INTERVIU Cum arată linia frontului din Ucraina. „Viteza n-a fost suficientă în fața norului de drone” / De ce Trump închide ochii când Rusia ajută Iranul. Două întrebări fundamentale

Marea ofensivă de primăvară a Rusiei, începută în 19 martie pe șapte direcții simultan, s-a transformat într-un măcel. La Liman, prima și cea mai importantă direcție de atac, 80% dintre soldații ruși au fost uciși sau răniți, fiind  doborâți de roiuri de drone ucrainene și de mine inteligente. Este imaginea unui război în care tehnologia a răsturnat raportul de forțe, explică istoricul Armand Goșu într-un interviu acordat Contributors.ro și publicat de HotNews. În același timp, Putin este avantajat de războiul lui Trump împotriva Iranului. 

• Armand Goșu predă Istoria politică și diplomatică a Imperiului Rus și a Uniunii Sovietice la Facultatea de Științe Politice a Universității din București.

Armand Goșu face o radiografie a liniei frontului, spunând că ritmul armatei ruse a rămas susținut doar în câteva zone cheie, unde forțele Moscovei sunt în continuare foarte active.

Atât Rusia, cât și Ucraina au mari probleme cu recutările, însă Ucraina are militari  mai bine pregătiți tactic, mai bine antrenați și mai bine echipați. Iar la apărarea liniei frontului, încă din 2024, de când războiul a devenit unul de poziții și de uzură, un rol tot mai important îl joacă dronele, afirmă Goșu.

El vorbește și despre legătura dintre războiul din Ucraina și cel din Iran și despre beneficiile pe care Vladimir Putin le are de pe urma coflictului din Golf. Rusia amenință de zeci de ani cu livrări de arme către Iran, iar acest lucru îi oferă pârghii reale în fiecare negociere cu Washington: „Dosarul iranian este un instrument de șantaj teribil pe care Putin știe să-l folosească în relația cu Trump”.

„Doar un succes semnificativ al Israelului și al SUA care să ducă la eliminarea amenințării iraniene ar slăbi pozițiile lui Putin, care ar pierde un instrument important în negocierile cu Trump. Dar un astfel de succes pare acum mai puțin probabil”, spune Armand Goșu.

Rusia, ritm susținut doar în câteva zone-cheie ale frontului: „N-am mai văzut de multă vreme o așa concentrare de tehnică de luptă”

Contributors: – După mai multe săptămâni de contra-atacuri ucrainene, care au eliberat circa 400 km pătrați, în zona Zaporojie, linia frontului pare că s-a stabilizat. Armata rusă a început ofensiva de primăvara 2026, atacând în mai multe direcții. Cu ce rezultate?
Armand Goșu: – Lunile scurse de la începutul anului n-au fost prea bune pentru Moscova. Cele mai serioase surse OSINT, DeepState și Institutul pentru Studiul Războiului estimează că armata rusă a avansat în ianuarie 240 de kilometri pătrați, în februarie, 120 de kilometri pătrați, iar în martie, 50 de kilometri pătrați. 

Tot în această perioadă, cum aminteați, armata ucraineană a eliberat 400 de kilometri în sud. Dacă lucrurile stau așa, înseamnă că Rusia n-a câștigat nimic în ultimele trei luni, în condițiile în care intensitatea atacurilor n-a scăzut. Iar statistici credibile indică pierderi umane considerabile înregistrate de ruși. Condițiile meteo mai dure, adică ger, crivăț, dar și nevoile de regrupare și refacere a trupelor după campania din 2025 au dus la încetinirea ofensivei. Ritmul a rămas susținut doar în câteva zone cheie, unde armata rusă rămâne în continuare foarte activă.

– Care sunt aceste zone? Vă rog un scurt rezumat al ultimelor luni, cu principalele direcții și cu ce s-a întâmplat acolo. Să începem cu zona fortificată din Donețk, pe care americanii încearcă să-i convingă pe ucraineni s-o cedeze rușilor, care încearcă să o cucerească de 4 ani, de când a început marea  ofensivă rusească (dar de fapt de 12 ani, de când a început războiul.
– Atacul s-a desfășurat acum o săptămână. Pe 19 martie, a început marea ofensivă rusească de primăvară. Sunt șapte direcții prioritare. Zona principală de atac a fost Liman, pentru că e un nod strategic important. De acolo, rușii pot avansa în direcția Slaviansk-Kramatosk. La ofensivă au participat unități din Armata 1 de Tancuri de Gardă și Armata 20 de Arme Combinate, cu peste 500 soldați infanterie, circa 30 de tancuri, tanchete și peste 100 de motociclete și ATV-uri. N-am mai văzut de multă vreme o așa concentrare de tehnică de luptă.

