INTERVIU De ce, în doar 5 ani, 40% dintre români au ajuns să creadă că evreii sunt o amenințare pentru societate / Contextul războiului din Israel

„Oamenii care nu vor să recunoască istoria reală a României”

HotNews.ro: Domnule Alexandru Florian, de ce credeți că provocați atât de multă antipatie și ostilitate în spațiu public?
Alexandru Florian: Asta este opinia dumneavoastră sau opinia unui segment al societății civile. Noi suntem convinși că desfăşurăm o activitate în conformitate cu obiectivul Institutului „Elie Wiesel”.

Pentru că există oameni care nu sunt dispuși să recunoască istoria recentă reală a României și sunt oameni predispuși, în România și pe tot globul, să nu se lepede de prejudecăți – și mă refer în special la prejudecățile antisemite și la cele rasiste.

– În spaţiul public din România, în ultimul an s-au extins mesajele şi atitudinile antisemite, arată un raport recent al Institutului, semnat de Adina Marincea, Marius Cazan și Roxana Popa. 40% dintre români, arată raportul, cred că evreii acţionează pentru destabilizarea societăţii în care trăiesc. De ce credeţi că au ajuns ei să gândească aşa?
– Cred că și-au asumat niște prejudecăți, niște mituri pe care le reproduc din ce în ce mai des în spațiul public. Asta reprezintă una dintre modalitățile cele mai facile de a scăpa de frustrările vieții cotidiene într-o societate în care, de la pandemia de COVID și până astăzi, s-au succedat mai multe crize, de la cea medicală la cea guvernamentală de astăzi.

Eu cred că soluţiile de reechilibrare sunt ori greu de realizat, ori produc efecte pe o perioadă mai lungă. Cu cât criza este mai complicată, cu cât sunt mai mulți actorii implicați, soluțiile sunt mai dificile. Și, este adevărat, oamenii nu au răbdare, mai ales dacă se deteriorează nivelul de trai, condițiile de viață de fiecare zi. Și atunci trebuie să-și găsească niște răspunsuri rapide, care nici nu sunt pragmatice, dar sunt mai confortabile pentru psihicul, gândirea, conștientul oamenilor. Tot repetând asemenea formule, ei sunt ceva mai confortabili din punct de vedere psihic, dar nu al vieții cotidiene.

– Dar de ce credeţi că prind aceste idei?
– Noi nu am căutat cauzele lor şi nici nu am propus soluţii în acest raport. Scopul a fost o radiografiere a mentalului colectiv din societatea românească. Să arătăm în ce stare este astăzi România față de acest flagel al antisemitismului. Această radiografiere vrea să tragă un semnal de alarmă şi să solicite reacția societății civile şi a principalilor actori politici.

Antisemitismul este o stare care începe cu o manifestare simbolică, prin mesaje, prin diverse atitudini, printr-un anumit comportament, și care se poate amplifica și poate ajunge la manifestări de violență, de agresivitate. Împotriva unor simboluri, împotriva unor bunuri materiale ale unor evrei sau a evreilor, în general. La noi nu au fost deocamdată decât agresiuni împotriva unor cimitire evreieşti, a unor sinagogi și foarte multe agresiuni verbale.

„Îi ia gura pe dinainte”

– Raportul vorbeşte despre aluzii și amenințări în Parlament, mesaje fățiș antisemite pe stadioane, cărți care pot fi cumpărate de pe eMag, promovarea unor idei antisemite la proteste și la alte manifestații politice, în muzică, în presă, pe rețele sociale. Când le puneți pe toate laolaltă, într-un astfel de raport, vedeți o minoritate zgomotoasă sau un fenomen care a intrat deja în mainstream?
– Fenomenul a explodat în special în extrema societății. În zona de mainstream, de cele mai multe ori, sunt derapaje sau accidente. Adică, nu este scutită de mesaje antisemite sau de respingere, de minimalizare a Holocaustului din România. Dar, cel puțin în ziua de astăzi, sunt excepții. Nu regăsim același autor care să furnizeze în mod repetat acest tip de mesaj. În anumite contexte, cum se spune pe românește, îi ia gura pe dinainte.

