Imaginea aceea, este falsă de cele mai multe ori, e o manipulare. După Elțin, a apărut un personaj de marketing politic, care a spus: „Eu pot să-l fac președinte și un cimpanzeu dacă vreau. Am asemenea tehnici de manipulare încât pot să scot pe cine vreau eu președinte”.
În țările democratice, în care nu-i cunoști personal pe cei pe care îi alegi, este o marjă mare în a te înșela. Noi eram informați cu privire la Nicușor, l-am creditat, USR, activism civic înainte…
„Reagan nu era matematician, era actor. Dar ce președinte a fost!”
– Matematician, olimpic…
-Reagan nu era matematician, era actor. Dar ce președinte a fost! Nu are legătură. Meseria politicianului nu este legată de premii Nobel, de doctorate strălucite și așa mai departe.
Nu înseamnă că nu e nevoie de oameni care asimilează marile idei ale omenirii, dar asta nu înseamnă că știu să se ghideze după ele neapărat.
Nicușor Dan, „cel mai rapid perdant al istoriei scenei politice din ‘90 încoace”
– Ce l-ar putea salva din punct de vedere politic pe Nicușor Dan?
– Nimic. Absolut nimic. Este, cred, cel mai rapid perdant al istoriei scenei politice din ‘90 încoace.
Nimic. A reușit să joace atât de prost cărțile încât nu mai are nicio șansă de niciun fel. Este ceea ce se numește, dacă i se poate spune om politic, terminat. Capitalul lui politic în clipa de față e zero. E falit.
Binele nu știe să se organizeze ca răul
– Ce ar putea salva România?
– Eu nu nu intru în jocurile comentatorilor: „păi s-ar putea să fie așa și să vină cutare”… Acestea sunt deliruri, nimeni nu poate să-ți dea o formulă fermă.
– Ce vă dă speranță, ca să reformulez întrebarea?
– Mi-ați pus o întrebare metafizică. Când vorbești de speranță, pui pe cântar binele și răul. Speranța înseamnă să crezi că binele va reuși să învingă și că răul va pierde până la urmă. Scuzați-mi deformările profesionale, un gânditor mare danez a spus că binele are splendoarea fragilității, are în el o delicatețe enormă, și că nu știe să se organizeze așa cum o face răul în vigoarea lui.
„O țară atacată e obligată să se apere”
Și atunci îți pui întrebarea: cum poate binele să câștige din moment ce binelui, fiind din capul locului construit în contradicție totală cu răul, îi e foarte greu să folosească armele răului pentru a învinge?
Este pus într-o situație foarte neplăcută: pe de o parte, detestă armele răului, dar nu se poate apăra de rău decât preluând, de asemenea, armele lui.
O țară atacată e obligată să se apere. Apărarea înseamnă a da o replică. Se pune problema: ce oameni cu virtute vom avea, care știu să folosească replicile adecvate pentru a face ca binele să învingă? Îi așteptăm. Îi avem.
„Eu m-am simțit prost când cineva s-a uitat la mașina pe care mi-a pus o editură la dispoziție”
E atât de coruptă țara asta în clipa de față, încât m-am pomenit că, de câte ori câștigam bani, îmi venea să-mi cer scuze. Nu știu dacă înțelegeți ce spun.
Oamenii s-au obișnuit să creadă că atunci când cineva câștigă bani, nu poate să îi câștige decât pe o cale coruptă. Există oameni care au mers cu faptele, cu bucuria de a munci până în punctul în care au pus pe picioare o firmă gen Dedeman, care este o bucurie a acestei țări. Iată că se poate să-ți depășești granițele prin geniul tău de a pune pe picioare o afacere.
Și ca el mai sunt și alții. Dar în rest, oamenii când aud că ești bogat, consideră că asta este o vină, că ai făcut ceva.
Dacă ai întreba dacă Federer e vinovat că a terminat cariera strălucită de mare tenismen și că e suspect că e corupt? Ai râde, nu? Eu m-am simțit prost când cineva s-a uitat la mașina pe care mi-a pus o editură la dispoziție.
„Sunt televiziuni care au mărunțit creierul românilor vreme de mulți ani. Au făcut praf softul de gândire al țării asteia”
Știți, oamenii se uită și spun: „Are profituri”. Dar asta nu înseamnă că furi. Ai ajuns ca să pui profitul automat sub aparența înșelării. Deci acolo suntem. Și mai e ceva, televiziunile.
