INTERVIU Florin Iepan: "Ce spui despre un documentar facut de sute sau mii de oameni cu telefoanele mobile din dotare, aflati in cautarea adevarului despre Odessa?"

Cineastul Florin Iepan, care e in lucru cu documentarul „Odessa”, unde trateaza despre masacrul din octombrie 1941, cand armata romana a ars de vii, din ordinul maresalului Ion Antonescu aproape 22.000 de civili ucrainieni, majoritatea evrei, a explicat pentru HotNews.ro in ce stadiu e filmul, ce directie a luat-o acesta din 2009 incoace si ce a intentionat prin „experimentul social” de la Muzeul Taranului Roman din 21 martie.

Iulia Blaga: Ce reactii sperai sa obtii de la cei care au venit la MTR? Nu crezi ca aceasta modalitate de a face „experiment social” si de a spune: „Din momentul asta eu iau mana de pe volan. Pledez pentru un soi de opera colectiva” a derutat publicul si ca acesta nu a inteles ce vrei de la el?

Florin Iepan: Inainte de toate, as vrea sa punem lucrurile intr-un context anume. Ce avem aici? Cel mai intunecat moment din istoria noastra moderna. Peste 20.000 de civili sunt ucisi de catre soldatii si jandarmii romani. Cand? Acum 70 de ani, intr-o tara straina. De ce? Pentru ca erau evrei. Pretextul oficial? Represalii de razboi pentru aruncarea in aer a comandamentului militar romanesc din Odessa.

E aceasta una dintre cele mai mari executii in masa din timpul razboiului? Cu siguranta, da. Au fost implicate trupele germane? Nu. Episodul Odessa e parte a unui proces de purificare etnica pus in opera de statul roman? Cu siguranta, da. Ce stiu romanii despre Odessa? Mai nimic. Sunt dispusi romanii, in marea lor majoritate, sa admita faptul ca Romania a fost o tara fascista, care dincolo de Nistru a dus un razboi de ocupatie? Nu.

A fost Romania un caz izolat in epoca? Nu, tarile central si est-europene, in mare parte, au dezvoltat regimuri nationaliste de extrema dreapta. Un documentar clasic de factura istorica pe tema Odessa este solutia? Nu. De ce? Pentru ca e mult mai util sa descoperim in ce masura societatea romaneasca s-a schimbat sau nu in acesti 70 de ani.

„Metaforic vorbind, toti am fost la Odessa in octombrie 1941”

I.B.: Spuneai la MTR: „Fascismul a fost munca colectiva a bunicilor nostri. Daca am fost impreuna, atunci de ce trebuie sa strang eu singur cadavrele azi si sa le mai si numar?” Cum se poate face un documentar colectiv despre o vina colectiva?

F.I.: Intamplarea de la Odessa din octombrie 1941 este un fenomen prea amplu, care are un potential de dezbatere publica urias. Eu propun ca solutie un soi de opera colectiva „derivata” din conceptul de memorie colectiva, vinovatie colectiva, amnezie colectiva, undeva in zona asta… Iti mai aduci aminte de „Cantarea Romaniei”?

Ce spui despre un documentar facut de sute sau mii de oameni cu telefoanele mobile din dotare, aflati in cautarea adevarului despre Odessa, dar in ultima instanta aflati in cautarea adevarului despre ei? Autocunoasterea pentru mase. Cam aici vreau sa ajung.

Cine isi imagineaza ca eu, autorul acestui documentar, am de gand sa fiu eroul pozitiv care drege si face de unul singur pentru ca o fractiune din romanii responsabili sa puna capul pe perna linistiti se inseala. Metaforic vorbind, toti am fost la Odessa in octombrie 1941, si ma intreb de ce eu, cel care propune acest subiect pe agenda publica, sa rezolve singur problema.

