INTERVIU. Cu gândul la mama. O actriță din România, premiată în Germania, și-a îndeplinit visul după șapte ani: „Scopul meu era să aduc un film cum România nu are”

„M-am gândit la mama mea și la multe mame care luptă”, spune Alina Șerban, care joacă rolul lui Ali în ,,Gipsy Queen”. Refuzat de alți distribuitori și etichetat ca „un film vechi”, actrița povestește pentru HotNews că a fost aproape imposibil să aducă filmul în România, lovindu-se de diverse ,,sabloane”. ,,Gipsy Queen” (2019) vorbește despre viața unei femei emigrante, comparând-o cu lupta dintr-un ring de box, unde doar acolo mai există reguli. 

Pentru rol, Alina Șerban s-a antrenat alături de campioni mondiali și, în ciuda avertismentelor că ar putea fi fatal, a filmat cea mai lungă scenă de box: 5 minute în ring, alături de Maria Lindbergh, cu care s-a antrenat luni de zile. După acest film, Germania a premiat-o cu titlul de Cea mai bună actriță, nefiind vorbitoare de limbă germană.

• Alina Șerban povestește cum această inegalitate socială este întreținută de factorul politic, pentru că „oamenii de la putere nu vorbesc pe înțelesul lor, nu coboară printre ei, iar decalajul dintre noi este foarte mare”.
• În 2020, pentru rolul din Gipsy Quenn, Alina Șerban a primit premiul pentru cea mai bună actriță la German Actors Guild Awards.
• Banii adunați din bilete sunt donați prin Asociația Untold Stories către două centre de plasament din București: Casa Sf. Iosif și Sf.Marcelin.

Hotnews: A fost greu să aduci ,,Gipsy Queen” acasă, după 7 ani de la lansare?
Alina Șerban: A fost aproape imposibil să-l aduc în România. În primul rând, nu am experiență să fac asta, în al doilea rând, a trebuit să fac rost de resursele financiare, să caut parteneri care să creadă într-un film cum noi nu avem. Primeam acest răspuns din partea distribuitorilor de film cu experiență, care aveau bune intenții, de altfel: «în niciun caz, este imposibil, pentru că este un film vechi». Dar când mi se spune că ceva este imposibil, respect opinia oamenilor cu experiență și încerc și eu, să știu că am încercat. Am fost bucuroasă să o cunosc pe Ileana Cecanu, iar amândouă ne-am urcat în barca asta, care a traversat o mare învolburată, și am făcut imposibilul: ,,Gipsy Queen” rulează în 39 de cinematografe din 24 de orașe și este pentru toată lumea. Personajul pe care îl joc putea fi oricine aflat în dificultatea de a-și permite să viseze uneori. Și sper din inimă să i se dea o șansă acestui film, care, sper să aducă puțină vindecare și apropiere.

,,Când mă duc să le cer oamenilor sprijin să facem ceva atipic, am nevoie ca ei să înțeleagă că procedurile sunt scrise de alți oameni, și că viața noastră nu e după șabloane”

-Pentru cineva care nu știe mai exact ce face un distribuitor, cât de complicat a fost să intri în drepturile de distribuție?
– E o poveste lungă; filmul a fost cumpărat de altcineva din țară, oameni cu intenții bune, urma să lanseze filmul, însă a venit pandemia, apoi acea firmă și-a schimbat domeniul de activitate, iar filmul a rămas într-un sertar. A trebuit să coordonez contracte între mine, acea firmă și distribuitorul mare. Sunt recunoscătoare că am găsit pe drumul meu oameni care mi-au spus „nu se poate”, dar și care au înțeles că trebuie să înțelegem cazurile atipice. Când mă duc să le cer oamenilor sprijin, am nevoie ca ei să înțeleagă exact asta: procedurile sunt scrise de alți oameni și viața noastră nu e după șabloane. Merită să încercăm să facem lucrurile altfel decât sunt scrise, știi? Doar împreună aducem schimbarea în societate. Scopul meu ăsta era să aduc un film cum România nu are. Nu e vina lui că pandemia l-a îngropat și a devenit „vechi”. Sper ca oamenii care au putere de decizie să mă ajute să duc filmul la cât mai mulți oameni, pentru a crea o schimbare.