Cum se poate? Care Dumnezeu va judeca vreodată televiziunile de la noi pentru faptul de a fi dat celebritatea pe mâinile oricui?
Uitați-vă ce au făcut România TV, Realitatea, Antena 3 cu cu Veștea.
Astea sunt televiziuni care au mărunțit creierul românilor vreme de mulți ani. Au făcut praf softul de gândire al țării ăsteia. Prin manipulări incredibile, prin cultivarea urii, prin asmuțire și așa mai departe.
„Băsescu a fost socotit un trădător de către partide”
– Există o tradiție a dezamăgirii în ceea ce-i privește pe președinții României, care au ajuns la putere printr-un val masiv de suport popular, cu multă speranță și au fost percepuți drept salvatori…
– Iohannis la fel a venit. Ne scăpa de Ponta.
– În toate cazurile, președinții au dezamăgit.
– Nu Băsescu. Nu Băsescu. Știți, eu sunt „băsist”. Asta este o etichetă. Băsescu a fost socotit un trădător de către partidele din lumea în care venea.
În clipa în care s-au pomenit că acesta condamna comunismul la scenă deschisă, ca regim ilegitim și criminal, au spus: „Unul de-al nostru ne condamnă pe noi și pe el?”
Or, el a făcut pasul prin acele lucruri pe care le-a realizat: activarea justiției, scoaterea justiției de sub puterea clasei politice, depolitizarea justiției, mână liberă procurorilor, activarea DNA și așa mai departe, toate acestea au displăcut enorm.
El și-a făcut treaba, el a adus România în mod categoric spre NATO, Occident. Indiferent că au venit alții înainte, el a făcut-o cu o fermitate anume. Dar nu discutăm acum despre ce a făcut președintele Băsescu…
„Ciprian Ciucu e un tip dintr-o bucată. Crede cineva că ceea ce i s-a montat acum e adevărat?”
– Și cum se scapă de o justiție coruptă?
– Vă spun. Există oameni politici formidabili. Totul este să reușim cumva să le punem calitățile în valoare.
Ilie Bolojan este un personaj care are o ținută, El nu poate fi atacat în mod mârșav, cum au fost atacați, zilele acestea, Ciprian Ciucu, la București. Și Dominic Fritz la Timișoara. Nu poate. N-au cum să practice ceva atât de josnic cu el, „hai, puneți justiția pe Ilie Bolojan”. Nu, asta nu merge. Oana Gheorghiu, iarăși, o persoană de o ținută impecabilă.
Noi avem nevoie de caractere acolo. Diana Buzoianu, ministra Mediului. Nu pot să vă spun câtă admirație am pentru ea. Ce ținută, ce curaj, ce vârtute! Ce vârtute are când iese în fața băieților de la Romsilva, care vin cu topoare la poarta Ministerului!
Și ea iese între ei și le spune: „Ce vreți? N-o să vă las în continuare să vă dați prime de 20.000 de euro și de 100.000 de euro. Plecați de aici!” Câți oameni pot să facă asta? Ciprian Ciucu e un tip dintr-o bucată. Cineva crede că ceea ce i s-a montat acum e adevărat? Mă rog, treaba fiecăruia.
Dominic Fritz… Nu vedeți? Sunt atinși tocmai oamenii care sunt speranța pentru redresare. Asta înseamnă corupția justiției.
„Dați-mi voie să nu mai cred în dovezile din dosar de azi ale justiției, așa cum arată ea”
– Așadar, credeți că ce se întâmplă acum, în justiție, în cazurile Ciucu și Fritz, are la bază un atac orchestrat?
– „Îi punem la punct. Îi aducem unde trebuie. Îi scoatem din joc”. E atât de ușor, calomnia prinde nemaipomenit de tare în România. Nemaipomenit. Am un mare respect pentru el, pentru Ciucu, și proiectele lui legate de București și tot, dar eu cred că a făcut greșeala să pronunțe cuvintele „vinovat” și „nevinovat”. Nu se pune problema în cazul lui să spună „Nu sunt vinovat, sunt nevinovat”. Nu are nicio vină, nu trebuie să vorbească așa. Să spună pe față că este pur și simplu o instrumentalizare a justiției împotriva lui.
– Deocamdată nu știm ce dovezi sunt în dosar, sunt lucruri care nu ne sunt cunoscute în cazul lui Ciprian Ciucu.
