INTERVIU Carmen Lidia Vidu duce "Jurnal de Romania" la Viena: Proiectul acesta s-a nascut dintr-un blocaj de-al meu. Am simtit furie dupa incendiul din clubul Colectiv. Nu era loc nici de poezie, nici de candoare in viata mea. Era revolta, nerv pur

„Jurnal de Romania. Sfantu Gheorghe” si „Jurnal de Romania. Constanta”, primele doua spectacole ale proiectului „Jurnal de Romania” al regizoarei Carmen Lidia Vidu, ajung pe 15 noiembrie in fata publicului din Viena. „Jurnal de Romania” este un proiect conceput in cea mai zbuciumata perioada din istoria recenta a Romaniei – momentul Colectiv si protestele de amploare care au urmat – si o duce pe regizoare mai aproape ca niciodata de teatrul social. Un proiect nascut din „furie, revolta, nerv pur”. Am vorbit cu regizoarea Carmen Lidia Vidu despre inceputurile „Jurnal de Romania”, despre o posibila continuare, dar si despre cum se vede lumea artistica din interior si in ce masura spectacolele de teatru din Romania mai raspund nevoilor actuale ale publicului. Carmen Lidia Vidu ii indeamna pe artisti sa le pese de public, pentru ca in acel moment „dispare ignoranta si incepe dialogul”.

„Cultura nu e a elitelor, dar nici divertisment nu e. Cred ca trebuie sa ne debarasam de gandirea asta cum ca politica si cultura sunt ale elitelor. Asta duce la izolare. E ca si cum ai spune ca pentru prosti sunt divertismentul si PSD-ul, iar pentru destepti sunt arta si USR-ul. Cultura si politica tin de o gimnastica a gandirii si aceasta gimnastica trebuie facuta de toata lumea. Un public prost e un public usor de manipulat si devine hrana pentru hiene, nu pentru elite. Recomand elitelor sa-si culturalizeze publicul, altfel, risca sa devina niste caricaturi hidoase desprinse din filmele lui Federico Fellini.” – Carmen Lidia Vidu

„Jurnal de Romania” este un proiect care isi propune sa calatoreasca in cat mai multe orase, sa devina o radiografie foarte umana a vietii artistilor si sa investigheze subtil relatia lor cu comunitatea din care fac parte.

Pe 15 noiembrie, cele doua spectacole de teatru realizate pana acum in cadrul proiectului – „Jurnal de Romania. Sfantu Gheorghe” si „Jurnal de Romania. Constanta” – se joaca la Viena, la Schauspielhaus, incepand cu ora locala 19:00.

Spot TAGEBUCH ZU RUMÄNIEN from carmenlidiavidu on Vimeo.

„Jurnal de Romania. Constanta” poate fi vazut pe 5 si 11 noiembrie, incepand cu ora 19:00, si la Teatrul de Stat din Constanta, iar „Jurnal de Romania. Sfantu Gheorghe” a avut weekendul trecut doua reprezentatii in cadrul Festivalului National de Teatru, la Teatrul Nottara din Bucuresti.

Un interviu cu Carmen Lidia Vidu realizat dupa premiera „Jurnal de Romania. Sfantu Gheorghe” si povestile celor sase actori din spectacol – Elena Popa, Alexandrina Ioana Costea, Sebastian Marina, Costi Apostol, Daniel Rizea si Ion Fiscuteanu Jr. – pot fi citite aici.

Inaintea reprezentatiilor de la Viena, am stat de vorba cu regizoarea Carmen Lidia Vidu si le-am intrebat pe actritele Mirela Pana, Lana Moscaliuc, Turchian Guzin Nasurla, Laura Iordan Adrian, Alina Mantu si Florina Stanculet – protagonistele spectacolului „Jurnal de Romania. Constanta” – cat de diferita a fost aceasta experienta de tot ceea ce au jucat pana acum si cat de greu le-a fost sa isi povesteasca experientele personale pe scena.

Cele sase actrite vorbesc la unison despre „o forma vie”, „o diferenta de la Pamant la Luna” fata de tot ceea ce au jucat pana acum, „o cura de detoxifiere” si un spectacol care „nu seamana cu nimic… este unic.”

Reporter: Proiectul „Jurnal de Romania”, care a avut pana acum doua episoade – Sfantu Gheorghe si Constanta – mi se pare o directie complet noua in cariera ta, pe care o urmaresc inca de la inceput. Ambele spectacole merg mult catre zona sociala, fara sa piarda nimic din acea candoare si emotie specifica spectacolelor tale. In ce punct al carierei te vezi tu cu acest proiect si cum s-a nascut nevoia de acest proiect?