Efectul Războiului din Israel

Există şi un context geopolitic internațional. Atât războiul din Ucraina, cât și războiul din Israel, dintre Israel și taberele teroriste Hamas şi Hezbollah din Liban, au generat în spațiul public, cu foarte multă ușurință, fie diferite comparații cu Holocaustul, fie au arătat cu degetul de către un anumit actor politic implicat în aceste conflicte că ar fi vorba de naziști, fasciști și așa mai departe.

Deci au început să se rostogolească în zona asta mainstream diverși termeni care, până acum, erau rezervați în special numai unei anumite epocii istorice.

Atunci când însă am întâlnit asemenea tip de mesaj, având în vedere că autorul mesajului este o persoană publică importantă în România, cu notorietate, am reacționat și am atras atenția că atât istoria Holocaustului, cât și asemenea expresii nu pot fi ideologizate, nu pot fi folosite în confruntarea sau în dialogul politic. Tragedia Holocaustului este dincolo de interpretările ideologizante.

De ce spune că Nicuşor Dan „a greşit prin omisiune”

– Ce mesaj credeți că a vrut să transmită și ce mesaj a ajuns să transmită în cele din urmă președintele Nicușor Dan prin decorarea veteranului de război Ion Vasile Banu?
– Vă spun foarte deschis: Institutul „Elie Wiesel” a dat un punct de vedere la momentul respectiv. Opinia noastră instituțională este aceea că Administrația Prezidențială trebuia să se documenteze sau să primească un dosar….

– L-a primit de la MApN.
– Da, dar incomplet din punct de vedere al documentării. Vorbim, pe de o parte, despre persoana Ion Vasile Banu – documentele istorice de arhivă militară nu o leagă în mod direct de acțiuni împotriva populației civile în Basarabia sau în Transnistria, acolo unde a fost regimentul din care făcea parte. Există însă documente edificatoare că grupări, detaşamente din Regimentul 89 Infanterie au acționat în Pogromul de la Iasi și în Basarabia, în acțiuni cu caracter pogromist împotriva populației evreiești.

Din punctul nostru de vedere, Administrația Prezidențială, atunci când a fost chemată să evalueze și să decidă dacă se conferă o diplomă, o decorație persoanei respective, trebuia să judece și să decidă având în față cele două situații: regimentul din care a făcut parte și persoana respectivă. Din punct de vedere ale acțiunilor se pot disocia, dar din punct de vedere simbolic?

Dacă Preşedinţia a ales să-l decoreze, noi credem că ar fi fost firesc măcar să-i explice trecutul militar: adică din ce unitate a făcut parte, ce au făcut unităţile din Regimentul respectiv. Ca să arate şi măsura în care ei cred că se pot disocia. Fapt este că la Preşedinţie nu a sosit o informare istorică completă, adică Ministerul Apărării nu a furnizat chiar tot istoricul acestui regiment.

– A greșit sau nu a greșit președintele decorându-l?
– A greșit prin omisiune. I-a dat cu toată deschiderea decorația respectivă fără măcar să menționeze acest trecut al Regimentului din care a făcut parte. Decorând o persoană dintr-o unitate militară mai largă, este firesc că simbolistica gestului respectiv se răsfrânge și asupra instituției.

Vasile Banu nu a acționat de unul singur în actele lui de bravură militară, ci pentru că a fost cu o anumită unitate într-un anumit context. Eu vreau să sper că, dacă la nivelul Administrației Prezidențiale se știa tot istoricul militar și civil al Regimentul 89 Infanterie, Președinția ar fi stat pe gânduri. Şi poate ar fi pus această virgulă: îl decorez pe Vasile Banu, deși Regimentul din care a făcut parte…

Cum îşi explică reacţia preşedintelui la „Legea Vexler”

– Cum vedeţi poziţionarea preşedintelui cu privire la rezistența anticomunistă din Făgăraș?
– Tema e din vara anului 2025, legată de un proiect legislativ care a devenit lege ulterior, cu majoritate de voturi în Parlament („Legea Vexler”, care a modificat OUG 31/2002 privind interzicerea organizaţiilor, simbolurilor şi faptelor cu caracter fascist, legionar, rasist sau xenofob, n.r.). Conținutul proiectului legislativ este legat de memoria evreiască din România, în special de tragedia evreilor din al Doilea Război Mondial. După aprobare, legea a mers la promulgare, iar președintele a exprimat câteva îndoieli și a trimis-o la Curtea Constituțională. Apoi, a oferit o explicație publică în care a amintit acest caz legat de Făgăraș.