– Dați-mi voie să nu mai cred în dovezile din dosar de azi ale justiției, așa cum arată ea. Nu. Ce-au făcut cu judecătorii care au îndrăznit să ridice glasul…
„Noi nu suntem conștienți că nu ne ducem la un ghișeu ca să cerem un privilegiu”
– Ați oferit o imagine foarte evocatoare. Suntem pe sârma istoriei. Ce le-ar putea ajuta să ne echilibrăm dincolo de exemplele particulare de oameni, ca sistem?
– În primul rând ne poate ajuta faptul că nu suntem undeva în Asia, ci suntem, chiar și dacă la marginea Europei, la granița de Est a Uniunii Europene, în Uniunea Europeană. Nu au interesul să ne lase din mână să se joace o mână de oameni corupți, o justiție coruptă să se joace cu noi. Pentru că se joacă și cu ei. Le slăbesc frontul.
Noi nu suntem un popor obișnuit să se bazeze pe el și pe dreptul lui de a reacționa ca reprezentat. Reprezentatul poate să le ceară în democrație reprezentanților, celor pe care i-a ales cu condiția să îi slujească interesul. Or, noi nu suntem conștienți că nu ne ducem la un ghișeu ca niște modești și cerem un privilegiu. Nu știm să ne cerem drepturile în fața acestor oameni care ne deposedează de dreptul elementar al oricărui individ într-o democrație: a cere să fie slujit.
„Știți care a fost reacția poporului român? Un banc”
Știți, mă uitam, ce răspuns a dat poporul român zilele astea la tot ce s-a petrecut, bălmăjeala politică uriașă, cu ia-l pe Tomac, lasă-l pe Tomac. Ce a făcut poporul român? În loc să fie capabil să se mobilizeze și să iasă în stradă așa cum se iese în orice democrație când drepturile populației sunt călcate în picioare, știți care a fost reacția?
Un banc. Superb, dar noi prea ne-am scos cu bancuri. În comunism trăiam din bancurile contra lui Ceaușescu. Râdeam de neprăpădeam, apăreau anecdote.
Știți care e bancul? „Să nu cumva să răspundeți la numere necunoscute, s-ar putea să fie președintele care vă propune să fiți prim-ministru”. Râzi, e foarte bun bancul, bravo celui care l-a născocit, dar e atât de jalnic de puțin.
„Un popor zdrențuit și condus de niște tipi care trăiesc prin tunuri financiare”
În afară de discuțiile din studiouri precum cele de la Digi24, la B1 sau mai știu unde, în rest nimic. Nimic, nicio reacție. Cum adică?
Chiar suntem un popor făcut varză în clipa de față. Suntem zdrențuiți. Efectiv, cine ne privește de pe altă planetă spune: „Săraca România. Uitați-vă la ea, trei milioane de oameni au plecat, iar restul e un popor zdrențuit și condus de niște tipi care trăiesc prin tunuri financiare”.
Cum se poate să-ți crească PIB-ul și acela să devină masa de furt a câtorva zeci de mii de oameni? Milioanele care produc taxele și produc bugetul sunt devalizate în zece ani sistematic.
Nimeni nu i-a atras la răspundere pe oamenii care au luat banii din buget, i-au difuzat pe canalele tradiționale, la clienții politici, la primarii partidului nostru și mai departe. PSD gândește cum să țină cu dinții de sursele de venituri, adică bugetul la discreția guvernului care dispune de el.
Momentul de glorie al societății civile din România
– Cel puțin unii români se mobilizează și au fost multe proteste în România, oamenii au ieșit în stradă.
– Când Grindeanu a dat acel OUG 13, noaptea ca hoții, atunci a fost momentul de glorie al societății civile în România din toată istoria ei. 600 de mii de oameni au ieșit în toată țara să protesteze, asta nu s-a întâmplat niciodată în România.
Dar Grindeanu nu a pățit nimic după aia, absolut nimic că a făcut acel atentat teribil la adresa justiției că asta făcuse, desființase justiția, ceea ce între timp s-a reușit. Dar atunci existau ONG-uri care au capabile să mobilizeze oamenii?
Acum Declic, o mare organizație neguvernamentală, se plânge întruna că este atacată, că este sub presiune din toate părțile.
„De ce e România așa cum e acum?”
Ați publicat recent, la editura Humanitas, „Strigoii Noștri”, o critică la adresa politicienilor care nu își iubesc țara. Ați publicat cartea înainte de criza politică pe care o traversăm de mai bine de o lună. Ce ați adăuga astăzi?
– Titlul acelei cărți spune un lucru simplu: că strigoii sunt vizitatori recurenți, tot vin peste tine deși au murit și îi vizitează pe cei vii când cei vii au crezut că au scăpat de ei.
