INTERVIU. „Avem 100 de filme și doar două ore de spectacol”. Unele dintre cele mai cunoscute producții din istoria cinematografiei vin la București sub o formă inedită

Dirijorul italian Marcello Rota aduce la București concertul-omagiu „Ennio Morricone & Nino Rota”, un proiect internațional care reunește unele dintre cele mai cunoscute coloane sonore din istoria cinematografiei. Într-un interviu pentru publicul HotNews, el explică de ce muzica celor doi compozitori continuă să atragă publicul, cum a fost construit repertoriul și de ce este imposibil să faci un astfel de concert fără teme celebre precum cele din „Nașul” sau „Cel bun, cel rău, cel urât”.

• Marcello Rota (69 de ani) este un dirijor italian cu carieră internațională. Colaborările sale includ Teatro alla Scala din Milano, Opera de Stat din Bavaria, Orchestra Filarmonică din Berlin, Royal Albert Hall din Londra și Orchestra Națională Radio din România.
• Pe 24 martie, la Sala Palatului, Rota va dirija un spectacol dedicat muzicii compuse de cei doi compozitori care a însoțit producții precum „Caracatița”, „Romeo și Julieta” sau „Incoruptibilii”.

Hotnews: – Cum a început proiectul „Ennio Morricone & Nino Rota”?
Marcello Rota: – A început cu un an înainte de pandemie. A trebuit să îl amânăm o perioadă, din cauza situației. L-am  reluat în 2022 și de atunci îl tot facem. Avem planuri inclusiv până în 2028. 

Ennio Morricone este un compozitor uriaș de muzică de film. Alături de el, Nino Rota, care a murit în 1979, poate fi numit „tatăl” muzicii de film sau chiar regele ei. El a fost un compozitor complet, nu a compus doar muzică de film, a compus și operă, muzică de cameră. Ce încercăm noi să facem este să găsim o soluție, o sinteză, prin care să prezentăm cele mai bune compoziții ale lor din cultura cinematografică internațională.

– Câte reprezentații ați avut până acum? 
– E un proiect internațional. Am avut spectacole în foarte multe țări ale lumii. Franța, Ungaria, Republica Moldova, Cehia, Azerbaijan, Kazakhstan, Spania, Portugalia. Anul viitor s-ar putea să avem în Statele Unite și Canada.

„Critica este pozitivă”

– Și cum a fost receptat de public și de critici?
– A fost receptat cu entuziasm. Primesc multe mail-uri de felicitare și mulțumire. Asta pentru că mulți oameni țin minte filmele din care este muzica. Critica este pozitivă pentru că noi venim cu o orchestră numeroasă, dar și pentru că îi avem alături de noi pe Susanna Rigacci, soprana lui Ennio Morricone, pe Nello Salza, trompetistul la care Morricone a ținut foarte mult, dar și pe pianistul și compozitorul Ludovico Fulci, care l-a însoțit în foarte multe turnee pe maestrul Morricone.

– După cum ați spus, Morricone și Rota au multe compoziții importante. Cum faceți selecția?
– Este foarte dificil, pentru că sunt foarte multe filme și foarte multe compoziții. Avem 100 de filme și doar două ore de spectacol. Poate în viitor am putea face un concert de opt-zece ore.

„Publicul trece prin stări foarte diferite”

– Ce anume ați ales pentru concertul de la București?
– Revin la București după un an. Anul trecut am dirijat aici, în luna septembrie, un concert cu Andrea Bocelli, în Piața Constituției. În acest spectacol-omagiu dedicat lui Nino Rota și Ennio Morricone interpretăm muzică extraordinară, legendară, din filme foarte cunoscute. 

Este un program care schimbă mereu atmosfera: uneori este melancolic, alteori plin de energie și bucurie, iar publicul trece prin stări foarte diferite. Programul include, de exemplu, muzica din „Romeo și Julieta”, filmul regizat de Franco Zeffirelli. Interpretăm muzică din „Clanul sicilienilor” de Morricone, dar și din „La Strada”, una dintre cele mai frumoase și celebre partituri ale lui Nino Rota, scrisă pentru filmul lui Federico Fellini, premiat cu Oscar. Programul include și muzica din „Baarìa”, film regizat de Giuseppe Tornatore, același regizor care a realizat „Cinema Paradiso”. 

Ascultăm și tema din „Caracatița”, serialul italian foarte cunoscut, cu actorul Michele Placido (cel care a interpretat rolul comisarului Corrado Cattani în serial – n. red.). Continuăm cu muzica din filmele cu Jean-Paul Belmondo, precum „Frica bântuie orașul” și „Le Marginal”. Alături de ele este și  „Incoruptibilii”, celebrul film cu Kevin Costner și Sean Connery, pentru care Ennio Morricone a compus o coloană sonoră extraordinară. Concertul include, desigur, și muzica din „Nașul”, care a câștigat premiul Oscar în 1973. Prima parte se încheie cu muzica din „Film de dragoste și de anarhie”, compusă tot de Nino Rota. În a doua parte continuăm același concept al concertului, alternând între Morricone și Rota. 

„Pentru cei tineri cred că nu este important filmul”

– Există o diferență între muzica compusă de Ennio Morricone și cea a lui Nino Rota? 
– Nu este foarte mare. Morricone are mai multe elemente pop în multe cântece. Nino Rota este mult mai clasic. Avem exemplul cu coloana sonoră din „Nașul”, care este un stil diferit față de Morricone, dar care a atins un public foarte mare. 

– Schimbați repertoriul de la o reprezentație la alta sau este mereu același?
– Pentru spectacolul din București avem același repertoriu pe care l-am avut și când am cântat în Franța. La cinci-șase luni încercăm să mai schimbăm două-trei piese, hai patru, dar este imposibil să nu interpretezi melodia din „Nașul” sau din „Cel bun, cel rău, cel urât”. 

„Fără film, efectul este mult mai direct”

– Printre cititori vor fi și oameni care nu au crescut cu filmele care conțin muzica lui Rota și Morricone. Cum înțeleg ei cultura asta?
– Pentru cei tineri cred că nu este important filmul, ci efectul pe care îl transmite orchestra, efectul pe care îl transmite solistul. Melodia este cea mai importantă. Este efectul special transmis de orchestră care contează.

– Dar putem separa muzica compusă de filme? Să luăm exemplu melodia principală din „Nașul”, pe care o știm cu toții.
– Fără film, efectul este mult mai direct. Noi avem posibilitatea de a ilustra cu scene din film și imagini. Fără acest suport, cred că este o concentrare mai mare din partea publicului, un spațiu mai mare de reflecție și o răspundere mai mare pe orchestră și solist.

– Știu că ați dirijat și operă. E o diferență când treceți de la muzica de film la cea clasică?
– Da, este. Este diferență inclusiv între tipurile de operă. Dar muzica din proiectul nostru are o bază simfonică, așa că nu se schimbă chiar așa de mult în raport cu muzica clasică. Este pop, dar nu este „foarte” pop.