Carmen Lidia Vidu: Incerc sa nu ma inraiesc, incep sa ma maturizez. Nu este prima oara cand merg spre zona sociala. Spectacolul „C’est pas une chanson d’amour” sau „De ce Bucurestiul nu mai este o poveste de dragoste” avea exact aceeasi formula teatrala ca „Jurnal de Romania”. Foloseam experientele colegilor mei de generatie, poze si filmari cu ei, sunetul Bucurestiului si vorbeam despre cladiri care cad, despre farmecul si exotismul mizeriei, despre cum un oras te poate minti si despre relatia unui artist cu locul lui de munca. Proiectul „Jurnal de Romania” s-a nascut dintr-un blocaj de-al meu. Pur si simplu nu am mai putut lucra. M-am blocat. Am simtit furie dupa incendiul din clubul Colectiv. In acel moment, nu era loc nici de poezie, nici de candoare in viata mea. Era revolta, nerv pur.

Jurnal de Romania. Constanta – afisul spectacolului

Reporter: De ce Constanta si Sfantu Gheorghe? Sunt doua orase cu un farmec aparte, foarte diferite unul de altul, ambele cu probleme foarte complexe si diverse. Cum au fost alese pentru proiect?

Carmen Lidia Vidu: Adevarul e ca nu le-am ales eu, am fost invitata. Pana in acest moment, am fost interesata exclusiv de teatrul din Bucuresti. Nu mi-am dorit niciodata sa lucrez in provincie. Vin din provincie, din Arad, mi-am dorit sa studiez si sa ma dezvolt intr-un spatiu racordat la Europa. O lunga perioada de timp, niciun oras din Romania nu avea legatura cu viata culturala reala a lumii. In continuare multe orase din provincie traiesc izolate de realitatea culturala teatrala.

Jurnal de Romania. Constanta / Foto: Marian Adochitei

Reporter: La modul ideal, chiar daca nu s-a batut palma pentru cel de-al treilea episod „Jurnal de Romania”, in ce orase ti-ai mai dori sa duci acest proiect? De la noi sau din afara tarii?

Carmen Lidia Vidu: Mi-am dorit sa realizez „Jurnal de Romania. Chisinau”, iar discutiile au fost entuziaste la inceput, apoi totul s-a blocat din pricina banilor. Am inteles ca situatia teatrelor este jalnica si ca Republica Moldova este intr-o situatie financiara demna de plans. Nu stiam ca lucrurile sunt chiar atat de decazute acolo.

Reporter: Avand in vedere dinamica actuala din societate, evenimentele recente, protestele de amploare din ultima perioada, viteza in care traim, crezi ca mai este loc de spectacole usurele, de bar? Sau de spectacole clasice, montate, mai mult sau mai putin, la fel ca acum cateva decenii? Mai raspund ele nevoilor publicului?

Carmen Lidia Vidu: Cultura nu e a elitelor, dar nici divertisment nu e. Cred ca trebuie sa ne debarasam de gandirea asta cum ca politica si cultura sunt ale elitelor. Asta duce la izolare. E ca si cum ai spune ca pentru prosti sunt divertismentul si PSD-ul, iar pentru destepti sunt arta si USR-ul. Cultura si politica tin de o gimnastica a gandirii si aceasta gimnastica trebuie facuta de toata lumea. Un public prost e un public usor de manipulat si devine hrana pentru hiene, nu pentru elite. Recomand elitelor sa-si culturalizeze publicul, altfel, risca sa devina niste caricaturi hidoase desprinse din filmele lui Federico Fellini.

Jurnal de Romania. Constanta / Foto: Marian Adochitei

Reporter: Cum se vede lumea artistica din interior? Pentru ca din exterior, cel putin o parte dintre artisti par ca traiesc in lumea lor, par sa ignore nevoia ca munca lor sa fie ancorata in realitate. Multi se asteapta ca publicul sa vina inspre ei orice ar lucra, in loc sa isi puna intrebari si sa vina ei in intampinarea nevoilor publicului.

Carmen Lidia Vidu: Excelent ce ai spus. Exact asta gandesc si ma mir: de ce artistii ignora realitatea si publicul? Exista o foame a PR-ului personal si atat. PR-ii au devenit mai importanti decat echipa promovata, iar echipa a devenit mai importanta decat produsul cultural. E mult ego la mijloc. M-as bucura daca un jurnalist ar investiga un pic piata teatrala din Romania. Pe retelele de socializare vezi regizori care pretind ca aduc mii de spectactori in salile de teatru, vezi regizori multi-premiati de UNITER, vezi actori cunoscuti care ai impresia ca traiesc in adorarea publicului, in realitate nu e asa. In realitate, salile sunt pline la spectacole de doi bani si bate vantul la elitistii teatrului. Bate vantul la spectacolele regizorilor care pretind ca aduc sute de tineri la teatru, bate vantul in teatrul independent facut cu 3 scaune. E multa minciuna si prefacatorie in relatia artist-public. Cand artistului ii va pasa de public, atunci dispare ignoranta si incepe dialogul.