E o metaforă, desigur, pentru a spune că oamenii descalificați public din clasa politică, de-a lungul acestor 35 de ani, au părut, în repetate rânduri, că dispar din peisaj și reveneau, după ce erau discreditați total, în posturi mai mari decât aveau înainte, cu funcții mai mari.
Reveneau senini după ce ieșeau de la închisoare, erau puși pe listele de alegeri în timp ce erau la închisoare uneori. În sensul acesta, senzația că nu mai scapi de o clasă politică este masivă.
Însă, dacă aș avea cartea de trimis la tipar de-abia acum, aș spune două, trei lucruri care cred că explică situația în care ne aflăm în clipa de față.
De ce e România așa cum e acum? Discuțiile la buletinele de știri nu încep cu o întrebare de genul acesta, nici nu ajung la ea. De ce e România așa cum e acum? Dintr-un motiv înfiorător de simplu, pe care oamenii nu îl conștientizează.
„La noi nu s-a făcut confruntarea cu trecutul”
Să luăm o țară avariată istoric, cum a fost Germania lui Hitler după Al Doilea Război Mondial. Era o țară distrusă de un personaj nebun, care a declarat că este mai bine ca poporul german să moară decât să nu se ridice la nivelul idealului lui. Și atunci s-a făcut ceea ce s-a numit în Germania, după 1945, confruntarea cu trecutul.
Sintagma aceasta, „confruntarea cu trecutul”, este secretul mizeriei țării noastre. La noi nu s-a făcut confruntarea cu trecutul și nu s-a făcut în nicio țară care a ajuns în comunism, pentru că Uniunea Sovietică, ca parte la învingerea hitlerismului, s-a bucurat de un statut în care ea nu a fost pusă în discuție cu monstruozitatea comunismului și stalinismului care o caracterizase. Nicio clipă.
„Ne aduseseră la stadiul de suflete moarte”
Drept care, țările comuniste, după ce au ieșit din comunism în ’90, nu au făcut confruntarea cu trecutul, pentru că nu exista niciun tribunal care să-i judece pe cei care le nenorociseră țara.
Mă refer la cei care făcuseră crime oribile, pe serviciile secrete care făcuseră orori, care torturaseră oamenii și care ne aduseseră în stadiu de țări moarte, de suflete moarte în țări în care dicta monstruos un om cu un aparat de represiune în mână.
„În mâlul acesta s-a instalat o clasă politică pe măsură”
Iliescu a venit pe celălalt mal al istoriei istoriei, trăgând după el mâlul din perioada comunistă.
Așadar, România s-a așezat, imediat după ce Iliescu a luat puterea în țara asta, cu tot activul de partid de dinainte și cu toate serviciile de reprimare, cu Securitatea, s-a așezat în mâl, nu pe un teren solid. În mâlul acesta s-a instalat o clasă politică pe măsură.
Nu că n-ar fi existat glasuri care să spună că trebuie să ne despărțim de un trecut nefast de 45 de ani de comunism, ceea ce este cumplit. Dar oamenii nu își dau seama, pentru că, trăind 45 de ani în comunism, au socotit că e firesc, că e un regim firesc.
„Toată calitatea clasei politice de la noi a ajuns, cred, fără echivalent în Europa”
Din moment ce trăiam zi de zi în el, cu vremea devenise firescul nostru, așa încât doar la Timișoara, pentru puțină vreme după decembrie 1989, a apărut Proclamația de la Timișoara, în care se cerea lustrația cu celebrul punct 8. Nu se putea face, ar fi trebuit începută epurarea cu Iliescu însuși și cu tot aparatul pe care îl trăsese după el.
Neîntâmplându-se asta, în loc să trăim pe un sol ferm, trăim de 35 de ani pe un teren mâlos în care se întâmplă toată bălăceala asta.
Toată calitatea clasei politice de la noi a ajuns, cred, fără echivalent în Europa. Nicăieri reprezentanții unei țări nu sunt atât de departe de cerințele celor pe care îi reprezintă.
Nicio țară nu e așa, suntem pe ultimele locuri în clasamentul Europei la toți parametrii posibili. A mai fost un episod interesant pe linia asta, că ar fi trebuit făcut ceva: 18 decembrie 2006, când Traian Băsescu a condamnat, de la tribuna Parlamentului, comunismul ca regim ilegitim și criminal.
