INTERVIU „M-am mutat într-unul dintre cele mai bogate state din America lui Trump. După jumătate de an, acestea sunt concluziile mele”

Actorul Dragoş Călin a făcut furori cu o postare distribuită de mii de români, în care a explicat lucrurile rele și bune din SUA, văzute de la fața locului. HotNews a discutat pe îndelete cu el.

• „Mi se pare că unii dintre noi avem pretenţia de a tranşa personal dilemele unei societăţi, unei lumi. Decidem noi dacă a existat sau nu COVID, dacă am ajuns sau nu pe Lună. Nu doar că e o povară foarte mare, dar vă închipuiţi ce-ar însemna această neîncredere generalizată? Nu putem să dăm foc la tot, să nu mai avem încredere în pompieri, în justiţie, în doctori, în nimic”.

Stabilit de câteva luni în Los Angeles, California, actorul Dragoș Călin a publicat pe Facebook un comentariu care a devenit viral. Calitatea argumentelor, indiferent că ești sau nu de acord cu ele, ne-a împins să dialogăm pentru public.  

„Non-imigrant” în SUA

În dialog cu HotNews, el spune că textul său pornește dintr-o preocupare mai largă legată de experiența românilor plecați din țară – o diasporă de câteva milioane de oameni. Dragoș Călin spune că îl interesează mai ales viața reală din spatele imaginilor de succes, nu povestea „instagramabilă” a emigrării, ci ce înseamnă, concret, munca, vulnerabilitatea și adaptarea într-o altă societate. 

A ajuns în Los Angeles pe 20 august 2025, pentru o perioadă de patru ani, în contextul unei oportunități de studii de care beneficiază soția sa. Statutul de non-imigrant îi permite să lucreze legal în SUA, fără presiunea incertitudinii administrative sau controalelor Serviciului de Imigraţie şi Control Vamal (ICE).

Actor apreciat în România, cunoscut pentru ambiția și implicarea sa civică, Călin a lucrat la Teatrul Municipal din Baia Mare, s-a implicat în campanii antidrog, a fondat festivalul de teatru „Aproape” și, în calitate de profesor şi mentor, a investit constant timp și energie în formarea tinerilor pasionați de artă și cultură.

„Când mi-am cumpărat maşină în SUA, am primit automat toate actele”

HotNews: Sunteţi un antiamerican care s-a mutat în Los Angeles?
Dragoş Călin: Dimpotrivă. Aş spune mai degrabă că vorbesc dintr-o poziţie de martor. Şi am scris acel text pentru că am văzut în jurul meu cum se amplifică un curent împotriva Uniunii Europene, în timp ce Statele Unite sunt văzute ca un reper. Or, cred că trebuie să vorbim şi despre lucrurile bune din Uniunea Europeană, în comparaţie cu ce se întâmplă aici. Pentru că foarte mulţi oameni sunt supăraţi că UE e lentă, birocratică, nu a inovat nimic, a rămas în urmă. Iar eu nu cred că e aşa.

Într-adevăr, SUA e o altă lume, o lume a producţiei, a banului, a inovaţiei, pluteşte permanent în aer optimismul că mâine va fi ziua cea mare. E o energie extraordinară aici, dar, ca un om care a muncit toată viaţa de luni până duminică, nu pot să nu observ că în România, în Europa, avem totuşi nişte beneficii pe care americanii nu le au.

Un singur exemplu: după 50 de săptămâni de muncă, nu eşti plătit în cele două săptămâni în care eşti obligat să te duci în concediu. Economia SUA este o economie foarte, foarte puternică, dar care nu plăteşte şi odihna oamenilor. Asta nu înseamnă decât că omul, individual, nu contează. 

Despre asigurările medicale s-a tot vorbit, dar vă aduc un exemplu concret: există multe situaţii în care asigurarea îţi acoperă doar o oră din operaţie. Restul trebuie să plăteşti tu. Dacă nu-ţi permiţi să plăteşti, nu te poţi opera, oricât de grav bolnav ai fi.

E adevărat că sunt foarte, foarte multe lucruri bune aici. Vă spun doar o experienţă personală: când mi-am cumpărat maşină, am primit automat toate actele, n-a fost nevoie să merg la nicio instituţie a statului. Am primit talonul, înregistrarea, asigurarea acasă, prin poştă, fără să văd un ghişeu. Eu doar am plătit şi am semnat un contract.