Rușii, cu motociclete prin „kill zone”: „Viteza n-a fost suficientă în fața norului de drone ucrainene”

– Interesant amănuntul cu motocicletele. Pentru 500 de soldați spuneți că erau 100 motociclete, ce făceau cu ele?
– Ca să se deplaseze rapid prin „kill zone”. (…) Zonă de ucidere, zonă mortală…. controlată de drone. O bandă lată de zeci de kilometri. Dar viteza acestor motociclete n-a fost suficientă în fața norului de drone ucrainene. A fost un adevărat măcel. Din 500 de soldați, 400, adică 80%, au fost uciși sau răniți în atac. Deci vorbim despre pierderi catastrofale. Jumătate din vehicule, din care 3 tancuri, au fost distruse, inclusiv un lansator de rachete termobarice, din care rușii au puține exemplare. Din cele peste 100 motociclete și ATV-uri, 84 au fost distruse.

– Dronele ucrainene sunt explicația?
– În primul rând, dar nu numai. Vehiculele rusești au fost distruse de minele inteligente, care sunt și ele lansate tot din drone, pe traseele de deplasare ale trupelor. Pregătirea ofensivei n-a fost corespunzătoare. Bombele ghidate, bombe care planează, lansate de avioane, care trebuiau să distrugă fortificațiile peste râsul Oskil, la nord de Slaviansk, și să izoleze trupele ucrainene, nu și-au atins țintele. Și mai sunt și rapoartele care vorbesc despre instruirea slabă a noilor recruți, care au fost trimiși în luptă după doar o săptămână de pregătire, pentru a compensa pierderile masive de efective. Rezultatul a fost această catastrofă militară, care însă nu uimește, de vreme ce mai toate ofensivele de primăvară, începând cu momentul invaziei din februarie 2022, au fost dezastroase.

Principalele direcții de atac ale Rusiei în ofensiva din 2026

– Care sunt celelalte fronturi, pentru că ați zis că au fost șapte direcții de atac?
– Dinspre nord, Slaviansk – Kramatorsk, unde sunt concentrate un număr mare de trupe rusești. Aici este presiunea maximă. Rușii au înregistrat câteva succese, dar nimic notabil. (…)

Mai jos, în zona Konstantinovka, pe care rușii încearcă s-o prindă în clește, dinspre sud. Ucrainenii țin foarte bine aceste poziții, mai reușesc și contra-atacuri. Pe primele două fronturi – pe care tocmai le-am menționat – pierderile rusești au fost considerabile în ultimele săptămâni. Dar aici a fost și presiunea maximă. Și, foarte probabil, astea sunt principalele direcții de atac în campania din 2026.

Mai la sud, în zona Pakrovsk – Mirnograd, unitățile ucrainene încă mai controlează puncte de la periferia acestor aglomerări urbane, transformate în dărâmături, de unde sunt capabile să tragă asupra oricăror puncte din oraș.

– Totuși, după atâta timp?
– Da, știu, pare greu de crezut. Din august 2024, adică de aproape doi ani, s-a tot anunțat ocuparea Pokrovsk, iar rușii nici măcar astăzi nu au control deplin asupra acestui munte de moloz. Ucrainenii, chiar dacă sunt scoși din adăposturile de la periferie, o să mai controleze cu dronele părți ale Pokrovsk încă o perioadă.  

– Folosesc ucrainenii dronele ca să îi împiedice pe ruși să se miște liber prin Pokrovsk?
– Da, și drone, dar, mai ales, au puncte de tragere de unde controlează zone întregi din oraș. Ceea ce împiedică armata rusă să treacă mai departe. Rușii pretind de multe luni că ar fi cucerit cele două localități și le pun pe hărtă în zona colorată cu roșu, adică controlată de armata rusă, însă realitatea este alta.

O altă direcție pe care rușii au fost foarte activi din toamna anului trecut este Guleaipole, unde au avansat zeci de kilometri spre vest, amenințând să prăbușească frontul ucrainean. În cele din urmă au fost blocați, însă și-au consolidat prezența, așa că nu mai pot fi scoși de acolo.

Un alt front poate fi delimitat la sud-est de orașul Zaporojie, unde au loc încercări de infiltrare a unor grupuri mici, fără rezultate semnificative, deocamdată.

Mai sunt și alte fronturi, în regiunile Harkiv, Sumî și Herson, dar sunt lupte de mai mică intensitate, care nu modifică semnificativ linia frontului. Aș vrea să rețineți că este un front lung, de peste 1000 de kilometri lungime, de unde noi am decupat aceste zone mai mici, unde au loc lupte cu intensitate medie sau ridicată.

NEW: Ukraine’s operational and strategic ability to inflict mounting costs on Russia is generating increasing anxiety in the Russian ultranationalist information space.

