INTERVIU. Ce-i împinge pe români să plece din țară, ce-i motivează să voteze. O cercetătoare explică unde au dat greș banii dați de Ciolacu și Ciucă și rețeta de AUR a lui George Simion

În timp ce România se confruntă cu un exod masiv al tinerilor, cu impact asupra comportamentului electoral și al mobilizării politice, o țară vecină înregistrează pentru prima dată în decenii un fenomen invers – mai mulți bulgari se întorc decât emigrează, scria zilele trecute Hotnews, într-un articol care analiza fenomenul migrației în regiune, articol realizat în cadrul proiectului Pulse alături de jurnaliști de la Mediapool Bulgaria, Deník Referendum din Cehia și Delfi din Lituania. Hotnews a stat de vorbă cu cercetătoarea Sorina Soare, lector universitar în Științe Politice Comparate la Universitatea din Florența, despre motivele care îi împing pe români să plece, cum se raportează aceștia la politica din țară ce îi determină să aibă aceste opțiuni la vot.

La recentele alegeri parlamentare și prezidențiale candidații și partidele suveranist-extremiste au înregistrat scoruri foarte mari în diaspora, în timp ce PSD și PNL au luat voturi puține. S-a ajuns chiar la situația în care liberalii nici nu au avut listă pentru diaspora la Camera Deputaților. În plus, nu puține au fost vocile care au susținut că reușita candidatei USR, Elena Lasconi, de a intra la mică diferență în turul doi al alegerilor prezidențiale din toamna anului trecut s-a datorat mobilizării din ultimele ore a alegătorilor români din SUA, după ce în țară, urnele se închiseseră. 

Peste trei luni vor fi organizate din nou alegeri prezidențiale, o parte dintre protagoniști se anunță a fi aceiași (Călin Georgescu, Elena Lasconi), apar și noi candidați și alianțe (candidat unic PSD-PNL-UDMR) – Crin Antonescu, Nicușor Dan, iar votul românilor din străinătate poate juca din nou un rol important. Asta ținând cont și de faptul că în toamnă la prezidențiale au votat în diaspora 821.703 de români, adică aproape 10% din totalul celor care au fost la urne.

Cercetătoarea Sorina Soare explică ce-i face pe românii din străinătate să se mobilizeze la urne.

HotNews.ro: Cum influențează migrația românilor scena politică din România, în special în timpul alegerilor?
Sorina Soare: Migrația a fost o temă vizibilă în dezbaterea politică din România încă de la începutul anilor 1990. Un exemplu este sloganul puternic și violent care a caracterizat campaniile din acea perioadă, referitor la acuzațiile aduse liderilor politici din exil, fondatori ai miscarii anticomuniste, conform cărora nu erau legitimi pentru că „nu au mâncat salam cu soia”. Acesta a fost, fără îndoială, o strategie de decredibilizare a oricărei alternative a grupului din jurul FSN-ului, bazată pe faptul că acești exilați, migranți și ei, părăsiseră România și nu suferiseră direct efectele regimului comunist. Nu este momentul unei discuții legate de motivațiile și efectele acestei strategii comunicative; este însă util să amintim acest slogan pentru a sublinia ideea că, încă de atunci, exista percepția că această comunitate de migranți avea un potențial politic, acela de a reprezenta o alternativă democratică, o ruptură clară față de regimul comunist. 

Cu toate acestea, în Parlament s-a confirmat rapid dreptul de vot al cetățenilor români cu reședința în străinătate. Această decizie a avut implicații multiple. În primul rând, după adoptarea legii cetățeniei în 1991, a permis continuarea exercitării drepturilor politice într-o dimensiune reparatorie, se reparau abuzurile regimului comunist, se restabilea o legătură simbolică dincolo de frontiere. Eram la începutul anilor în care consensul pro-european se consolidează și orice punte cu Occidentul e văzută ca un sprijin potențial pentru cauza românească. 

În al doilea rând, a fost o măsură de aliniere cu practicile internaționale emergente. Este și o dimensiune pragmatică, se dorește menținerea unei legături economice și politice cu comunitățile de dincolo de granițele naționale în contextul declinului demografic dar și al dureroasei tranziții către economia de piață. Bunurile și resursele financiare trimise în țară de vechii și noii migranți au devenit un element central în relația dintre migranți și statul român. Aceste resurse au început să conteze din ce în ce mai mult pentru economia comunităților de origine, oferind în același timp statului român o sursă importantă în politica sa externă prin activarea unor rețele de lobby în favoarea intereselor României în procesul de integrare în UE și NATO.