Jurnal de Romania. Constanta / Foto: Marian Adochitei

Reporter: In proiectele in care lucrezi stiu ca nu te limitezi doar la munca de regizor, te implici foarte mult si in munca de PR, de multe ori si in cea care ar reveni in mod normal unui producator. Cat de mult se simte lipsa producatorilor si a PR-ilor in teatrul de la noi? (Nu ma refer la producator in sensul de cel care finanteaza proiectul, ci in sensul pe care il are un producator la o emisiune de televiziune spre exemplu, care se ocupa de tot ce inseamna partea de organizare, iar regizorului ii ramane sa se ocupe de partea de creatie, asa cum ar fi normal).

Carmen Lidia Vidu: Pentru mine e decent sa gandesc produsul teatral de la cap la coada. Nu pot sa-mi iau banii pe regie si sa dispar. Ma intereseaza sa fie promovat spectacolul, sa ajunga la festivaluri, sa faca turnee, sa aiba un promo, un blog, interviuri cu echipa, adica sa devina un eveniment cultural sanatos, nu doar un nou onorariu pentru mine.

Producatorul privat de teatru e necesar nu doar fiindca m-ar scapa pe mine de povara unei munci pe care am invatat-o dupa ureche, ci fiindca producatorul ar aduce pe piata teatrala romaneasca elemente noi, pe care eu le simt necesare, dar discutia ar deveni prea tehnica si specifica.

Reporter: Cat de diferita e experienta „Jurnalului” fata de ce ati jucat pana acum?

Laura Iordan Adrian: „Jurnal de Romania. Constanta” nu seamana cu nimic… este unic… de la concept si pana la prezentare… este un proiect despre libertate, iubire,grija si in primul rand despre asumare. El s-a nascut prin „terapia Vidu”… care este un iscusit psiholog… si cu rabdarea demna de un budist strange 70 de ore de material si apoi scrie, asculta, conspecteaza… strange multe fotografii… cerceteaza fiecare straduta din oras si asculta fiecare povestioara… si… anuleaza actorul care vrea sa se ascunda dupa personaj… si uite asa s-a nascut Jurnalul…

Reporter: Cat de greu vi se pare sa va povestiti experientele personale acolo pe scena, in fata spectatorilor?

Laura Iordan Adrian: La inceput mi-a fost greu sa cred ca voi reusi sa le vorbesc oamenilor despre tot si toate si ei ma vor asculta… acum stiu ca era nevoie sa se-ntample asta… era mare nevoie… sper sa continue aceasta „spovedanie”si in alte orase… devii mai sanatos ca om si daca nu o face Vidu atunci cine? Mersi, Carmen!

Laura Iordan Adrian in Jurnal de Romania. Constanta

Reporter: Cat de diferita e experienta „Jurnalului” fata de ce ati jucat pana acum?

Mirela Pana: Spectacolul „Jurnal de Romania.Costanta”, fiind o forma vie de reprezentare artistica de tip documentar, a adus in viata mea de actor firescul discursului actoricesc. Povestind, introspectezi si construiesti fara patima si patetism. M-a determinat sa fiu eu pe scena si nu un personaj.

Reporter: Cat de greu vi se pare sa va povestiti experientele personale acolo pe scena, in fata spectatorilor?

Mirela Pana: Abia asteptam sa povestesc… nu este greu sa povestesti, cred ca mai greu e sa traiesti. Imi place viata mea si vreau sa o impartasesc cu oamenii.

Mirela Pana in Jurnal de Romania. Constanta

Reporter: Cat de diferita e experienta „Jurnalului” fata de ce ati jucat pana acum?

Turchian Guzin Nasurla: „Jurnalul” o fost o cura de detoxifiere care s-a intamplat la inceputul primaverii, cand e cel mai necesar si eficient. In vremurile pe care le traim totul e pe repede inainte, nimeni nu mai are rabdare cu nimeni, a asculta si a fi ascultat este un lux pe care multi nu si l mai pot permite. Carmen ne-a ascultat, am dialogat, am empatizat, ne-am emotionat, am trait si retrait adevarurile vietilor noastre.

Reporter: Cat de greu vi se pare sa va povestiti experientele personale acolo pe scena, in fata spectatorilor?

Turchian Guzin Nasurla: Cand iti asumi ce ai fost, unde ai ajuns traseul pe care l ai avut, incercarile, realizarile, esuarile, slabiciunile,cand iti asumi adevarul vietii ,cand nu iti este rusine cu tine si de tine nimic, nu este greu.

Turchian Guzin Nasurla in Jurnal de Romania. Constanta

Reporter: Cat de diferita e experienta „Jurnalului” fata de ce ati jucat pana acum?