Other Key Takeaways:

Ukraine continues to offer concessions and demonstrate its willingness to negotiate… pic.twitter.com/TpUuqdTz96

— Institute for the Study of War (@TheStudyofWar) March 31, 2026

Pierderile Rusiei pe câmpul de luptă depășesc recrutările

– Iar ofensiva ucraineană de iarnă care s-a soldat cu recuperarea unor teritorii însemnate, unde s-a desfășurat?
– E vorba de 400 de kilometri pătrați în regiunea Dnepropetrovsk. Multă vreme s-a discutat cum ar trebui numită această operațiune: ofensivă, contra-ofensivă, contra-atacuri. În cele din urmă, au înclinat spre ultima variantă, au fost doar niște contra-atacuri, însă unele de mare succes. Câștigurile teritoriale nu sunt în sine atât de importante, însă contra-atacurile ucrainene au forțat comandamentul rusesc să transfere forțe și tehnică de luptă din alte zone și din rezerva operativă, ceea ce a perturbat ofensiva rusească din primăvara 2026.

Cea mai importantă problemă este dificultatea de a completa unitățile. Rusia este după mai bine de doi ani de ofensivă constantă. Speranța lui Putin a fost că Ucraina nu va avea suficientă forță ca să reziste și atunci s-ar prăbuși frontul, iar Ucraina ar fi nevoită să capituleze. Numai că acest lucru nu s-a întâmplat. Rezultatele ofensivei rusești din 2024 și 2025 au fost modeste, însă pierderile au fost foarte mari.

Ministerul Apărării de la Londra estimează pierderile armatei ruse pentru 2024 la circa 430.000 de oameni uciși și răniți, iar în 2025 – 415.000. Și aceste cifre ar reprezenta un minim. Asta înseamnă că pierderile pe câmpul de luptă depășesc recrutările. Iar aceste date nu oferă imaginea completă. Ministrul rus al Apărării, Andrei Belausov, vorbea în decembrie despre 400.000 de contracte semnate anul trecut. Adăugați dezertările, sinuciderile, automutilarea, arestările pentru infracțiuni –  toate acestea sunt pierderi pentru armată. Nu e deloc sigur că Rusia va reuși să mențină ritmul recrutărilor pentru armată pentru a acoperi pierderile înregistrate pe frontul din Ucraina.

„Ucraina are mari probleme cu recrutarea, dar soldații sunt mai bine pregătiți tactic” 

– Ucraina are probleme și mai mari cu recrutarea și cu dezertările. În sensul acesta pare că chiar mai rău decât Rusia.
– Ucraina are mari probleme cu recrutarea încă din primăvara 2024, de aceea a trebuit să înlocuiască numărul cu calitatea. Militarii ucraineni sunt mai bine pregătiți tactic, mai bine antrenați și mai bine echipați. Iar la apărarea liniei frontului, încă din 2024, de când războiul a devenit unul de poziții și de uzură, un rol tot mai important îl joacă dronele. În ultimii doi ani, un rol important au jucat aparatele de zbor fără pilot, iar din toamna anului trecut vedem că sunt tot mai prezente și aparatele de luptă terestre, care fac o gamă tot mai variată de operațiuni – de la evacuarea răniților, livrarea muniției și hranei și până la participarea la operațiuni de luptă.

Centrul secret al rușilor pentru dezvoltarea dronelor. „Fiecare unitate este specializată într-un domeniu al războiului cu drone”

– Sunt atât de importante dronele pe câmpul de luptă? Se exagerează importanța lor?
– Dronele au schimbat fața războiului. În fiecare an s-a înregistrat o inovație tactică. În 2022-2023 a fost un război clasic, chiar dacă ucrainenii au utilizat dronele. A fost epoca dronelor turcești Barayktar. Rușii au învățat după câteva luni să le neutralizeze. În 2024, rușii au adus din Iran și au atacat orașele ucrainene cu dronele Shahed, pe care le construiesc și ei, în Tatarstan, la fabrica Albatross, dar cu un alt nume, Gheran 2. Rușii mai au dronele de atac Shahed-238 și pe cele Lancet. Sunt două modele, drone foarte eficiente împotriva tehnicii militare. Pe lângă asta, rușii mai au dronele de recunoaștere Orlan. Nu cred că mi-a scăpat nimic important.

Aș mai adăuga doar un detaliu: rușii au creat o unitate specială, Rubikon. Este un centru elitist pentru dezvoltarea aparatelor fără pilot. Acolo se face cercetare, dezvoltare, producție, inclusiv se imaginează și se testează tehnici de luptă. E un centru secret, foarte puține lucruri se cunosc despre el. În cadrul lui ar fi 12 detașamente active, fiecare cu 150 de oameni. 

Fiecare unitate este specializată într-un domeniu al războiului cu drone, pe drone de recunoaștere, de atac, drone de mare capacitate, războiul electronic, recunoașterea semnalelor radio, pentru a localiza dronele ucrainene și pe operatorii lor. Sediul unității speciale Rubikon este localizat în centrul „Patriot” al Ministerului Apărării, din apropierea Moscovei. S-a constatat o îmbunătățire a capacității militarilor ruși de a opera dronele după ce au fost instruiți de Rubikon.