– Îți mai amintești tot drumul pe care l-ai avut până la obținerea castingului? 
– În momentul castingului, eu eram în Londra și făceam doar capoeira, dar nu aveam nicio legătură cu boxul. Atunci aveam o viață destul de grea, terminasem Royal Academy of Dramatic Art, tocmai îmi luam și eu, în sfârșit, permisul de muncă, pentru că pe atunci noi nu eram în Uniunea Europeană complet, iar asta a durat foarte mult. Am suferit mult până să ajung și eu egală, ca europeană, cu alții acolo. Iar în momentul în care mi-a scris Hüseyin Tabak, în sfârșit eram cu acte în regulă, nu lucram la negru, cum am făcut o vreme. Îmi făcusem un profil de actriță pe un site care se numea Casting Call Pro, am pus o poză și am scris în engleză «Sunt romă și am învins toate obstacolele din viața mea», inspirată din titlul primului articol despre munca mea. Și am primit acolo un mesaj, iar la subiect scria Gypsy Queen. Eu am crezut că este o prostie, pentru că titlul îmi părea ceva exotic și plin de stereotipuri. Uite, vezi că și eu judec înainte să aflu? Dar bine că am deschis acel mesaj în care Hüseyin Tabak se prezenta și îmi spunea că face un film despre o femeie romă, mamă singură, emigrantă în Germania, care se luptă mult pentru viitorul copiilor ei și ajunge să se lupte până și în ringul de box. Doar mi-a descris filmul și toate celulele din corpul meu mi-au spus că este pentru mine.
Pentru casting a fost foarte frumos pentru mine să văd că o producție plătește să merg în Viena pentru casting. Am primit textul cu două zile înainte de probă și am învățat germana fonetic. La proba de box mă bucur că nu mi-a spus înainte cu cine dădeam proba, că poate m-aș fi emoționat, apoi am aflat că nu era nimeni altul decât campionul european la box din Austria. De atunci a urmat un șir incredibil de întâlniri cu staruri din box și a fost măgulitor pentru mine. După ce Hüseyin mi-a pus pe masă scenariul și mi-a spus că am luat rolul, au diverse teste fizice.

– Te-ai gândit să renunți pe parcursul filmărilor din cauza presiunii fizice?
– În ring eu nu aveam o dublură, iar de partea cealaltă o aveam pe, Maria Limberg, campioană mondială. Aflasem că filmul este dedicat mamei lui Hüseyin care s-a luptat foarte mult pentru el și sora lui în Germania, ea fiind o emigrantă de origine turcă-kurdă.  M-am gândit la mama mea și la multe mame care luptă. Apoi, din păcate, cu 2 luni înainte de filmări mama lui Hüseyin a murit subit din cauza unui cancer. Munca ei a fost la o fabrică de plasticuri. În momentele în care lumea îmi spunea «renunță pentru că este foarte periculos pentru mine, nu îți dai seama ce pot să-ți fac acele lovituri», chiar și cascadorii plecau din proiect, era și situația cu mama lui Hüseyin, tot ce am avut de spus a fost că eu nu voi renunța. Și m-am ținut de promisiunea asta. Se pare că tot ce făcusem eu până atunci mă ajutase, nimic din ce înveți nu e întâmplător în viață eu deja regizasem câteva din spectacolele mele. L-am rugat pe Hüseyin să ne scrie fiecare rundă ca să înțeleg ce poveste spune fiecare.

,,Boxul era o metaforă pentru cât de inegală e lupta noastră în societate”

Să explic mai întâi ce înseamnă asta: într-o scenă, de obicei, dai stop și schimbi camera, însă de data asta camera se mișca continuu toate cele 4-5 runde. Tu nu puteai să păcălești loviturile, știi că totul se vede, și trebuie să reziști toate minutele alea. Au fost peste 5 minute de box. Ar fi interesant dacă aș avea timp să mă ocup și să le scriu la Guinness să cerceteze ei mai tare tema. Când lumea lua pauză în weekend, eu mă antrenam cu Maria Lindbergh oriunde, de la camera de hotel, recepție, parc, sufragerii, oriunde. Încercam să înțeleg limbajul ăsta și să fac să mă crezi. În afară de mine și Tobias Moretti, toți erau boxeri în scena asta, doar eu mă simțeam o făcătură acolo.

Îmi aduc aminte că, la un moment dat, deși nu mai puteam să respir, totuși nu m-am oprit și m-am gândit că o să fie o variantă mai slabă, dar eu nu am voie să opresc, continui cu sinceritatea unui om care este în situația asta. Când m-am oprit, Hüseyin Tabak era foarte fericit, dar eu eram foarte supărată, pentru că am considerat că am fost slabă, trebuia să-mi iasă perfect. Abia când am văzut filmul am înțeles că nu era despre box, boxul era o metaforă pentru cât de inegală e lupta noastră în societate, că doar în ring poate mai avem ceva șanse la egalitate.