2000, anul în care Diaspora începe să joace un rol important în rezultatul alegerilor

– Când devine diaspora importantă pentru alegerile din România?
– Dacă în perioada anilor ’90 și începutul anilor 2000 comunitatea românilor din străinătate era activă mai ales la nivel economic, cultural și social, nu era încă un actor electoral major; abia după 2008 aceasta a devenit un bazin electoral important. 

În paralel trebuie notat că statul român investește din ce în ce mai mult în așa-zisele politici diasporice. Totuși, este important să separăm politicile pentru comunitățile de coetnici din jurul României de cele destinate cetățenilor nerezidenți, în mare parte migranți. 

Aceste comunități sunt extrem de eterogene: unele s-au format în urma unor valuri de migrație de lungă durată în timpul comunismului, altele în anii 1990, diferite de cele din anii 2000 sau de cele mai recente. Ele diferă ca durată, destinații privilegiate sau traiectorie de integrare. Această complexitate explică și de ce nu există un comportament electoral unitar. Știm însă că aceste comunități au fost decisive în anumite alegeri, cum a fost cazul alegerilor prezidențiale din 2009, când voturile românilor din străinătate au contribuit la victoria lui Traian Băsescu în turul al doilea de scrutin. 

– Ce partide au beneficiat de sprijin din afara țării?
– De asemenea, USR a beneficiat de un sprijin important din partea comunităților din Franța și Marea Britanie la primele alegeri la care a participat. La recentele alegeri europarlamentare, partidul SOS a fost catapultat în Parlamentul European cu un sprijin semnificativ din partea comunităților din Europa Occidentală. Acest lucru confirmă faptul că cetățenii români nerezidenți au un potențial politic ridicat și pot influența rezultatul competiției electorale, modificând uneori deciziile cetățenilor rezidenți.

Pot răspunde mai precis la întrebare (n.r. inițială) referindu-mă la un aspect semnificativ în literatura de specialitate, acela al „remitențelor politice”. 

Prin interacțiunile cu cei rămași acasă – părinți, rude, prieteni – migranții români au avut posibilitatea de a transfera principii politice, valori și practici care au influențat comportamentul electoral, mobilizarea civică și organizarea politică din România. 

– Cum puteți defini aceste remitențe?
– Acest transfer s-a realizat și se realizează prin comunicare directă, apeluri telefonice, postări pe rețelele sociale etc. Totuși, literatura de specialitate nu a ajuns încă la un consens clar cu privire la natura acestor remitențe. Unele studii sugerează o tendință spre promovarea unor valori cosmopolite, pro-mediu și pro-democratice, așa cum a fost reflectată de presa internațională în timpul protestului din 10 august 2018. Alte cercetări indică însă o orientare spre un populism de dreapta, centrat pe protejarea identității naționale, valorizarea ordinii și disciplinei, dar și pe excluderea elitelor și exaltarea suveranității populare. 

Pe scurt, migrația românilor influențează scena politică atât pe termen scurt, prin voturile exprimate în timpul alegerilor, cât și pe termen lung, prin difuzarea de valori. 

Totodată, diaspora reprezintă un potențial de suport pentru partidele și instituțiile românești, facilitând relațiile transnaționale dintre România și țările de reședință. Un exemplu concret este colaborarea dintre Fratelli d’Italia și AUR, construită de jos în sus de comunitățile de migranți din Italia, care au contribuit la participarea lui George Simion la un eveniment simbolic precum festivalul Atreju și, ulterior, la consolidarea legăturilor dintre AUR și grupul ECR din Parlamentul European.