 „Ucraina desfășoară zilnic aproximativ 9.000 de drone pe câmpul de luptă”. De ce sunt greu de contracarat

– Dacă ați putea să descrieți  dronele ucrainene de azi…
– Povestea dronelor ucrainene este mai complicată, sunt peste 400 de modele. Amintesc drona Liutîi, cu care ucrainenii atacă adânc în teritoriul Rusiei rafinăriile, fabricile de muniție, uzinele siderurgice. Liutîi și Bober sunt cele mai cunoscute, cu o rază de acțiune ce poate ajunge la 3.000 kilometri. Cele mai răspândite sunt dronele kamikaze. Sunt cel mai des folosite pe linia frontului și cele mai ieftine. Costă aproximativ 300 de dolari bucata.

Se estimează că Ucraina are o capacitate de producție minimă de 4 milioane de drone pe an, desfășurând zilnic aproximativ 9.000 de drone pe câmpul de luptă. Producția a crescut de la 5.000 în 2022, la 200.000 în 2023, 2 milioane în 2024 și peste 4 milioane anul trecut. Fabricarea dronelor este descentralizată. 

Companiile private creează prototipuri pe propria cheltuială, iar statul cumpără produse gata făcute la prețul pieței. Sunt două platfome Army+ și Brave1, care permit militarilor de pe front să ofere feedback producătorilor cu privire la performanțele dronelor, ceea ce a redus ciclul de actualizare a tehnologiei de la minim 6 luni la 6 săptămâni. Sistemul de achiziții militare a fost descentralizat. 

Aproape 700 de unități militare au primit dreptul de a-și gestiona propriile bugete și a de cumpăra drone direct de la producători sau de la licitațiile online de arme și tehnică, ocolind procedurile birocratice.

Anul 2025 a rearanjat lista țintelor dronelor ucrainene: instalațiile petroliere, comunicații, apărarea aeriană, tehnica pentru război electronic, chiar și sistemele de control ale dronelor rusești și – n-o să credeți – operatorii înșiși. Însă cea mai spectaculoasă a fost operațiunea „Pânza de păianjen” (Spiderweb), când la 1 iunie 2025 sute de drone mici au atacat cinci baze aeriene unde se afla aviație strategică rusească, care erau la mii de kilometri distanță una de alta.

În ultimele luni, ucrainenii au reușit să domine cerul, prin număr și calitate, cu drone interceptoare, de recunoaștere și de atac. Sunt drone de noua generație care utilizează adesea frecvențe noi, non-standard, 9.000-10.000 MHz, ceea ce face dificilă contracararea donelor ucrainene, concepute pentru a funcționa în alte benzi. Perturbarea planurilor ofensive rusești a fost posibilă datorită noilor tehnologicii ucrainene a dronelor, lucru admis de majoritatea analiștilor din Rusia.

Extinderea „kill zone”. „Micile grupuri de asalt ale Rusiei nu mai supraviețuiesc din cauza roiurilor de drone”

Tot anul trecut, s-a consacrat conceptul „kill zone”, o bandă de teritoriu, la început de 10-15 kilometri, care a tot crescut în fiecare lună, ajungând la 50-60 kilometri, în care sunt depistate și atacate echipamentele militare identificate. Cele mai noi date de pe linia frontului, atât din partea blogger-ilor ruși, cât și a surselor ucrainene, indică o adâncime de 120 și chiar 150 de kilometri pentru zona de ucidere. Extinderea „kill zone” a făcut ca tacticile rusești de infiltrare să-și piardă eficiența. Pur și simplu aceste mici grupuri de asalt nu mai supraviețuiesc din cauza roiurilor de drone ridicate pe cer.

Atacurile ucrainene sunt tot mai greu de oprit. Pe o porțiune îngustă de teritoriu ridică de la sol 350-400 de drone, care înaintează pe o adâncime de până la 20 de kilometri și atacă masiv inamicul, epuizând apărarea rusească. După acest atac, echipele ucrainene mobile avansează, urmate de operatorii de drone.

Ucraina a realizat o schimbare de paradigmă în sistemul de producție și desfășurare a dronelor. Perturbarea ofensivei rusești de la jumătatea lui martie este rezultatul unei schimbări a raportului de forțe, în defavoarea rușilor, determinată de cei doi factori pe care i-am discutat mai devreme: creșterea eficienței armatei de drone ucrainene și pierderile mari de oameni care nu mai pot fi înlocuiți corespunzător în armata rusă prin sistemul contractelor.