,,Nu mă descrie doar suferința prin care am trecut sau nedreptățile al căror victimă am fost”

– Ai simțit că viața ta a fost ca un ring de box, în care a trebuit mereu să lupți și să reziști?
– Am emoții să mă refer la box chiar și ca metaforă pentru viața mea, pentru că respect atât de mult acest sport și nu știu dacă mi-aș permite. Înțeleg ce a vrut Hüseyin Tabak să spună prin această metaforă și o consider adevărată, în sensul că mulți nu ne naștem cu cele mai bune șanse. Dar focusul meu nu e că eu n-am avut ca alții. N-am avut timp să mă concentrez doar pe ce mă dobora; a trebuit să caut soluții să mă descurc, să-mi fac loc, să-mi creez ocazii. Sunt recunoscătoare pentru ce am obținut, chiar dacă a fost imposibil. Nu mă descrie doar suferința prin care am trecut sau nedreptățile al căror victimă am fost.

– De ce mai lupți în sectorul cultural, când el nu este o prioritate a Guvernului?
– Asta a fost o luptă dintotdeauna, mereu cultura a fost prima victimă. Indiferent de cât de mult te refuzuri voi primi sau cât de rău vor sta lucrurile, voi continua. Existența mea este o rezistență. Au existat oameni care mi-au zis la început că ce fac eu nu e artă, de ce să pui poveștile astea, nu mai spune că ești romă, fă și tu Cehov. E de înțeles, oamenii la noutate nu sunt deschiși. Însă în pandemie la ce recurgeam cu toții? Tot la artă. Ăsta este modul meu de a schimba lumea. 

,,Consider că un copil este crescut de un sat întreg, nu doar de părinți”

– Cum vezi impactul discriminării asupra carierei tale și cum s-ar putea opri asta?
– Sunt multe de zis, în primul rând rasismul și discriminarea o să oprească doar cu o schimbare sistemică a ce înseamnă șanse pentru toți la educație și condiții decente de viață. În ceea ce mă privește, da, mi-ar plăcea să nu fiu văzută doar ca romă vreau să fiu văzută ca actriță, ca un om complex, nu doar prin prisma trecutului meu, de care nu mă rușinez. Dar nu mă definește doar durerea prin care am trecut, așa cum nu sunt doar premiile mele. Sper să vină un moment în viața mea în care să dau naștere unor povești care nu au neapărat legătură cu etnia mea.

– De ce cei din comunități defavorizate aleg să susțină politica conservatoare? 
– Pentru că noi nu vorbim pe înțelesul oamenilor, pentru că trăim în bule foarte strânse. Mulți oameni sunt, din păcate, victime ale lipsei de informație, lipsei de empatie și lipsei de solidaritate. Așa că e foarte ușor să-i judeci pe cei care au votat într-un fel. Oamenii de la putere nu vorbesc pe înțelesul lor, nu coboară printre ei, iar decalajul dintre noi este foarte mare. De asta nu sunt de acord să judecăm oamenii cu ușurință, ci să înțelegem cum am ajuns aici. Despre asta ar trebui să fie discuția: faptul că nu vorbim unii cu alții și că nu reușim să creăm acces egal pentru toți, asta creează aceste polarizări extreme.

Consider că un copil este crescut de un sat întreg, nu doar de părinți. Asta înseamnă o școală unde copilul nu este pus în ultima bancă, că acel profesor are condiții decente de trai și de muncă, colegii lui află de la părinți că nu e bine să judece, că atunci când deschide televizorul, acel copil află că e bun și frumos așa cum este el, se vede reprezentat în diferite povești și produse.

Se rezumă la un sistem care ar trebui să aducă în viețile acestor copii un trai decent, acces egal la educație și sport. Apropo de campania pe care o facem prin filmul Gypsy Queen. Pe mine educația și sportul m-au salvat. Pe mine sportul și educația m-au salvat. Dacă nu ar fi existat oameni care să îmi dea o mână de ajutor, să termin liceul, să mă lase să mă antrenez gratuit la karate, că nu aveam bani să plătesc un abonament în liceu. Am înțeles că școala a fost singura mea șansă, iar sportul a fost oaza mea de vindecare în diferite etape ale vieții și încă este.