„Prea multă lume a ajuns să creadă despre UE nişte idei venite din sfera Rusiei”

– V-aţi propus să nuanţaţi criticile faţă de UE, prin comparaţia cu SUA. Totuşi, de unde credeţi că vin aceste critici?
– Eu provin dintr-o familie care nu a fost bogată. Mama a lucrat la fabrică, tata în construcție, am dus-o cum am dus-o. Când s-a putut să muncim, am muncit. Când a fost greu, am făcut ce am putut. Dar nu ne-a împiedicat nimeni să ne dezvoltăm. Or, eu am impresia că cei care se plâng acum de UE sunt mai ales aceia care nu ies la muncă de luni până vineri seara. Iar ei sunt cei care s-ar adapta mult mai greu traiului într-o ţară precum SUA. 

Pentru că aici nu e de ajuns să fi învăţat o meserie când eşti tânăr şi să o practici toată viaţa. Un avocat de imigrare mi-a spus că este foarte important pentru americani să ai cât mai multe paliere în care să poţi munci. Am intrat în contact cu actori care ştiu singuri să-şi construiască un site, să facă editare foto-video, să se filmeze singuri şi să se promoveze tot singuri. Şi, dacă e nevoie, să repare şi frigiderul din instituţia în care lucrează.

De aceea am avut o reacţie. Pentru că prea multă lume a ajuns să creadă despre UE, fără să pună la îndoială, nişte idei venite din sfera Rusiei şi prelucrate extraordinar de bine. Şi nu e doar un episod. 

Am impresia că e o telenovelă continuă. O secundă nu sunt lăsaţi în pauză oamenii care sunt conectaţi la acest curent. Toată ziua li se livrează conspiraţii care se dezvoltă, se ramifică, se întorc la COVID, adaugă tot felul de elemente misterioase, subterane, iar totul formează un soi de plan malefic pornit să-i îngrădească pe români. Iar această retorică e atât de bine articulată încât poate deveni credibilă şi pentru oameni de bun simţ.

Întâmplarea dintr-o pădure din România

– La ce vă referiţi?
– Mă gândesc la o întâmplare dintr-o drumeţie pe munte cu prietenii, în România. După ce am aşezat cortul într-o pădure, a apărut Jandarmeria, care a ne-a amendat, pentru că nu am anunţat înainte că vom înnopta în pădure. „Ne obligă UE să facem asta, e directivă”, au explicat jandarmii. Iar noi au fost revoltaţi, pe bună dreptate. 

Numai că, după ce m-am documentat, am aflat că la nivelul UE există o directivă în urma căreia, pentru protecţia lor, oamenii sunt obligaţi să anunţe autorităţile dacă vor înnopta în pădure. În alte ţări, totul se poate face printr-o aplicaţie, direct de pe telefon. 

Dar la noi, pentru că nu avem această infrastructură, trebuie să meargă fizic să-şi notifice prezenţa. Iar toată lumea a înţeles că UE are ceva cu noi şi că se bagă în pădurile noastre. Aşa s-a tradus într-un mic grup care nu e deloc simpatizant al suveraniştilor.

Or, asta vine pe un fond general al neîncrederii în instituţii. Iar eu cred că această neîncredere ne este hrănită, aşa cum am sugerat mai devreme. Eu nu zic să avem încredere oarbă, dar e foarte periculos să confundăm instituţiile cu noi înşine.

„Nu putem să dăm foc la tot”

– Cum adică?
– De pildă, am avut o discuţie cu un american despre procesul din România al lui Andrew Tate. Iar el se îndoia de acuzaţii precum trafic de carne vie, argumentând că nu a văzut dovezile. Omul acela, altminteri un tip serios şi inteligent, credea că el, personal, trebuie să aibă dovezile şi să decidă dacă Andrew Tate e vinovat sau nu. De ce nu arată judecătorii dovezile?, se întreba. 

Ca şi când şi-ar fi închipuit că judecata lui Tate este un show, să judecăm cu toţii în sufrageriile noastre dacă e vinovat sau nu. Andrew Tate e doar un exemplu. 

Mi se pare că unii dintre noi avem pretenţia de a tranşa personal dilemele unei societăţi, unei lumi. Decidem noi dacă a existat sau nu COVID, dacă am ajuns sau nu pe Lună, dacă Uniunea Europeană ne vrea răul. Nu doar că e o povară foarte mare, dar vă închipuiţi ce-ar însemna această neîncredere generalizată? Nu putem să dăm foc la tot, să nu mai avem încredere în pompieri, în justiţie, în doctori, în nimic.  

FOTO articol: Sean Pavone / Dreamstime.