„Deocamdată, rușii nu au alternativă viabilă la Starlink”

– Blocarea terminalelor Starlink a jucat un rol important în recente victorii ucrainene. Cât de important?
– Absolut. A lovit capacitățile ofensive ale Rusiei. A compromis nu doar în ghidarea dronelor care atacau ținte din Ucraina, ci și în comunicare. Deocamdată, rușii nu au alternativă viabilă la Starlink. Centrul de excelență Rubikon, despre care am vorbit mai devreme, folosea terminalele Starlink pentru a extinde raza de acțiune a dronelor și a ataca ține ucrainene din spatele frontului. Fără SpaceX vedem că sistemele rusești nu oferă viteze corespunzătoare de transmisie a datelor și sunt inadecvate pentru utilizarea pe teren. Comunicarea radio este nesigură. Ca să fie dezastrul garantat, Putin a interzis Telegram, care pe linia frontului era principalul mijloc de comunicare între echipele de infiltrare și cele de sprijin.

Nu credeam că rușii au generalizat în așa măsură utilizarea sateliților americani încât să sudeze din construcție de corpul dronei, un locaș pentru terminalul Starlink. Deci, ucrainenii nu exagerau cu nimic când afirmau că rușii au generalizat utilizarea Starlink pentru dronele lor. Noul ministru al Apărării, tânărul IT-ist Mihail Fedorov, a găsit limbă comună cu Elon Musk și l-a convins (pentru moment!) să taie internetul rușilor.

Ucraina utilizează în ultimele săptămâni la maxim sistemele Starlink. Le instalează pe dronele de atac, care zboară până la o adâncime de 200 kilometri, lovind cu o precizie extraordinară punctele nevralgice: radarele, sistemele de apărare anti-aeriană, depozite de muniție, lansatoarele de rachete, aeroporturile etc. 

„Ukrainska Pravda” afirmă că din martie 2025 și până în martie 2026 jumătate din țintele lovite de drone (circa 170), la o adâncime de 50-200 kilometri, au fost sistemele de apărare anti-aeriană rusești. Fără radare, cu sistemele de apărare răvășite, dronele și rachetele ucrainene pătrund deja în adâncul Rusiei, prin aceste coridoare construite meticulos de ucraineni, atacând instalațiile industriale importante din interiorul Rusiei, cum e cazul fabricii de componente electronice de la Briansk și, mai ales, al instalațiilor petroliere, cum sunt cele de lângă Petersburg, lovite recent.

„Și dacă ar dori să cedeze, Zelenski n-ar putea s-o facă”

– Este un război de uzură la care părțile se adaptează treptat. În funcție de reușitele adversarului elaborează contra-măsuri. Este o cursă tehnologică, pentru care în acest moment ucrainenii par mai bine pregătiți. Dar lucrurile se pot schimba. Era un impas total, din care, însă, pare că războiul din Iran oferă iluzia ieșirii. Cât va cântări războiul din Golf asupra negocierilor de pace din Ucraina?
– Încă nu-mi dau seama. Dar, probabil, mai puțin decât ne-am fi așteptat. Și asta, din cauza mizei existențiale a războiului dus de Rusia împotriva Ucrainei. Putin vrea o victorie simbolică, ocuparea teritoriilor din regiunea Donețk, controlate încă de armata ucraineană. Spera să poate obține acest teritoriu prin presiunile pe care administrația americană le pune pe Ucraina, însă acest vis s-a năruit. 

Cu bugetul salvat de războiul din Iran, care a dublat într-o zi prețul barilului de petrol, Putin speră să-și poate finanța mașina de război pentru campania din 2026. Poate ultima șansă de a încheia războiul cu o mică victorie simbolică, care să poată fi vândută elitei de la Moscova drept o mare victorie și care să-i salveze regimul de la prăbușire. 

La rândul său, președintele Zelenski nu poate să renunțe la un teritoriu pentru apărarea căruia au murit atâția soldați ucraineni, începând din 2014, mai ales că are susținerea opiniei publice. 

Dacă în lunile în care înghețau de frig prin apartamente fără curent electric și căldură, puțin peste 50% se opuneau retragerii unilaterale din Donețk, acum peste 60% din populație este împotrivă. 

Și dacă ar dori să cedeze, Zelenski n-ar putea s-o facă. Probabil că ar fi imediat destituit și acuzat de trădare. O astfel de concesie ar fi privită ca un fel de capitulare a Ucrainei în fața Rusiei. Or, un astfel de deznodământ ar fi în disonanță cu raportul real de forțe din teatrul de operațiuni și cu evoluția războiului. Cel puțin până în acest moment.

Războiul din Ucraina vs războiul din Iran

– Există destule probe că Rusia ajută Iranul pentru a sabota politica americană din Orientul Mijlociu. Cred că Putin speră ca Trump să-și frângă gâtul în Iran. Tocmai am citit o analiză care afirma că războiul din Golf ar fi un fel de „proxy war”, după modelul celor purtate de SUA în Coreea și Vietnam și de URSS în Afganistan, în timpul Războiului Rece.
– Cred că acesta este modelul. Cum și războiul din Ucraina poate fi analizat dintr-o astfel de perspectivă, la fel și cel din Iran. Există și diferențe notabile.