Lana Moscaliuc: Diferenta este insemnat de uriasa, pina la discrepanta. Cu foarte mici exceptii, ce am jucat pana acum, presupunea niste coduri, umane fiind… usor de accesat, cu putina si esentiala experienta si har, dar, ce aveam sa joc in „Jurnalul” propus de Lidia-jurnal, a presupus un eu pe care de-abia-l puteam duce, pe care de-abia il duc, o scriere ce-n frunte ti-e pusa, ca expresie, in inima, asemeni prescurii, muiata, ca idee. Prescura gatita laic, dar sfintita pana la urma, tragic si sfant.

Reporter: Cat de greu vi se pare sa va povestiti experientele personale acolo pe scena, in fata spectatorilor?

Lana Moscaliuc: Probabil este mult mai la indemana s-o faci pe prostul, decit sa fii prost. Dar… intrebarea mea, de copil, a fost, „de unde stii s-o faci pe prostul, daca nu ai experimentat, daca nu te-ai deprins cu obiceiul de a fi de-a dreptul prost?” Stiu, filosofica interogatie… E terifiant sa iesi dintr-o culisa, in picioarele goale (atentie, e o metafora), varate in tocuri, sa inghiti o saliva butaforica, sa privesti o sala cu… priviri, sa fii tu si sa te simti „mandru” ca-n viata asta n-ai facut fericit pe cineva caruia i-ai promis asta, real, si ca ai esuat, patetic-ratacit, intr-o fiinta, pe relaxed-mood, fizic. Restul… e rest.

Lana Moscaliuc in Jurnal de Romania. Constanta

Reporter: Cat de diferita e experienta „Jurnalului” fata de ce ati jucat pana acum?

Florina Stanculet: Pentru mine, cel putin, este o diferenta de la Pamant la Luna! Spectacolele de pana acum au presupus o investigatie a biografiei unui anumit tip de personaj, dintr-un alt timp si spatiu, creionat de un autor deasemenea dintr-un alt timp sau spatiu. Aici….sunt eu. Munca de cercetare pe care am dus-o, a fost cu mine insami, cu familia mea, cu trecutul, experientele si lectiile de viata proprii, personale.

Reporter: Cat de greu vi se pare sa va povestiti experientele personale acolo pe scena, in fata spectatorilor?

Florina Stanculet: Recunosc, cu cel putin 10-15 minute inainte sa intru in scena, inima incepe sa imi bata in ritm alert… nu mai zic de senzatia cu 10-15 secunde inainte! Chiar imi pot auzi bataile inimii! A fost mai greu la inceput pentru ca inca ma aflam in proces de acceptare a propriei identitati si povesteam despre experiente pe care abia incepusem sa mi le asum si sa mi le iert. In momentul de fata exista mereu, la fiecare reprezentatie, emotia noului. Fiecare spectacol este unic, precum si publicul sau este. De fiecare data, spectatorii reactioneaza la alte informatii si de asemenea in mod diferit. Nu stiu niciodata la ce sa ma astept din partea publicului. Experientele mele sunt trecute prin filtrul experientelor si mentalitatii spectatorilor… Pot spune doar ca merita! Cu fiecare spectacol ma eliberez mental, sufleteste, emotional, si datorita feedback-urilor primite, se pare ca si unii spectatori de asemenea. Iar asta ma face sa inchei fiecare reprezentatie cu un mare zambet pe chip si in inima.

Florina Stanculet in Jurnal de Romania. Constanta

Reporter: Cat de diferita e experienta „Jurnalului” fata de ce ati jucat pana acum?

Alina Mantu: Acest spectacol este diferit fata de ce am jucat eu pana acum. Incepand de la text, pe care Carmen l-a scris in urma interviurilor – lucrul neincepand cu lecturarea textului, cum eram obisnuita – pana la faptul ca a trebuit sa vorbesc la microfon (un alt lucru nou pentru mine). Apoi a fost faptul ca nu a trebuit sa interpretez un personaj, ci sa fiu eu… sa povestesc o parte din viata mea. Totusi, am gasit si un lucru comun cu alte piese… faptul ca s-a cautat sinceritatea..

Reporter: Cat de greu vi se pare sa va povestiti experientele personale acolo pe scena, in fata spectatorilor?

Alina Mantu: Initial am simtit teama… ma intrebam daca este important si daca publicul, in definitiv, e interesat sa afle aceste detalii… fricile, nemultumirile, bucuriile noastre… Apoi am privit totul ca pe un exercitiu de sinceritate, sperand ca va ajuta… ca oamenii vor incerca sa inceapa sa fie sinceri… in primul rand cu ei… Sa ne trezim un pic din starea asta de pasivitate… Si atunci nu mi-a mai parut asa greu…

Alina Mantu in Jurnal de Romania. Constanta