– Cu privire la Fundaţia „Ion Gavrilă Ogoranu”.
– Eu sunt convins că, pentru majoritatea oamenilor, cazul era necunoscut. Era vorba de un ONG pe care preşedintele l-a amintit, fără să-l denumească. ONG-ul are sediul în București. Într-adevăr, poartă numele unei persoane care a activat în Munții Făgăraș, un activist anticomunist în anii ‘50 și începutul anilor ‘60. Așa cum singur declară în memoriile pe care le-a scris după 1990, el a fost și a rămas legionar. La înmormântare, sicriul lui a fost îmbrăcat în steagul Mișcării Legionare. Deci este vorba de o organizație neguvernamentală, făcută să-i promoveze memoria. Or, a promova memoria înseamnă să promovezi valorile, poate şi acţiunile persoanei respective.

Adresa Preşedinţiei către Curtea Constituțională nu numai că punea întrebări privind constituționalitatea unor articole din lege, ci întreba dacă legea în integralitatea ei nu ar fi neconstituțională. Ceea ce ar fi însemnat, practic, că din 2002 și până acum a acționat degeaba, atât cât a acționat. (Legea a modificat Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 31/2002 privind interzicerea organizaţiilor, simbolurilor şi faptelor cu caracter fascist, legionar, rasist sau xenofob, n.r.).

Cred că exemplul pe care l-a dat preşedintele a fost complet prost ales: o organizație care e la Făgăraș, dar nu e în orașul Făgăraș și care promovează memoria unui lider lider local legionar.

Ion Gavrilă Ogoranu, în ianuarie 1941, la rebeliunea legionară, era la liceul din Făgăraș și, după ce mobilizase câțiva elevi, stătea pregătit să fie chemat la Brașov și să participe direct la rebeliune. Astea sunt documente istorice, le poate studia oricine la CNSAS. El nu a mai fost chemat, a rămas ca o unitate în așteptare, în linia din spate a bătăliei pentru putere. El mai are și niște episoade foarte dubioase în lupta din munți pe care a săvârșit-o: se pare că există documente că ar fi împuşcat un coleg din tabăra pe care o coordona.

„Depinde şi de ce alegi să citeşti…”

– Un raport publicat pe site-ul Administrației Prezidențiale şi întocmit de Grupul de Reflecție Strategică „România în UE”, în care se vorbește despre identitatea națională, spune că „lupta cu naționalismul radical nu se poate purta cu instrumente penale”, pentru că ar fi contraproductivă și că trebuie combătute ideile, nu oamenii. Dumneavoastră sunteţi de acord?
– Eu cred că aici nu contează opinia mea. Contează opinia societății. În România, există două instrumente de a combate mesajele radicale, rasiste și antisemite.

Pe de o parte, trebuie să existe ceea ce se cheamă confruntarea de idei, care trebuie să fie în spațiul public, într-adevăr. Adică prin opinii sau analize, prin publicații de specialitate academice sau de popularizare.

Iar omul obișnuit, având acces la informație deschisă, își poate face o opinie – e adevărat că selecția depinde şi de ce alegi să citești, ce film alegi să vezi, ce cântec alegi să asculți, ce YouTube alegi să vezi și să asculți în același timp.

„Sute de mii de concetățeni, civili, au murit degeaba”

Iar pe de altă parte, România nu este singura țară din lume care oferă și aceste instrumente legislative. Ele reglementează, pe de o parte, interzicerea manifestărilor radicale care, de fapt, subminează democrația. Pe de altă parte, legislaţia are şi caracterul de a promova memoria victimelor Holocaustului.

Aceste legi sunt votate de Parlament şi au plecat de la o anumită realitate: există un risc în societate ca, prin aceste tipuri de manifestări, să asistăm fenomene de destabilizare, de conflict social.

Or, aceste confruntări nu fac bine într-o societate, pentru că pun în pericol stabilitatea, posibilitatea dialogului, posibilitatea înțelegerii, a explicării și așa mai departe.

De altfel, au fost sute de mii de concetățeni care au murit absolut degeaba – populație civilă, deci nu era implicată într-un conflict militar. Or, societatea are datoria să arate faptul că a greșit și să le recunoască statutul de victimă.