Eu nu pot fi eroul pe care se asteptau sa-l intalneasca cei care au venit in 21 martie la MTR. Eu traiesc din aceasta profesie. Ei, cei 300 de oameni care au venit acolo sunt eroii autentici. Imi pare rau ca n-am reusit prin acea discutie sa asigur confort sau predictibilitate celor ca tine, care se asteptau sa vada un film finit si eventual o discutie cu istorici si comentatori care sa ma bata pe umar admirativ. Asta e.

Intalnirea de la MTR trebuie sa fie punctul zero al unui grup de lucru sau de reflexie, multidisciplinar, care sa se dezvolte complementar sau poate independent de filmul meu. Asa imi doresc si stiu ca asa o sa fie pentru ca noi suntem mai buni decat bunicii nostri si un pic mai intelepti decat Noica, Cioran si Eliade cand aveau varsta noastra.

I.B.: Te-ai gandit sa nu folosesti material din ce a filmat operatorul tau pentru ca nu ti s-a parut interesant sau pentru ca s-a spus – si la acea intalnire, si pe urma, in presa – ca dezbaterea a fost un pretext ca sa filmezi pentru documentar?

F.I: Selectia materialului filmat nu este problema mea la acest moment. Habar n-am daca discutia de la MTR se va regasi in film sau in making of-ul filmului. Chiar daca nu a fost organizata de catre mine, dezbaterea de la MTR a fost o intamplare, parte din awareness-ul public de care vorbeam. Nu cred ca am pacalit pe nimeni. Toti romanii au fost pacaliti timp de 70 de ani din moment ce habar n-au care a fost clipa cea mai intunecata din istoria lor.

Sunt cateva adevaruri care, din punctul meu de vedere, nu se spun niciodata: Dupa Marea Unire, unul din trei locuitori ai Romaniei nu era roman. Drepturile acestei treimi din populatia Romaniei Mari au fost incalcate sistematic, pana in punctul in care unora li s-a retras si cetatenia romana (vezi guvernul condus de Patriarhul Miron Cristea cand 225.000 de evrei romani au ramas fara cetatenie).

Romania a predat cheia democratiei de buna voie in `38, cand Carol al II-lea a renuntat la constitutia din `23. Exista intelectuali romani cunoscuti care au avut un comportament iresponsabil in perioada interbelica si sunt direct responsabili pentru venirea la putere a extremei drepte, pentru consolidarea statului fascist si pentru crimele puse in opera de acesta. Cartile lui Eliade, Cioran sau Noica nu trebuiesc retrase din bibliotecile publice, dar atitudinea lor din epoca poate si trebuie sa fie pusa in discutie acum, cand nationalismul si atitudinile xenofobe revin in forta in toata Europa.

In 1940, toti conducatorii Romaniei au dat dovada de iresponsabilitate si cinism cand si-au abandonat proprii cetateni in urma ultimatului dat de sovietici, pentru ca apoi sa exploateze abuzurile autoritatii sovietice impotriva romanilor ca o justificare pentru actiunile de purificare etnica de pe frontul de Est. O rezistenta armata chiar si de cateva zile le-ar fi permis soldatilor romani sa-si apere onoarea si ar fi dat o sansa civililor si administratiei sa se retraga. Exemplul Finlandei ma scuteste de orice comentariu.

Razboiul cu sovieticii a fost o aventura revansarda si iresponsabila a unui regim fascist care isi imagina ca poate sa puna bazele unui imperiu romanesc. Niste fanatici inconstienti care au trimis la moarte sigura sau prizonierat sute de mii de soldati romani in numele unui basm national.

Il citez aici cu un fragment de cantec ostasesc autentic pe care Neagu Djuvara, tanar cadet, il canta pe front la Odessa :„Tara nostra romaneasca/Nu va ramanea regat/Ea va fi imparatie /Si Mihai va fi-mparat”. Antonescu era convins ca razboiul o sa tina cateva luni si ca e sansa noastra istorica sa facem Romania super mare, dar avea o problema: evreii basarabeni si cei din Ucraina.