Să rămânem la asemănări. Rusia și Iran au semnat un tratat de parteneriat strategic, care însă nu prevede apărarea mutuală în caz de agresiune. Adică Rusia nu este obligată să intervină militar în susținerea Iranului, în situația de acum, în care este atacat de SUA și Israel. În același timp, Rusia sprijină Iranul prin livrarea de informații sensibile, locații de baze militare americane. Nu întâmplător, Iranul a atacat tocmai aceste facilități în luna care s-a scurs de la începerea atacului, provocând pagube serioase americanilor.

Acum două zile, un avion american de comandă E-3 Sentry AWACS a fost distrus pe pistă. Alte atacuri au lovit radarele de avertizare (early warning radar) utilizate de SUA în zona Golfului pentru a se apăra în fața atacurilor cu drone și rachete iraniene. 

Este greu de explicat cum o țară ca Iranul, care nu dispune de sateliți proprii, ar fi putut lovi cu atâta precizie astfel de ținte, dacă nu ar fi beneficiat de asistența Rusiei sau a Chinei. Cu atât mai straniu sună declarațiile lui Donald Trump, Marco Rubio și Pete Hegseth, care nu sunt tulburați de ajutorul oferit de Rusia Iranului și găsește tot felul de scuze pentru asta. Departe de a-l pedepsi pe Putin pentru ajutorul acordat Iranului, Trump a relaxat sancțiunile împotriva Rusiei. Iar creșterea prețului barilului de petrol este un cadou nesperat pentru bugetul vlăguit al Rusiei, permițându-i să mai finanțeze, cel puțin un an, războiul împotriva Ucrainei.

Ce câștigă Rusia de pe urma războiului din Iran

– Ce câștigă Rusia de pe urma războiului început de SUA și Israel împotriva Iranului? S-a împlinit o lună de la declanșarea lui.
– Câștigă bani, cel puțin 150 de milioane de dolari pe zi, din exportul de hidrocarburi. Bugetul Rusiei era construit pe un preț de referință de 59 de dolari barilul. Până la 28 februarie, petrolul rusesc, soiul Ural, se vindea la terminalele din Marea Neagră și Marea Baltică cu aproximativ 32 dolari. Acum, se vinde cu 65. Deci, și-a dublat prețul și a depășit – pentru prima dată după mult timp – prețul de referință, fixat în 2026 la 59 dolari. Dar diferența de 5 dolari de la fiecare baril nu merge la fondul de stabilizare, numit Fond Naționalnovo Blagasostoianija, fondul național de bunăstare, cum prevede legea, ci direct la buget, pentru finanțarea războiului.

– În urma războiului din Iran, Rusia câștigă bani buni, pe care îi poate folosi pentru campania din 2026. Mai are și alte avantaje de pe urma războiului?
– Mută atenția de la negocierile de pace și drama Ucrainei într-o altă regiune a globului, în Golf, astfel că pur și simplu Ucraina dispare de pe pagina întâi, este expediată într-o notă de subsol pe la mijlocul ziarului.

Războiul din Golf afectează livrările de arme către Ucraina, am văzut cum arsenalul american se epuizează, iar americanii amenință că vor trimite aliaților din Orientul Mijlociu chiar și armele care au fost plătite de europeni pentru a fi transferate Ucrainei.

Pentru a justifica atacul asupra Iranului, Washingtonul a utilizat aceeași retorică pe care și Moscova a folosit-o pentru a-și justifica agresiunea invocând potențiale amenințări militare. Președintele Trump a spus în discursul în care a anunțat atacul că scopul SUA este să-i protejeze pe americani prin eliminarea amenințării imediate reprezentate de Iran. 

Putin și-a legitimat agresiunea prin pretenția că-i protejează pe etnicii ruși de „genocidul” comis de ucraineni și de amenințarea NATO (sau americană, pe atunci) care vine din Ucraina. Trump propune limitarea programelor nucleare și balistice ale Iranului  cu aproximativ aceleași cuvinte cu care Putin declară că solicită condiții de pace care să limiteze capacitățile militare ale Ucrainei, pentru că Rusia se simte amenințată. Sigur că lucrurile sunt mult mai profunde, și nu se limitează la aceste asemănări de cuvinte.

„Doar cineva care are zero cultură istorică poate să creadă că cele două războaie nu sunt legate între ele”

– Totuși, în strategiile de securitate și apărare ale administrației Trump se vorbește despre China și despre nevoia de îndiguire a ei, focus pe Pacific… Are legătură atacarea Iranului cu principalul obiectiv fixat în cele mai importante documente strategice ale acestui al doilea mandat care este China?
– Punerea în aplicare a obiectivului central, care e China, a fost complicată de războiul ruso-ucrainean și de Iran. Erau probleme moștenite de Trump de la vechile administrații, care au explodat în vremea lui Joe Biden, 24 februarie 2022 și 7 octombrie 2023. Dar originea lor e mult mai veche, iar Biden nu poate fi făcut responsabil.