Au urmat niște lucruri: s-au deconspirat arhivele Securității, am aflat cât de departe mersese Securitatea în a cultiva sistematic turnătoria ca mod de viață, dar lucrul n-a mers de la simbolic la politic.
„Sub binecuvântarea lui Iohannis”
A rămas o condamnare simbolică: a fost un regim ilegitim și criminal, a spus președintele în huiduielile absolute ale Parlamentului de atunci. Condamnarea comunismului a dat bine pentru cei cu sufletele rănite, dar lucrurile nu s-au schimbat, în esență.
A fost o perioadă în care DNA a început să lucreze într-un mod eficace și activ, dar pe urmă ne-am așezat, mai ales în monstruoasa coaliție numită USL, sub binecuvântarea lui Iohannis, în urâțenia vieții moștenite dinainte de ’90. Sigur că da, cu tendința de a ne tot instala într-o democrație, însă ea este periclitată în clipa de față.
După 1990, românii au descoperit bucuria muncii
Aici am să spun al doilea lucru, care cred că este deosebit de important pentru a înțelege starea națiunii.
Nu știu dacă vă dați seama că, până în 1990, nu se cunoștea bucuria muncii. Oamenii munceau pe salarii. Dacă ieșeai din rând cu o idee, cu o creativitate, erai imediat dat deoparte.
Nu exista ideea că, dacă ai o pasiune și faci lucruri în folosul tuturor, vei fi răsplătit, premiat sau lăsat să-ți faci treaba. Era o omogenizare, o aplatizare, o lipsă totală de creativitate. Totul era conform cu ce dictase comunismul, sistemul comunist: salarii mici, stai și fă-ți treaba pe care ți-o spun eu și în rest nu se întâmplă nimic.
Or, specia umană a avansat în măsura în care a eliberat creativitatea umană; în societățile libere lucrul ăsta este esențial. Oamenii care au idei deosebite, geniile, spiritele întreprinzătoare împing lumea înainte; când acestea sunt eliminate, omenirea stagnează.
„Ei au făcut bogăția țării în acest timp”
Toate societățile comuniste, în speță România,au fost stagnate. Nu existau oameni care să aibă inițiativă extraordinară, să fie aplaudat; inițiativă nu avea decât partidul, Comitetul Central etc.
După ’90, mare parte din populația României a descoperit bucuria muncii, care este enormă. Eu cred că jumătate din oamenii din România au descoperit acest lucru, din clipa în care a existat proprietatea privată și sectorul privat. Ei au făcut bogăția țării în acest timp.
Dar, în timp ce ei făceau bogăția țării, clasa politică selectată cum am vorbit nu avea nimic comun cu bucuria muncii, ci doar cu folosirea fructului muncii celor care produceau taxele și care alimentau bugetul.
„Ce au devenit aceste taxe? Masa de furt a clasei corupte”
Și așa se face că, din 2016 să zicem până prin 2020, PIB-ul României a crescut de trei ori. Știți ce înseamnă asta? Cea mai mare creștere a PIB-ului în Europa în acea perioadă! Bogăția României, alimentată de acești oameni care și-au descoperit bucuria muncii și a realizărilor proprii, a îmbogățit țara, bugetul, prin taxele plătite.
Ce au devenit aceste taxe? Masa de furt a clasei corupte. Pentru că, odată cu mâlul de care vorbeam că a fost adus prin clasa politică degradată și pusă pe tunuri, s-a sporit corupția. Deodată, PIB-ul acesta care a crescut de trei ori, bogăția României, a devenit rezervorul de furt al celor care au distrus bugetul. I-a judecat cineva? Nu, evident că nu.
Așadar, există în clipa de față două Românii: una a celor care au bucuria de a munci și cealaltă a celor care au bucuria de a fura.
Trași la răspundere nu sunt cei care distrus bugetul, ci cei care vor să-l stabilizeze
Și cu asta o să ajungem la alt punct, la ce se întâmplă în clipa în care justiția este capturată de clasa politică pe care ar trebui să o judece când face infracțiuni enorme, furturi enorme, lovituri enorme, dezechilibrează bugetul.
Ce se întâmplă când aceste lucruri nu se mai petrec? Gândirea noastră a fost răsturnată. Trași la răspundere nu sunt cei care au furat acel de trei ori mai mult al PIB-ului, care au distrus bugetul.
Oamenii nu își mai dau seama când îl înjură pe Bolojan că a pus taxe pentru noi toți, că asta a fost moștenirea pe care a primit-o. Și suntem, în clipa de față în acest punct.
