncă angajabilă. Ei știu exact că după facultate vor rămâne acasă și vor continua ferma sau livada. Iar dintre cei care nu pleacă din businessul de acasă, dar fac o facultate de profil agronomic, văd o proporție foarte mică interesați cu adevărat să lucreze în domeniu. Pentru că este un domeniu cu anumite sacrificii. Să lucrezi în agricultură înseamnă, chiar cu mijloacele moderne, vara cald și praf, ore ciudate de muncă, campanii agricole care încă sunt influențate de vreme.
„Presiunea de a munci și de a fi independent nu mai este la fel de mare”
E foarte greu să recoltezi grâu „9 to 5”. Când depinzi de factori naturali, programele bătute în cuie nu prea funcționează. Și atunci văd mai greu tineri care sunt dispuși să înțeleagă și să accepte acest tip de program, mai ales că încă există alternativă, iar presiunea de a munci și de a fi independent nu mai este la fel de mare pe cum am simțit-o eu când eram la 20 de ani. Și atunci găsim greu tineri care să lucreze în zona asta.
E un job greu. Necesită această acceptanță a unui program care te ia de lângă cei dragi sau de lângă familie, chiar și în anumite momente importante. Sunt puțini cei care vor să facă joburi de fermă.
Când vine vorba de medicină veterinară, și mai rău, mai ales dacă vorbim de medicină veterinară de fermă, adică vaci, porci, cai, oi și așa mai departe. Eu am tot respectul și toată recunoașterea pentru medicii noștri veterinari pentru că inevitabil înseamnă să-ți miroasă a balegă toată ziua de muncă. Nu poți să fii medic veterinar la vaci să nu miroși a balegă.
Vaci de la ferma „Lăptăriei cu Caimac” / Foto: Arhivă personală
Lipsa de angajați specializați
Când vine vorba de industria alimentară, aici lucrurile au avut un moment, la începutul deschiderii „Lăptăriei cu Caimac” și câțiva ani după, în care lucrurile stăteau foarte, foarte trist. Foarte greu găseam oameni care voiau să lucreze într-o fabrică. Extrem de greu.
Între timp, piața muncii s-a mai schimbat și tinerii au înțeles că joburile specializate – inginer de industria alimentară, inginer în biotehnologie, specialist în analize biochimice – încep să fie căutate. Tocmai pentru că a fost o perioadă cu o penurie de angajați foarte mare și România s-a dezvoltat.
Și acum mai sunt studenți interesați, care ne întreabă de practică, care ne întreabă de locuri de muncă în fabrică. Dar vorbim de ingineri, deci tineri cu studii superioare. Foarte greu găsim, în schimb, colegi la nivel de munci intermediare: un mecanic, un electrician, un tehnician. Astea într-adevăr lipsesc din formula de educație actuală.
Iar specific pentru industria alimentară, de exemplu un brânzar, nu există. E o chestiune specifică în România. Pentru că în țările în care sectorul agroalimentar este bine dezvoltat și lactatele sunt bine reprezentate, nu se întâmplă asta. În Italia există academie doar de brânză. Nu putem funcționa cu „eu știu să fac de toate”. Nu avem cum.
Un sfat pentru tinerii din România care vor să înceapă o afacere
– Ce le-ați spune tinerilor din România care vor să înceapă o afacere? – Să înceapă o afacere. Eu încurajez oamenii care vor să-și deschidă un business. Cred că antreprenoriatul ar trebui să fie stâlpul economiei. Creează locuri de muncă, plătește taxe, dezvoltă societatea, dezvoltă economia. Vă rog, intrați în antreprenoriat! Faceți businessuri! Este nevoie de concurență în orice domeniu. Și este loc. Și concurența ne face bine. Ne face mai deștepți, ne face mai muncitori, ne face mai harnici.
Doar că a fi antreprenor nu înseamnă a fi propriul tău șef. A fi antreprenor înseamnă a considera numărul de angajați pe care îi ai ca fiind șefii tăi. Eu acum cred că am 230-240 de șefi. Pentru că eu sunt responsabilă pentru salariul lor. Eu trebuie să iau deciziile și să gândesc ce avem de făcut pe termen scurt, mediu și lung, astfel încât toți oamenii ăștia, în fiecare lună, să plece cu salariul pe card.
Glumeam cu Adrian și spuneam că luxul pe care ni-l dorim cel mai tare acum ar fi să avem o săptămână de concediu în care nu numai că nu sună telefonul, dar nici în creierul nostru nu funcționează idei de produse noi, strategii, probleme nerezolvate. Acesta e cel mai înalt nivel de lux.
„Succes este atunci când vezi oameni care cumpără produsul și îl simt al lor”
– Dincolo de cifre, ce înseamnă succesul pentru dumneavoastră? – Sunt multe lucruri care definesc succesul puțin câte puțin. Unul dintre momentele de succes este acela când colegii mei se descurcă fără mine.
Succes este atunci când vezi oameni care cumpără produsul și îl simt al lor. Nu simt că au cumpărat produsul de la noi, ci pur și simplu este laptele lor, este iaurtul copilului. De asemenea, succes este să vezi mesaje de la consumatori care au recomandări și ar vrea să implementezi ceva, pentru că ei s-au gândit la tine și la businessul tău.
Și la nivel personal, mi se pare foarte de succes atunci când copiii sunt mândri că mame și tati lucrează la „Lăptăria cu caimac”.