Odată cu venirea din nou a lui Trump la Casa Albă, el s-a distanțat de problema războiului din Europa („războiul lui Biden”, „nu e războiul nostru” ) Iar problema Iranului, o moștenire din primul său mandat, rămăsese nerezolvată.

– Retragerea SUA din acordul nuclear cu Iranul, în 2018, a fost considerată de multă lume o greșeală majoră de politică externă americană și unul din motivele pentru care Iranul era pe punctul de a-și construi bomba atomică în 2024. În plus, Trump era convins că atentatele la viața sa au fost comandate de Teheran. Spre deosebire de Biden, Trump plasa problema iraniană pe lista de priorități, în vreme ce Ucraina probabil că îl încurca în negocierile unor dosare mai mari cu Rusia. Mai sunt și succesele de pe urma încheierii acordurilor Abraham, care într-un fel sunt anulate de atacul Hamas asupra Israelului. Vreau să vă întreb, fiindcă nu cred că s-a discutat prea mult ideea asta: există vreo legătură între cele două dosare, Rusia și Iran, în mintea lui Trump, în acțiunea lui politică?
– Sunt convins că există. Nu mă pricep atât de bine la Orientul Mijlociu, dar legătura mi se pare evidentă. Deci, vedem două registre diferite, lapte și miere cu Rusia, presiune și amenințări cu Iranul.

Imediat după întoarcerea la Casa Albă, Trump proclama doctrina „presiunii maxime” asupra Iranului. Despre dosarul iranian Trump a discutat cu Putin cel puțin de câteva ori. Prima dată, în postarea care urmează celei de-a doua convorbiri telefonice cu Putin. Cei doi anunță că discutaseră nu doar despre Ucraina, ci și despre Iran. Suntem în martie 2025. O lună mai târziu, americanii încep discuțiile cu Iranul, intermediate de Oman. La 9 iunie, Teheranul respinge categoric condițiile americane. Iar 4 zile mai târziu, americanii au început războiul de 12 zile.

– De fapt, israelienii au început atacurile, iar americanii s-au alăturat.
– Exact. Americanii sunt mulțumiți, rușii n-au făcut niciun gest, n-au inițiat nici o acțiune de susținere a Iranului. Teheranul e dezamăgit de Putin. Surse iraniene declară pentru Reuters că războiul a arată că alianța strategică cu Rusia este „inutilă”. Urmează o nouă sucire a lui Trump, care-i mai dă timp lui Putin să mai „lupte puțin”, apoi o serie de două ultimatumuri nefinalizate, urmate de summit-ul din Alaska, unde, iar, unele surse vorbesc despre faptul că cei doi ar fi discutat nu doar despre Ucraina, ci și despre Iran.

Deci, doar cineva care are zero cultură istorică poate să creadă că cele două dosare nu sunt legate între ele. Cred că Trump vrea să rezolve dosarul iranian, iar pentru asta trebuie să se asigure de neutralitatea lui Putin, mai precis de refuzul acestuia de a ajuta Iranul să-și reconstruiască sistemele de apărare antiaeriană și să-și sporească arsenalul de rachete balistice.

„Dosarul iranian, un instrument de șantaj teribil pe care Putin știe să-l folosească în relația cu Trump”

– Și să construiască bombe nucleare, nu?
– Asta nu cred. Putin nu-și strică relațiile cu Netanyahu pentru nimic în lume. Relațiile dintre Rusia și Israel sunt strategice, pe termen lung. Peste 20% din populația Israelului este rusofonă. Asta e un subiect care merită o discuție aparte. (…)

Trebuie spus că influența regională a Iranului din ultimele două decenii se datorează americanilor. Fără invadarea Irakului, iar înainte a Afganistanului, fără Primăvara Arabă și refuzul lui Obama de a interveni în Siria, influența Teheranului ar fi fost disputată cu alte centre de putere. Distrugând aceste centre de putere concurente cu Teheranul (de pildă Bagdadul), Washingtonul a pregătit terenul pentru creșterea influenței iraniene în zona Golfului.

Știți bine că natura are oroare de vid, iar cel mai adesea iranienii n-au făcut decât să ocupe un loc lăsat liber de alții. Asta e rezultatul viziunii strategice americane. Trebuie să le recunoaștem valoarea.