Comunitățile din diaspora, subreprezentate în Parlament

– Ce rol au partidele politice în mobilizarea diasporei și în păstrarea legăturii acesteia cu țara?
– Am văzut oarecum în răspunsul de mai sus cum aceste comunități creează un așa-zis spațiu transnațional de politică, unde migranții activează interacțiuni între țara de reședință și cea de origine. Partidele pot beneficia, sigur. Însă cred că trebuie observat că diversele comunități de cetățeni nerezidenți întrețin o relație ambiguă cu partidele politice din România. Adesea, sunt considerate principalii vinovați pentru plecarea din țară. Pentru aceste comunități, partidele sunt adesea percepute ca principala motivație a unei strategii de „exit”: abținerea la urne, dar și a unei eventuale participări în cheie anti politică, manifestată printr-un „vot de protest” – vot împotriva partidelor tradiționale și preferința pentru partide noi. Cu toate acestea, știm că partidele din țară au devenit mai atente la mobilizarea comunităților de nerezidenți. Multe organizații de diaspora s-au creat de sus în jos, s-au căutat contacte, s-au făcut site-uri sau grupuri Facebook și cam atât. Sunt însă și povești diferite: structuri întregi de partid sunt rezultatul unor mobilizări de jos în sus. USR în comunitatea din Franța, AUR în cele din Italia sau Spania sunt exemple clare de organizații de partid care au origini și rădăcini în străinătate, intersectându-se ulterior cu interesul sediilor centrale în a avea acces la resurse – materiale (donații, de exemplu) sau imateriale (networking cu partide din țara de reședință). 

Nu trebuie să uităm nici importanța resurselor umane: partidele investesc în recrutarea unui personal politic din străinătate. Sigur, acest lucru nu se întâmplă uniform, dar dacă ne uităm la partidele cu ancorare importantă în diaspora, legăturile se traduc și prin recrutarea de candidați.

– Care sunt dificultățile în relația partide-diaspora?
– Partidele care reușesc să mobilizeze un sprijin electoral se confruntă însă cu o problemă importantă: menținerea relației cu aceste comunități este foarte costisitoare, atât ca timp, cât și ca resurse. Resursele atribuite de Parlamentul României nu sunt suficiente pentru a acoperi teritoriul Uniunii Europene și comunitățile răspândite de la Austria la Ragusa, de la Madrid la Stockholm, de la Paris la New York etc. Nu au resurse, nu au timp, dar mai ales nu au o adevărată motivație. Mandatele rezervate pentru diaspora nu sunt un stimulent suficient de mare.

– Aveți exemple în acest sens?
– George Jiglău observa deja în 2016 că, deși în străinătate sunt peste 4 milioane de români (unele rapoarte menționează chiar 6 milioane), comunitățile din diaspora sunt subreprezentate în Parlament, chiar și în raport cu cel mai mic județ al țării, Covasna. Aici intervine însă dimensiunea ideologică și, probabil, un calcul strategic. Partidele active în diaspora între alegeri sunt puține, au nevoie de activiști, de resurse și rețele pentru a putea să socializeze efectiv cu comunitățile de români și să le permită păstrarea legăturii cu țara. Sigur, partidele fac vizite instituționale în străinătate, se întâlnesc cu partidele surori din alte țări. 

De exemplu, într-o cercetare, mi s-a povestit cum un sediu din Torino al Partidului Democrat găzduia și sediul unei secții a PSD-ului. Dar, din nou, sediul fizic este mai puțin important, mai ales dacă ne referim la comunități atât de eterogene și răspândite pe suprafețe foarte mari. 

Forma Italiei, de exemplu, nu ajută la menținerea unor relații stabile. Aici intervine pasiunea activiștilor sau a militanților de la bază. În țară surprinde adesea succesul AUR în diaspora, ceea ce pentru mine ne arată că știm prea puțin despre aceste comunități.

Abia în ultimul timp, și aici aș sublinia excelența reportajelor realizate de jurnaliștii de la Teleleu (Elena Stancu și Cosmin Bumbuț), a început să se vadă și povestea votului din diaspora. 

În plină pandemie, activiștii AUR s-au implicat activ în sprijinirea comunității de români din țările de reședință și din România. Campania pentru Eutirox – un medicament greu de găsit – sau sprijinul oferit muncitorilor ilegali din sudul Italiei pentru a avea acces la campaniile de vaccinare sunt doar câteva exemple relevante. 

Nu este, din punctul meu de vedere, o strategie de succes cea implementată de guvernele Ciucă și Ciolacu prin alocarea de resurse importante pentru biserici în diaspora. Contează dacă ești prezent constant.

Dezamăgirea față de clasa politică și efectul asupra migrației

– Credeți că dezamăgirea față de clasa politică din România contribuie semnificativ la migrație?
– Știm acest lucru. Dumitru Sandu, printre alții, a analizat acest fenomen. Domnul Sandu arată, într-un articol pe Contributors, că în România și în Bulgaria se înregistrează un impact semnificativ al lipsei de justiție socială asupra intenției de plecare în străinătate. Nu se pleacă doar din motive economice, ci mai ales din cauza corupției din țară și a incapacității clasei politice de a se deschide cu adevărat către societate.