Rezolvarea problemei o gasim in Raportul Wiesel. Trei ani mai tarziu, la 23 august 1944, tot establishment-ul romanesc, care l-a felicitat pe maresal pentru cucerirea Odessei, se dezice total de Antonescu, il ofera pe tava sovieticilor si arunca soldatii romani intr-un razboi care nu era al lor. Mai mor alte zeci de mii de romani degeaba pentru ca Regele Mihai si altii sa-si colectioneze medaliile de la sovietici si sa-si asigure supravietuirea politica inca patru ani de zile pana in 1948.

Daca ne imaginam ca discutia despre crima de la Odessa e inutila si ca politicienii nostri de azi si din anii ce vor veni nu sunt in stare de astfel de gesturi de oportunism pe spatele nostru inseamna ca o sa ne meritam soarta. E posibil ca Uniunea Europeana ca structura sa fie o amintire peste cativa ani si atunci cine o sa le mai dea peste mana extremistilor si radicalilor de tot felul cand acestia vor veni cu solutii luate din comentariile de pe internet? Haideti sa privim ceva mai departe. Avem obligatia asta.

„CNC s-a depasit pe sine ca sa gaseasca o solutie sa-mi aprobe numai o treime din creditul solicitat”

I.B.: In ce stadiu esti, de fapt, cu filmul? Am inteles ca ai 60 de ore de material filmat, din care ne-ai aratat un trailer de 10 minute. Cand planuiesti sa-l termini, pentru ca o sa-l termini, nu?

F.I.: Sunt intrebat de catre cunoscuti inca din 2009 daca am terminat filmul, iar eu raspund de fiecare data ca nu am ce sa termin daca voi nu ati inceput nimic. Toti stiu ce trebuie sa fac cu acest subiect, cum trebuie sa abordez problema si in final ce fel de documentar trebuie sa ofer ca sa avem si noi un film in care sa ne punem putina cenusa in cap si apoi sa mergem mai departe. Dar eu nu sunt asa de sigur de mine si nici de parcursul pe care vreau sa-l urmez, mai ales ca in viziunea mea de moment filmul este un making of al unei campanii de awareness.

Mai e si problema resurselor. Ca sa finantezi o campanie moderna de awareness iti trebuie bani pentru ca trebuie sa-ti faci loc printre reclame la detergenti, masini si bere. Asta presupune sprijin de toate felurile si bani mai multi decat productia propriu-zisa a filmului.

Nu am gasit pe nimeni care sa se ofere sa-i gaseasca in locul meu si trebuie spus ca am primit foarte multe refuzuri directe sau tacite chiar de la organizatii sau personalitati care nu ar fi avut decat de castigat daca mi-ar fi intins o mana de ajutor: BNR, HBO Romania, Secretariatul General al Guvernului, Ministerul Educatiei, Editura Video a Ministerului Culturii, Presedentia Romaniei, Casa Regala, Erste Fundation.

In 2008, la concursul de proiecte de la Centrul National al Cinematografiei scenariul filmului „Odessa” a avut cea mai mare nota din toate sectiunile de concurs, dar conducerea CNC s-a depasit pe sine ca sa gaseasca o solutie sa-mi aprobe numai o treime din creditul solicitat.

Iar televiziunea publica imi aproba pe vremea domnului Sassu o cofinantare de 70.000 de euro care odata cu venirea domnului Lazescu se transforma in 70.000 de RON din care, pana la urma, am primit – ca la radio Erevan -, mai putin de o treime. Despre sustinerea pe care am avut-o din partea TVR in perioada Nicolau pentru promovarea documentarului meu despre decretei nici nu poate fi vorba.

I.B.: Si cine te-a sprijinit?

F.I.: Cine isi imagineaza ca in spatele proiectului „Odessa” se afla tot felul de organizatii internationale obscure care finanteaza cu bani grei compromiterea Romaniei e sarac cu duhul sau poate prizonier al „antisemitismului rezidual” care, culmea, face ravagii tocmai printre romanii cu un anumit grad de educatie.