– Să reluăm ideea cu legătura dintre cele două dosare, Iran și Rusia, pentru că e foarte interesantă și explică multe lucruri care păreau ciudate și de neînțeles.
– Deci, pe Trump îl interesează ca Putin să nu livreze arme Teheranului. Așa cum a făcut în trecut. Acum două decenii, când se pregătea să-i critice pe americani la Munchen, Putin i-a vândut Teheranului sisteme S-300, care au fost livrate. La începutul anilor 2020 au fost discuții și pentru S-400, care însă nu s-au materializat.

Problema este că Iranul a ajutat Rusia în războiul cu Ucraina. Aș îndrăzni să spun că ajutorul Teheranului a fost tare important în prima fază a războiului, când Rusia a primit nu doar drone Shahed, care au făcut ravagii prin orașele ucrainene, ci și rachete balistice cu rază scurtă de acțiune, care au prins tare bine Rusiei. Drept mulțumire, Rusia a ridicat din umeri în timpul războiului de 12 zile, spre dezamăgirea Teheranului.

Dosarul iranian este un instrument de șantaj teribil pe care Putin știe să-l folosească în relația cu Trump. Obiectivul este să-l facă pe Trump să întoarcă spatele Ucrainei și să spargă frontul susținătorilor occidentali ai acesteia. Lucru pe care l-a și izbutit.

După dezastrul din Alaska, retorica lui Trump față de Putin s-a înăsprit, a anunțat tarife pentru India pentru că importă petrol rusesc. În vara-toamna 2025, Moscova și Teheran au început să coacă ceva împreună, se vorbește din nou despre proiectul coridorului sudic, chiar de construirea unei centrale nucleare. Dar, bomba vine din paginile revistei Newsweek, care anunță în octombrie 2025 că se pregătește semnarea unui contract de 6 miliarde de dolari pentru furnizarea către Iran a 48 de avioane de vânătoare de ultima generație, SU-35. Au fost săptămânile cele mai tensionate între Moscova și Washington. Trump e foarte nervos, impune sancțiuni Lukoil și Rosneft și începe să vorbească despre furnizarea de rachete Tomahawk Kievului. Aceste amenințări se opresc brusc după convorbirea telefonică dintre Trump și Putin de la 16 octombrie.

Amenințarea „pe care Putin știe s-o folosească pentru a-i manipula pe americani”

– Deci, e vorba de abilitatea cu care Putin îl șantajează pe Trump cu livrări de arme pentru Teheran? Ar fi un fel de as din mânecă pe care Putin îl folosește din când în când în partida cu americanii.
– Este o amenințare pe care Putin știe s-o folosească pentru a-i manipula pe americani. Iranul este un as – că tot ați vorbit de cărți – pe care Putin îl folosește în negocierile cu toți actorii interesați, cu Israel, cu SUA, cu Europa. Când se strică relațiile cu Occidentul, Putin începe să negocieze contracte de livrări militare sensibile către Iran. Când se îmbunătățesc relațiile cu Vestul, Putin votează în favoarea tuturor rezoluțiilor adoptate de Consiliul de Securitate împotriva Iranului.

Ce este foarte îngrijorător, din perspectiva mea, a unui om care se află la București, este răspunsul la întrebările: ce speră Putin să primească și ce este dispus Trump să-i ofere, pentru neutralitatea Rusiei în timpul celui de-al doilea război. Ca urmare a primului, a celui de 12 zile, a avut loc summitul din Alaska. 

Ce așteaptă acum Putin de la Trump? Și poate Trump să-i ofere lui Putin ceea ce vrea acesta? După o lună de la debut, campania împotriva Iranului riscă să se transforme într-un coșmar din care Washingtonul nu știe cum să iasă. Doar o suspendare și demitere a lui Trump ar mai putea salva ceva din prestigiul Americii. Dar nu e momentul pentru așa ceva, deși ar fi un pas logic, care să se bucure de susținere bipartizană la Washington. Dar asta ar șubrezi dramatic pozițiile Americii și aliaților ei în zona Golfului.

Doar un succes semnificativ al Israelului și al SUA care să ducă la eliminarea amenințării iraniene ar slăbi pozițiile lui Putin care ar pierde un instrument important în negocierile cu Trump. Dar un astfel de succes pare acum mai puțin probabil. O victorie simbolică, orice, care să-i salveze fața lui Trump și prestigiul ciobit al Americii ar fi un cadou, pe care Teheranul nu este sigur că vrea să-l ofere.

Alternativa ar fi un eșec politic și militar în Iran, transformarea operațiunii într-un război prelungit, cu un rezultat ambiguu, similar războiului de 12 zile, ceea ce ar întări pozițiile Kremlinului, în relația cu Casa Albă. Iar atunci, ar crește valoarea instrumentului de șantaj al Rusiei care va întări amenințările cu livrarea de materiale militare sensibile Teheranului. Americanii și israelienii s-ar întoarce de unde au plecat. Și chiar mai rău.

Interviul, realizat în 29 martie, a fost publicat inițial în Contributors.ro.