Avem partide cu foarte mulți membri, dar care nu fac mai nimic pe teren între alegeri. Cred că aici se află și explicația pentru ușurința cu care domnul Georgescu a penetrat fiefurile PSD și PNL în alegerile din turul întâi. Dezamăgirea este, așadar, un factor important, iar acest lucru cred că explică și tendința, observată în interviurile cu românii din comunitățile de cetățeni nerezidenți, de a vota pentru noile partide: s-a votat USR, apoi AUR, SOS și POT, adesea de către aceiași alegători.

– Ce măsuri ar putea lua statul român pentru a sprijini revenirea românilor în țară?
– Orice strategie este limitată atâta timp cât nu se eradichează corupția și nu se deschid porțile politicii către oameni noi. Până la urmă, ideea este că totul se schimbă odată cu un partid nou, pentru ca apoi nimic să nu se schimbe cu adevărat. Este o imagine care mi-a revenit adesea în interviurile cu cei dezamăgiți de USR, care ulterior au votat AUR.

Mă refer din nou la analiza publicată recent de domnul Sandu. Avem mai multe comunități și mai multe nevoi, dar ceea ce reprezintă punctul comun este dorința de a avea acces la o viață politică transparentă și nevoia de a elimina flagelul șpăgii din sănătate și, în general, din orice domeniu.

Mobilizarea diasporei. Ce ar trebui să facă România

– Există exemple din alte țări care și-au mobilizat diaspora cu succes și pe care România le-ar putea aplica?
– Pot răspunde doar parțial, sau mai precis în mod indirect la această întrebare. Am să explic de ce. Mobilizarea nu este realizată direct de stat, acesta având mai degrabă un rol de facilitator sau de limitator. De exemplu, statul poate restricționa dreptul de vot al diasporei prin diverse mecanisme.

Politologul austriac Rainer Bauböck a lansat o amplă dezbatere pe tema condiționării dreptului de vot de statutul de stakeholder. Pe scurt, argumentul său este că dreptul de vot în afara țării poate fi limitat, din punct de vedere normativ cel puțin. Cetățenii rezidenți sunt afectați direct de legile și reglementările unei societăți, cei nerezidenti nu; prin urmare, unii autori susțin că drepturile de vot din afara țării ar trebui restrânse doar la prima generație de migranți. 

Există, de altfel, state care au impus limitări la votul extern după o anumită perioadă petrecută în străinătate. Totuși, există numeroase argumente împotriva unor astfel de restricții: migranții tind să-și mențină legăturile cu țara de origine în timp și spațiu. Ei continuă să fie afectați simbolic și emoțional de deciziile politice din țară și, adesea, au familii rămase în patria de origine.

Astfel, ceea ce un stat poate face pentru a-și mobiliza diaspora este să acționeze la nivelul infrastructurii legale care reglementează votul: fie prin limitarea acestuia, fie prin facilitarea lui – prin deschiderea unui număr mai mare de secții de votare, extinderea duratei votului, introducerea votului prin corespondență sau electronic, alocarea unor mandate speciale pentru diaspora etc. 

Din acest punct de vedere, România este adesea citată ca un exemplu pozitiv, datorită eforturilor sale în extinderea drepturilor electorale ale cetățenilor din străinătate. Totuși, mobilizarea diasporei nu depinde, din punctul meu de vedere, doar de cadrul legislativ, ci și de calitatea politicii din țară. Succesul mobilizării este deci relativ: îl putem oare considera un succes atunci cand participarea diasporei reflectă votul din țară sau votul mainstream? Nu cred că ar fi coerent cu teoria democrației: nu există un vot bun și unul rău. 

Succesul mobilizării diasporei nu depinde de stat în sensul administrării procedurilor, ci mai degrabă de calitatea politicii. O politică de calitate înseamnă că substanța democrației (politicile implementate) este la fel de importantă ca procedura prin care acestea sunt adoptate. Cred că ceea ce vor cetățenii din România și din străinătate este tocmai acest lucru: o democrație de substanță și nu de formă, cred că acest lucru poate cu adevărat garanta succesul mobilizării.