Partea buna e ca sunt oameni si institutii care ne-au sprijinit sau intentioneaza sa o faca de aici incolo: ICR Londra, ICR Praga , MDR (ARD) – postul public din Germania, Programul Media al UE, Duna Tv – Ungaria, Publika Tv – Republica Moldova, DR – postul public din Danemarca, NRK – postul public din Norvegia, Yle – postul public din Finlanda, SWT – postul public din Slovacia, TG4 – postul public din Irlanda, BBC – postul public din Anglia, IBA – postul public din Israel, Sunny Side of the Doc, Radio Guerrilla, CriticAtac, „Dilema Veche”.

„Ce traim noi azi seamana foarte bine cu perioada interbelica”

I.B.: In interviul pe care l-ai acordat HotNews.ro in 2008, cand te pregateai sa te apuci de proiect, spuneai ca doresti sa faci un documentar istoric. Ce te-a facut sa-ti schimbi hotararea si cum faci acum filmul? E filmul unei imposibile campanii de awareness si, prin asta, o campanie in sine?

F.I.: A fost tocmai interviul tau din 2008 si, mai ales comentariile unor anonimi – extrem de violente, isterice, antisemite si xenofobe. Am realizat atunci ca un film conventional ar fi inutil, ar ingropa subiectul Odessa a doua oara. Ar fi un adevar spus doar pe un sfert. Si atunci am decis sa ma folosesc pe mine, autorul filmului, ca pe un soi de agent provocator, ca sa aduc la lumina aceasta masa nationalista si conservatoare care a blocat orice discutie serioasa despre asumarea istoriei. De la Odessa mai avem doar cateva poze, exista un singur supravietuitor si mai multe marturii, dar nu foarte multe. Ucraineanul de rand e la fel de dezinteresat ca si romanul de rand.

Dar ce traim noi azi seamana foarte bine cu perioada interbelica: o certa confuzie a valorilor, o clasa politica compromisa in totalitate, o lipsa de coeziune sociala si o disolutie progresiva a statului. Problemele grave nu incep cu minoritarii, de fapt ei nu au fost niciodata problema, dar toate crizele majore din istoria noastra au avut consecinte grave asupra minoritarilor.

I.B.: Crezi ca, vazand documentarul tau, presedintele Basescu se va duce la Odessa si va recunoaste vinovatia colectiva a Romaniei? Daca presedintele tarii ar recunoaste oficial vina colectiva de a fi ucis 22.000 de oameni nevinovati la Odessa, ar fi suficient ca societatea sa inceapa sa se vindece?

F.I.: Romania si-a asumat oficial responsabilitatea pentru crimele regimului Antonescu printr-un document oficial denumit generic Raportul Wiesel. Domnul presedinte nu are nicio obligatie oficiala sa faca in plus ceva. Dar are o obligatie morala, ca fiecare dintre noi, sa se intrebe: in circumstantele de atunci el, personal, cum s-ar fi comportat?

Cum s-a comportat primarul Odessei, domnul Pantea, un functionar numit de Antonescu la post, care a salvat cateva sute daca nu cateva mii dintre cei care au fost evacuati catre Dalnic in vederea executarii lor, sau altfel?

Daca Odessa va fi o tema de discutie pe agenda publica, atunci cred ca presedintele s-ar gandi serios ca fix la 70 de ani de la aceasta tragedie a sosit momentul ca domnia sa sa fie primul oficial roman care sa treaca Nistrul si sa isi asume public responsabilitatea pentru ce s-a intamplat acolo. Domnul Basescu a afirmat ca trebuie sa ne tinem cuvantul dat minoritarilor la Marea Unire din 1918. Astfel a demonstrat ca stie sa aiba o relatie corecta cu istoria. Asta este forma suprema de patriotism: sa respecti cuvantul dat de predecesorii tai si sa-ti asumi greselile lor ca si cum ar fi fost ale tale. Restul e tacere.

I.B.: In final, o sa-ti pun o intrebare care sa lamureasca dilemele de pe net: esti evreu ?

F.I.:Dupa tata, sunt geto-dac liber din Maramures. Dar definitoriu este faptul ca sunt din Timisoara.